Potrivit reprezentantului acuzarii, in seara zilei de 22 iulie 2006, Daniel B. s-a deplasat in municipiul Galati, la o discoteca, impreuna cu Mihai A., Cristian Z., Misa L. si Mihaela F. Deplasarea la Galati s-a facut cu autoturismele Dacia 1310 BR-01-RPC si BR-02-DOV, la volanul carora s-au aflat Mihai si Cristian, ambii posesori ai permisului de conducere categoria B. Cei cinci braileni au ramas la discoteca pina in jurul orei 2.00, timp in care Daniel a consumat nu mai putin de 4 sticle de jumatate de bere alcoolizata.
Dupa ce au revenit la Braila, tinerii si-au dat intilnire pe strada Nicopole, la domiciliul Mihaelei F. Desi consumase bauturi alcoolice si, in plus, nu poseda nici permis, Daniel B. a urcat la volanul autoturismului BR-01-RPC, deplasindu-se pe strada Nicopole, pina la intersectia cu Cezar Petrescu si inapoi. Cind sa parcheze, neavind abilitatile necesare, invinuitul a tamponat celalalt autoturism, provocind daune de aproximativ 275 lei. Imediat a fost sesizata politia, tinarul fiind condus la spital, in vederea stabilirii alcoolemiei. Potrivit medicilor de la Spitalul Judetean de Urgenta Braila, suspectul avea in acel moment 1,40 grame la mie alcool pur in singe. Proprietarii masinilor avariate au declarat ca nu au pretentii fata de invinuit.