Vineri a avut loc lansarea oficială a Fundaţiei "Fiii Brăilei", eveniment marcat prin organizarea unei mesei rotunde, ce a avut ca temă "Rolul societăţii civile în procesul de dezvoltare comunitară". La eveniment au participat reprezentanţi ai societăţii civile, ai organizaţiilor neguvernamentale din Brăila, dar şi ai unora dintre cele mai importante organizaţii de profil de la nivel naţional, precum şi reprezentanţi ai autorităţilor publice locale. Instituţiile prezente din cadrul societăţii civile au fost - National Democratic Institute - cu filiale în 25 de ţări, Fondul Român pentru Dezvoltare Socială - cu peste 200 de proiecte aflate în curs de implementare, Asociaţia Pro-Democraţia, Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile, Centrul de Resurse pentru Participare Publică, unul din fiii reprezentativi ai Brăilei, prof univ dr. Coman Lupou - şeful Catedrei de Limbi Romanice din cadrul Universităţii Bucureşti, cât şi Varujan Pambuccian, prin intermediul videoconferinţei.
În deschiderea evenimentului, preşedintele fundaţiei, Sergiu Diacomatu, a ţinut să facă o serie de precizări cu privire la motivul pentru care a dorit să înfiinţeze această organizaţie, dar şi despre proiectele pe care fundaţia le va derula în perioada următoare: "Este cert faptul că trecem cu toţii printr-o perioadă grea, că cetăţenii se confruntă cu probleme grave şi că autorităţile nu se implică. Aici vine rolul societăţii civile să ia atitudine, să facă ceva pentru a îndrepta cumva lucrurile. Primul pas pentru a face asta este de a identifica problemele cu care cetăţenii se confruntă. Noi, în cadrul fundaţiei, am făcut deja o primă cercetare sociologică, pentru a identifica câteva dintre aceste probleme, iar, pentru brăileni, este foarte clar, cea mai mare problemă este lipsa locurilor de muncă. De aici decurg şi multe dintre celelalte probleme. Ar trebui să ne privească pe toţi aceste lucruri. De aceea, Fundaţia «Fiii Brăilei» va încerca să fie o «voce» în plan local, ulterior devenind o «voce» în plan regional", a explicat Diacomatu. Preşedintele fundaţiei a mai adăugat că viziunea organizaţiei este de a deveni principalul partener civic al actorilor publici din Regiunea Sud Est, reprezentând la cel mai înalt nivel interesele cetăţenilor. În ce priveşte obiectivele fundaţiei, acestea sunt deosebit de îndrăzneţe şi complexe, însă Sergiu Diacomatu a punctat că echipa cu care lucrează, deşi tânără, este extrem de profesionistă şi nu va precupeţi niciun efort pentru a reuşi. "Ne dorim să implementăm programe de asistenţă socială pentru persoanele minore, adulte şi vârstnice aflate în dificultate, să promovăm accesul cetăţenilor la serviciile publice şi să implementăm programe de calificare şi perfecţionare pentru cei care se află în căutarea unui loc de muncă. De asemenea, vom derula programe de susţinere a excelenţei în educaţie, cultură şi sport, precum şi campanii de ecologizare a mediului urban şi rural din regiune, dar şi activităţi destinate persoanelor vârstnice. Nu în ultimul rând, vom încheia parteneriate cu organizaţii neguvernamentale şi instituţii publice şi vom realiza campanii de informare şi de implicare pentru cetăţeni. Una dintre ţintele noastre este, totodată, responsabilizarea mediului de afaceri dar şi dezvoltarea comunitară", a adăugat preşedintele Fundaţiei "Fiii Brăilei".
Ce a făcut până acum Fundaţia "Fiii Brăilei"
Sergiu Diacomatu a ţinut să mai precizeze faptul că, până la sfârşitul lunii viitoare, fundaţia va derula o cercetare sociologică amplă pe raza judeţului Brăila, dar şi pe zona de sud-est din care Brăila face parte, pentru identificarea punctuală a problemelor şi stabilirea unei strategii de abordare a acestora. În ceea ce priveşte acţiunile în care fundaţia s-a implicat până acum, acestea sunt cinci la număr, mai precis "Zilele oraşului Făurei", Ediţia a II-a a concursului municipal de pictură - "Fantezie şi culoare", Simpozionul Naţional "De la lume adunate şi-napoi la lume date", dar şi renovarea sediului Asociaţiei surdo-muţilor şi a sediului Asociaţiei nevăzătorilor. Referitor la aceste acţiuni, preşedintele Sergiu Diacomatu s-a arătat dezamăgit de incidentul petrecut recent la un eveniment organizat în cadrul "Festivalului Florilor", când membrii fundaţiei nu au fost lăsaţi de către autorităţile locale să premieze nişte copii: "În urmă cu câteva zile am organizat o acţiune pentru copii, care s-a finalizat cu o acţiune de intimidare din partea autorităţilor locale. Vreau să vă spun că nu ne vom lăsa intimidaţi şi că, dacă suntem tineri, asta nu înseamnă că nu ştim ce avem de făcut. Oricum, aveam impresia că trăim într-un stat democratic, nu în Coreea de Nord. Credeam că trăim într-un stat în care drepturile de asociere şi de liberă exprimare sunt garantate de Constituţie şi trebuie respectate de toată lumea fără echivoc, dar, în fine... Asta nu ne descurajează. Noi suntem aici pentru a face treabă şi exact asta se va întâmpla", a încheiat preşedintele fundaţiei.
Cine este Sergiu Diacomatu
Sergiu Diacomatu are 30 de ani, este licenţiat al Academiei de Poliţie Al. I Cuza, specialitatea Drept şi absolvent a două masterate la Şcoala Naţională de Administraţie. A lucrat cu doi prim-miniştri ai României, iar în perioada în care nu a lucrat în administraţie a activat în mediul privat. Face parte dintr-o familie cu tradiţie în Brăila, de numele bunicului său legându-se construcţia Patinoarului, a Sălii Polivalente şi a Stadionului din Brăila, în calitate de preşedinte al Consiliului de Educaţie Fizică şi Sport până în 1990.