au adunat gunoaiele răspândite la întâmplare şi aruncate de cetăţenii nesimţiţi. "Voluntarii noştri s-au deplasat în 14 localităţi din judeţul Brăila şi-au făcut front comun cu echipele formate la nivelul localităţilor Mircea Vodă, Făurei, Viziru, Însurăţei, Bărăganu, Ianca, Ciocile, Roşiori, Ulmu, Surdila Greci, Cireşu, Zăvoaia, Surdila Gaiseanca şi Bordei Verde. În doar câteva ore voluntarii fundaţiei, împreună cu voluntarii din mediul rural, majoritatea elevi, au umplut peste 1.300 de saci cu gunoaie adunate de pe marginea drumurilor, de pe uliţe sau la marginea localităţilor", se arată într-un comunicat al fundaţiei. Potrivit sursei citate, acţiunea care s-a desfăşurat sub sloganul "Curăţenie în toata tara, într-o singură zi", a avut ca obiectiv imediat ecologizarea şi înfrumuseţarea comunelor, satelor şi oraşelor din judetul Brăila, iar ca obiectiv pe termen lung responsabilizarea cetăţenilor faţă de mediul înconjurător şi conştientizarea că cei certaţi cu bunul simţ ar trebui mai aspru sancţionaţi.
"Pentru ca această acţiune să aibă cu adevărat succes, ar trebui ca toti cei care au privit din curţi cum alţii le adună gunoaiele, să fie mai responsabili, iar această deprindere să facă parte din comportamentul lor de zi cu zi", se mai arată în comunicatul de presă al Fundaţiei "Fiii Brăilei".