Functionarii publici vor sa isi pastreze locurile de munca si sporurile salariale | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Functionarii publici vor sa isi pastreze locurile de munca si sporurile salariale

Prima ar fi protejarea locurilor de munca ale functionarilor publici, dar si ale personalului contractual din institutii, iar a doua prioritate ar fi mentinerea actualului regim de sporuri. In plus, se urmareste stabilirea foarte clara a functiilor cu caracter politic in administratia centrala si locala si nu in ultimul rand negocierea de cresteri salariale. "Constientizam faptul ca suntem intr-o perioada de criza ce abia este la inceput, context in care am acceptat o serie de masuri cum ar fi blocarea angajarilor pe posturile vacante din institutii, inghetarea salariilor pe o perioada de 6 luni sau renuntarea la indemnizatii. Se observa o lipsa de corectitudine din partea noului Guvern, deoarece desi se discuta de reduceri de personal si drepturi salariale, pe de alta parte se fac angajari pe criterii politice la cabinetele noilor demnitari sau in alte zone ministeriale, marindu-se astfel nejustificat cheltuielile", sustine liderul SED LEX Braila, Petre Latiu. El a dat ca exemplu angajarea a 15.000 de consilieri, pe criterii politice, cu salarii de aproximativ 3.000 lei, punctand ca, de fapt, aceste posturi ar trebui ocupate de functionari din sistem si nu adusi din afara, in functie de orientarea politica.

Liderii sindicali au explicat ca negocierile cu actualul Guvern pe tema drepturilor salariale ar urma sa fie demarate de la jumatatea lunii aprilie si au punctat ca in cazul in care nu gasesc deschidere vor declansa miscari de protest, in intreaga tara.


 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro