S-au mărit salariile funcţionarilor publici! Să le fie de bine! Sume frumuşele, sporuri, bani pentru haine, tichete de vacanţă şi ce-o mai fi. Apropo de sporuri, mi-a atras atenţia sporul pentru condiţii periculoase şi vătămătoare care se acordă tuturor funcţionarilor, în cuantum de 15% din salariul de bază. Ce-o fi însemnând asta, n-am reuşit să aflăm! Mai precis, ar fi interesant de aflat argumentarea din spatele deciziei de acordare a unui asemenea spor sistemului funcţionăresc, ca să zic aşa. Ce riscuri implică activitatea desfăşurată în Palatul Administrativ, de exemplu? Întreb, nu dau cu parul. Lucrul cu şi pentru contribuabili este o meserie într-atât de periculoasă? Întrebarea este pentru cine? Din punctul meu de vedere, funcţionarii publici sunt „toxici” pentru primari, viceprimari, preşedinţi şi vicepreşedinţi de CJ, după cum pot fi periculoşi şi pentru bietul cetăţean. Sigur, unii nu toţi, pentru că la fel ca în toate profesiile există şi oameni de toată isprava care, indiferent că au avut salariul mic sau mare nu şi-au bătut joc. Au muncit, s-au implicat în probleme, le-au rezolvat cu celeritate, acolo unde fişa postului le-a permis. Revenind, toxicitatea pentru primari şi preşedinţii CJ constă în lentoarea cu care îşi îndeplinesc atribuţiile, făcând uz la maximum de birocraţia deşănţată care ne-a amărât tuturor viaţa. Ceea ce este însă şi mai otrăvitor pentru mersul înainte al proiectelor publice este neasumarea responsabilităţii, chipurile, de frica DNA. Nu zice nimeni că pentru cutare primar sau cutare preşedinte de CJ ar trebui X sau Y funcţionar public să încalce legea. Nici vorbă! Dar după ce aleşii vin cu programul politic cu care au câştigat alegerile şi solicită implementarea, subordonaţii, Executivul practic, din primării şi consilii judeţene, trebuie să vină cu soluţiile legale, dar şi rapide. Nu aşa cum se întâmplă acum în unele situaţii când între două birouri din aceeaşi clădire hârtiile se plimbă cu lunile. Cu atât mai mult cu cât soluţiile sunt aşteptate de la şefi – directori de direcţii, secretari, arhitecţi-şefi etc – care au acum salarii „grase” de-a dreptul. Au nişte salarii pentru care un antreprenor, ca să-i poată rămâne atât într-o lună, munceşte „de-i sar capacele”, scuzaţi-mi expresia. Şi de cele mai multe ori munceşte degeaba că taxele şi impozitele îl pun la pământ. Revenind la funcţionari, mulţi cu ani întregi de experienţă în spate, sunt atât de angoasaţi de DNA sau înghiţiţi de rutină încât nici măcar această mărire de salarii nu cred că-i va mişca. Lipiţi de scaune, că şi cu sancţionarea unui funcţionar public este o întreagă procedură birocratică tot în favoarea lor, respectivii pot aştepta liniştiţi pensia, „îngropând” unul după altul primarii, preşedinţii de CJ...
În fond, cine va deconta nerealizările? Primarul, în primul rând, urmat îndeaprope de preşedintele CJ! Ei sunt vinovaţii de serviciu! Să ne uităm în urmă şi să vedem cum pentru atâtea proiecte eşuate, pentru atâtea întârzieri, pentru atâtea retrocedări dubioase, pentru atâtea executări sau neexecutări ale unor datornici, pentru atâtea caiete de sarcini prost întocmite la licitaţii, pentru atâtea controale ale Curţii de Conturi n-am văzut scos responsabil, în prim plan, vreun funcţionar public. Lotul care-a intrat la apă cu Gheorghe Bunea Stancu este ZERO în comparaţie cu câte beţe-n roate a pus în realitate aparatul funcţionăresc dezvoltării Brăilei. La fel este şi-n ministere, agenţii guvernamentale etc.
Că răspund primarii, preşedinţii de CJ, miniştrii pentru indolenţa sau incompetenţa subordonaţilor este, până la urmă, problema lor. Cum rămâne însă cu contribuabilul fără apărare? De exemplu un Florinel Răducanu, pensionat pe caz de boală, căruia un funcţionar public i-a făcut poprire pentru nişte amenzi prescrise, fără a îndeplini toate formalităţile legale, fără a-i oferi o alternativă, pentru că este un caz social. Nu mai vorbim de alde „nea Caşchetă” care vor şi ei măriri grase de salarii ca să poată da amenzi pe bandă rulantă, semnate tot de ei la contravenient. Cu oamenii necăjiţi care vor să muncească dar se lovesc de „intransigenţa” funcţionarilor care-i poartă pe drumuri până la epuizare, cum rămâne?
Păi, rămâne tot la fel, că nu s-a vorbit pe nicăieri de perfomanţă, de productivitate, în general de criteriile care guvernează creşterile de salarii în sectorul privat. Doar ei lucrează pentru Stat.
