Este cât se poate de clar: între actuala clasă politică şi societatea civilă nu mai există nicio cale de dialog. Absolut niciuna! E doar un pustiu de sunete disparate. Populismul greţos şi totala necunoaştere a problemelor profunde cu care se confruntă corpul social în perioade de destabilitate economică, de care au dat dovadă atâta timp politicienii români în relaţia cu electoratul, începe abia acum să-şi facă simţite efectele. Şi, după cum vedeţi, situaţia e departe de a fi gri. Protestul (mă refer la cel autentic, bazat pe fundamentul revendicării clare şi paşnice) care ni se dezvăluie privirii, ne indică într-un mod cât se poate de clar că lucrurile nu mai pot continua în acest fel pervers, diletant şi falimentar de a administra resursele societăţii, că pentru a depăşi criza acută de credibilitate mediul politic trebuie să facă pe dracu-n patru şi să se reinventeze din temelii, că este o nevoie urgentă de minţi lucide, practice şi responsabile şi, cel mai important aspect, pe care nu voi conteni să îl pronunţ, că apariţia unui nou contract social nu mai poate fi amânată.
Cât priveşte "tipologia" în care se înscrie acest val al demonstraţiilor, din câte am observat la faţa locului, asistăm la mixul clasic de ticăloşie, imbecilitate şi tragism caracteristic mişcărilor de protest "dezordonate". De ce spun ticăloşie? Pentru că sensul de protest a fost corupt prin apariţia hoardelor turbate de ultraşi şi a altor soiuri de gorile resentimentare, ce au transformat gestul de a protesta într-o invitaţie la spart capete. De ce imbecilitate? Pentru că avem următorul colaj, aparţinând categoriei "terci protestatar": a) indivizi care au ieşit pe străzi din lipsă de preocupare sau pur şi simplu de amorul veseliei, hăhăindu-se cu aparatul foto la vederea anarhiei declanşate; b) băieţaşii de cartier evadaţi din grotele suburbiilor bucureştene cu un singur scop: "Fraţioare, dacă e de bătaie, păi mă bag şi io, cum să nu mă bag!"; c) jigniţii din naştere, specializaţi în a înjura tot ce mişcă; d) îl voi cita pe George Daniel, de pe înliniedreaptă.net: "Cocalarii de centrul vechi. Au ajuns la o vârstă şi nu li s-a întâmplat nimic interesant în viaţă. Au dat cu ochii de oameni şi s-au înfierbântat. Au vrut să iasă în faţă. Înjurau obscen. Înjurau Băsescu, înjurau jandarmi. Genul de curajoşi care dădeau cu pietre din penumbră. Viitorii peremişti". În fine, de ce tragism? Pentru că au ieşit pe străzi şi oameni de bună credinţă, ajunşi cu adevărat la fundul sacului şi la capătul răbdării, dar spălaţi pe creier de intensa propagandă purtată de cunoscutele spelunci media.
Cât priveşte tema presupusului deficit de democraţie pe care îl atrage organizarea demonstraţiilor doar pe bază de autorizaţie, am doar un singur comentariu. De fapt, o întrebare: Sunteţi mulţumiţi de "ambientul" pe care-l instaurăm când ne jucăm de-a gherilla civică?
Se ştie: astfel de mişcări pot afecta semnificativ motorul economic al statului, deoarece investitorii străini fug mâncând pământul de ţările inflamate social. Însă mai există o altă problemă, una extrem de insidioasă: aceea că pasiunile confuze care se descătuşează de obicei în astfel de contexte pot cădea pradă foarte uşor capcanelor ideologice, riscând să fie confiscate de tot soiul de facţiuni extremiste, de grupuri amatoare de isterie publică, de promotori ai urii. Demonstraţiile ce au loc în Capitală şi în provincie nu sunt cu nimic diferite, în esenţă, de cele care au asaltat în 2011 Spania, Portugalia, Italia sau Marea Britanie. Elementul lor de legătură nu îl reprezintă, în mod fundamental, nemulţumirile legate de practicile guvernelor din aceste state. Aceste nemulţumiri alcătuiesc doar un simplu buton declanşator. Din punctul meu de vedere, miezul problemei e în altă parte. Unde? În actualul "statut" cultural al civilizaţiei europene. Care este unul captiv într-un paradox năucitor: ca oameni, vrem să aparţinem civilizaţiei liberale şi să profităm de tot ceea ne oferă societatea liberală în materie de libertate de opinie, iniţiativă privată sau drepturi ale omului, în timp ce, ca indivizi, suspinăm după directivele abjecte ale statului paternalist...
Protestaţi, dar oricât de încinşi aţi fi, oameni buni, nu uitaţi că protestaţi împotriva unei politici guvernamentale, şi nu a unei dictaturi! Căci dacă era dictatură, acum vă urlaţi nemulţumirile dintr-un beci, cu bastonul pe ceafă, şi nu sub cerul liber. Aşadar, n-ar strica puţină moderaţie şi sănătate mintală, chiar şi-ntr-un protest.
