* potrivit presei centrale, acesta a fost condamnat, astăzi, de instanța supremă, la 4 ani și 8 luni de închisoare în dosarul în care este acuzat de trafic de influență și spălare de bani * decizia nu este definitivă
Fostul deputat de Brăila Cristian Rizea a fost condamnat, joi, de instanţa supremă, la 4 ani şi 8 luni de închisoare în dosarul în care este acuzat de trafic de influenţă, spălare de bani și influențarea declarațiilor. Potrivit presei centrale, în aceeaşi cauză a fost condamnat la 2 ani cu suspendare şi omul de afaceri Lucian Colţea. Chiar și așa, trebuie subliniat că decizia nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.
”Aplică pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani închisoare, la care adaugă un spor de 1 an şi 8 luni închisoare, urmând ca inculpatul Rizea Cristian să execute, în final, pedeapsa de 4 ani şi 8 luni închisoare. (...) Contopeşte pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul Colţea Lucian să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani închisoare. În baza art. 81 Cod penal 1969, suspendă condiţionat executarea pedepsei de 2 ani închisoare pe durata unui termen de încercare de 4 ani”, se arată în deciziei instanţei. Concret, ex-deputatul de Brăila este acuzat că ar fi primit 300.000 de euro mită de la omul de afaceri Lucian Colţea, pentru a-l ajuta să obțină retrocedarea unui teren.
Rizea a fost trimis în judecată de DNA, în martie 2016, pentru trafic de influenţă, spălare de bani şi influenţarea declaraţiilor, alături de omul de afaceri Lucian Colţea, care este cercetat pentru cumpărare de influenţă şi spălare de bani.