În cadrul unei conferinţe de presă, noul director al Casei Judeţene de Pensii (CJP) Brăila, Sorin Enache, a prezentat date din activitatea curentă a instituţiei, dar şi câteva dintre măsurile adoptate sau propuse în actualul plan de management. Una dintre acestea, care va fi pusă în aplicare în cel mai scurt timp, are în vedere punerea la punct a paginii web a instituţiei şi instituirea unui forum pentru rezolvarea petiţiilor on-line. Măsura este gândită pentru decongestionarea activităţii de la sediul CJP, iar noul site va putea fi accesat în maxim 10 zile, a precizat Sorin Enache. "Orice pensionar are un nepot care are calculator şi poate să trimită on line ce doleanţă îi spune bunica sau bunicul", a adăugat directorul CJP.
O altă măsură cuprinsă în planul de management susţinut de noul director se referă la înfiinţarea a două puncte de lucru ale CJP în judeţ, însă aceasta va rămâne doar la stadiu de propunere deocamdată, ţinând cont că 2009 este un an de criză. "Nu se vor aloca posturi suplimentare, de aceea am recurs la o soluţie de compromis pe care vrem s-o punem în aplicare în 3 localităţi ale judeţului, respectiv Însurăţei, Făurei şi Măxineni. Vrem, o dată la lună, să mergem să discutăm probleme de pensii cu cei din zonă, fiecare locaţie cu anumite comune limitrofe pentru a putea veni în sprijinul lor. Sunt foarte mulţi pensionari bătrâni care nu pot să se deplaseze şi au nevoie de un sfat", a spus Enache. Noul plan de management este în curs de elaborare, iar din echipa de conducere numită din data de 25 mai fac parte, alături de directorul coordonator Sorin Enache, doi adjuncţi, Ionuţ Toma, la direcţia de pensii şi plăţi prestaţii şi Marioara Chiriac, la economic.