Formidabilii | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Formidabilii

Un alt băiat, de clasa a VIII-a, pasionat de astronomie, foloseşte uzual pentru anumite determinări elemente de trigonometrie sferică, materie care se studiază abia în facultate. Iar exemplele ar putea continua. Zeci de elevi brăileni obţin anual rezultate excepţionale la diverse concursuri şi olimpiade şcolare, zeci de copii cu care şcolile din care provin, dar şi comunitatea, se mândresc. Ei sunt copiii excepţionali ai Brăilei şi au ajuns la aceste performanţe prin foarte multă muncă, dar şi pentru că natura i-a înzestrat cu anumite capacităţi. Iar ca ei sunt probabil mii în toată ţara. De mândrit, e clar, ne mândrim toţi cu ei şi, hai să recunoaşteam, ne punem speranţe că odată şi odată vor reuşi, prin capacităţile lor, să schimbe lumea în bine. Dar ce facem concret pentru ei, noi - comunitate, societate, stat -, pentru ca povara superinteligenţei să nu li se pară prea grea? Nimic. Îi lăsăm amestecaţi în învăţământul de masă, pasând toată responsabilitatea de a li se crea condiţii şi confort pe umerii părinţilor şi ai şcolilor din care provin. Nu vă pripiţi, un copil supradotat nu are nevoie de confort în sensul în care îl percepem noi, cei mulţi, nu are nevoie de o educaţie elitistă, în sensul pseudoelitei de astăzi. Nu. Aceşti copii au nevoie doar de un mediu concurenţial, în care toţi să vorbească aceeaşi limbă, programe şi servicii educative superioare celor care se găsesc, de regulă, în programa şcolară clasică. Iar asta înseamnă material didactic suplimentar, profesori specializaţi în lucrul cu copiii supradotaţi, personal calificat care să îi descopere, şcoli speciale în care să fie ajutaţi să-şi dezvolte talentele sau abilităţile. Adică atenţie şi bani. Or, exact aceste lucruri nu li se acordă în România, iar în Brăila cu atât mai puţin. De aceea, de multe ori, aceste potenţiale genii se pierd în turmă. Iar cei care insistă şi reuşesc să obţină performanţe, o fac cu multe sacrificii, din partea lor, a dascălilor şi a părinţilor.

Nu vreau să fiu înţeleasă greşit, ştiu că pentru societate toţi copiii sunt egali. Dar mi se pare frustrant ca de ani de zile statul să îşi concentreze atenţia doar pe copiii abandonaţi sau proveniţi din familii dezbinate. De acord, şi ei au nevoie de grija noastră, a tuturor. Dar ei, copiii excepţionali, nu ar trebui să ne intereseze?

Îmi amintesc, în urmă cu câţiva ani, Primăria Brăila organizase o festivitate de premiere a tuturor elevilor care în acel an obţinuseră rezultate deosebite la olimpiadele şcolare şi concursurile naţionale şi internaţionale. Îmi amintesc, eleva care obţinuse cea mai importantă distincţie, un premiu internaţional, fusese recompensată cu 5 milioane de lei. Maximum. Ştiu, se citea în ochii ei că nu banii erau ţinta, dar, zău aşa, doar cu atât putem noi, comunitatea, să ne răsplătim olimpicii? Şi ne mai mirăm că imediat ce termină şcoala fug care încotro în străinătate. Să fim serioşi, nu îi merităm! De aceea pleacă, unul câte unul, în lumea largă, acolo unde sunt răsplătiţi la adevărata valoare.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro