Flotila Fluvială dă startul distracţiei de Ziua Marinei | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Flotila Fluvială dă startul distracţiei de Ziua Marinei

• chiar dacă mai este o săptămână până la marea sărbătoare a Sfintei Maria, patronul spiritual al Marinei Române, brăilenii se pot bucura chiar de mâine (vineri, 9 august) de câteva surprize pregătite de marinari • pentru a putea afla despre ce este vorba, cei interesaţi sunt aştepaţi la standul pregătit special în incinta Brăila Mall • sâmbătă, brăilenii sunt invitaţi, cu mic cu mare, să păşească la bordul navelor militare ancorate în zona morii Violatos • de luni, încep repetiţiile pentru marele spectacol marinăresc din 15 august

 

Mai e puţin până la marea sărbătoare a Sfintei Maria, patronul spiritual al Marinei Române, iar marinarii militari deja dau startul distracţiei, cu o mulţime de surprize, atât pentru adulţi cât mai ales pentru copii. Căpitanul Nicoleta Burlacu, ofiţerul de relaţii publice al Flotilei Fluviale, reaminteşte că Ziua Marinei Române a fost organizată pentru prima dată în anul 1902, la Constanţa, la data de 15 august, cu prilejul sărbătoririi Adormirii Maicii Domnului, protectoarea marinarilor. În anul 2009, această zi a fost declarată sărbătoare naţională.

“Sărbătoarea marinarilor este astăzi un amplu festival al mării şi Dunării, dar şi al tradiţiilor marinăreşti. Anul acesta, manifestările vor începe vineri, 9 august, în Brăila, oraş cu rezonanţă în istoria Forţelor Navale Române, iar evenimentele organizate de Flotila Fluvială vor continua, atât la Brăila cât şi la Tulcea, şi Galaţi, până miercuri, 15 august 2019, când este programat cel mai mare spectacol naval pe Dunăre din România”, ne-a informat cpt. Nicoleta Burlacu.

Astfel, militarii fluviali le dau întâlnire tuturor celor interesaţi, mâine, vineri, 9 august,  în Brăila Mall, unde au pregătit expoziţii de navomodele, instrumente de lucru pe hărţile de navigaţie şi echipamente militare specifice infanteriei marine,  prezentarea ofertei educaţionale a instituţiilor de învăţământ de marină, proiecţii de filme şi ateliere interactive de noduri marinăreşti şi lucrări de matelotaj. Toate acestea vor fi asortate cu un concert susţinut de Muzica Militară a Garnizoanei Brăila. Pentru cei mici, marinarii au pregătit întâlniri cu Zeul Neptun, piraţi şi nimfe, dar şi un foto-corner pentru păstrarea amintirilor acestei zile. 

Sâmbătă, 10 august, în intervalul orar 09.00 -13.00,  în dreptul morii Violatos de pe faleza Dunării vor putea fi vizitate câteva nave militare, pentru a cunoaşte tehnica, echipamentele şi armamentele utilizate de marinarii Flotilei Fluviale. Iar pentru că marinarii militari ştiu şi să se distreze foarte bine, toţi vizitatorii vor fi provocaţi să participe la jocuri şi concursuri marinăreşti, care mai de care mai haioase: fuga în saci, oul în lingură şi parâma.

Repetiţiile generale pentru cel mai mare spectacol naval pe Dunăre din România vor avea loc, concomitent, luni, 12 august, orele 09.00-12.30, în oraşele Brăila şi Tulcea. Sute de marinari, nave militare, scafandri şi infanterişti marini îşi vor sincroniza acţiunile, pentru a prezenta, în mod impecabil, publicului larg spectacolul naval din data de 15 august.

“Exerciţiul Naval «Forţele Navale Române 19», cel mai mare spectacol naval pe Dunăre al anului, este programat miercuri, 15 august, între orele 09.00-13.00, la Brăila şi Tulcea, şi între orele18.00-19.30, la Galaţi”, ne-a mai informat căpitan Nicoleta Burlacu.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro