Florin Cârligea, patron la fotbal | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Florin Cârligea, patron la fotbal

Clubul de fotbal Brăila a scăpat de "Concivia". Sau invers. Rămâne de văzut. Lăsând gluma la o parte, un lucru este cert: ieri au fost semnate la notariat actele prin care se certifică transferul de acţiuni de la fostul acţionar majoritar - SC "Concivia" la noul acţionar - Asociaţia Sportivă "Avântul Conpet Cireşu". Practic, transferul reprezintă finalul unei etape ce a durat câţiva ani şi a fost presărată cu scandaluri privind finanţarea clubului, pornind de la celebrul dosar în instanţă înaintat de Agenţia Naţională de Integritate împotriva preşedintelui Consiliului Judeţean Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, şi până la ameninţările recente cu plecarea ale fotbaliştilor supăraţi că nu-şi mai primiseră salariile de multă vreme. Mai trebuie spus că tranzacţia ce a vizat pachetul de 98% din acţiunile clubului s-a ridicat la 1,12 miliarde de lei vechi, adică undeva cam la jumătatea valorii capitalului social al CF Brăila. În plus, fostul acţionar a acceptat ca banii să şi-i primească eşalonat, în 2 ani. Evident, odată cu schimbarea acţionariatului va urma şi alegerea noilor şefi. Pe surse, viitorul preşedinte al Consiliului de Administraţie ar fi Valentin Avramescu, cel care administrează destinul Clubului "Conpet Cireşu", omul de afaceri Florin Cârligea fiind unul dintre principalii finanţatori. La începutul acestei săptămâni, înainte de perfectarea transferului, jucătorii şi-au primit 50% din salariile restante, aşa cum li s-a promis.

S-a produs mult-aşteptatul eveniment în cadrul căruia "Concivia" se retrage din fotbal: ieri au fost semnate la un notar actele de vânzare a pachetului majoritar de acţiuni ale CF Brăila către Clubul Sportiv "Avântul Conpet Cireşu". Pe surse, reporterii "Obiectiv" au aflat că valoarea tranzacţiei este de circa 1,12 miliarde de lei vechi, dar şi că vânzătorul şi cumpărătorul s-au înţeles ca plata să se facă în mai multe tranşe egale. Procedural, după perfectarea actului de vânzare-cumpărare la notariat urmează ca schimbarea de acţionariat să fie notificată către Registrul Comerţului, moment din care oficial clubul sportiv de fotbal va avea un nou acţionar majoritar. "Tranzacţia s-a făcut cu mult sub valoarea capitalului social, astfel încât plata să nu fie o povară pentru cumpărător. E vorba de 24 de rate lunare. Am mers la notariat să ducem actele, iar administratorul «Concivia», Vasile Soare, a fost cel care a semnat din partea vânzătorului. Sper ca odată cu trecerea acţiunilor la un nou acţionar soarta echipei fanion a oraşului să ia o altă turnură, una mult-dorită de toţi iubitorii fotbalului din oraş", ne-a declarat Adelin Soare, fostul preşedinte al CA de la CF Brăila. Întrebat dacă va avea un loc în staff-ul clubului, după ce va intra în drepturi noul acţionar majoritar, sursa citată a pus că deocamdată nu are un răspuns cert.
Contactat de reporterii "Obiectiv", vicepreşedintele AS "Avântul Conpet Cireşu", Vasile Popa, a confirmat şi el că transferul de acţiuni s-a realizat: "important de ştiut este că se schimbă acţionarul la clubul de fotbal CF Brăila şi că avem planuri mari cu echipa fanion a oraşului. Lucrurile însă nu se vor întâmpla peste noapte, ci discutăm aici de un plan pe o perioadă mai lungă".

Fotbaliştii de la CF Brăila au primit 50% din restanţele financiare

Dincolo de schimbarea de forţe din cadrul clubului, jucătorii îşi văd în continuare de antrenamente. Proaspăt întorşi dintr-un cantonament montan, ei fac acum antrenamente cu caracter tahnico-tactic iar de miercuri au deschis şi seria meciurilor de verificare pentru omogenizarea lotului şi pentru stabilirea echipei de bază, care va ataca sezonul de primăvară. Veşti bune vin şi de pe frontul financiar, în sensul că jucătorii au fost anunţaţi că va fi virată şi ultima tranşă din restanţele salariale promise. "În conturile jucătorilor au intrat şi ultimii bani promişi, astfel că în felul acesta, conform înţelegerii, 50% din restanţele financiare au fost achitate numai din surse private. Contribuţia Primăriei până acum a fost zero. Noi ne-am achitat de obligaţiile pe care ni le-am asumat", a fost prima reacţie a lui Florin Cârligea, unul dintre investitorii de la CF Brăila.
Sursa citată a menţionat apoi că s-a schimbat obiectivul echipei, că se doreşte accederea la turneul play off şi că într-o astfel de situaţie stabilitatea financiară poate fi decisivă în realizarea acestuia.
"Domeniul privat şi-a ţinut promisiunea, este rândul Primăriei să onoreze înţelegerea făcută. Sper ca lucrurile să nu mai tărăgăneze şi până la sfârşitul lunii Primăria să vireze banii promişi. Ne-am schimbat obiectivul, vrem să accedem la turneul play off, iar ca să putem să ne înscriem pe acest drum trebuie să avem linişte financiară. Campionatul începe pe 1 martie şi vrem să pornim cu dreptul în sezonul de primăvară", a mai spus Cârligea. Acesta nu a divulgat însă identitatea tuturor investitorilor implicaţi în preluarea echipei de fotbal.
Jucătorii şi-au primit jumătate din salariile restante, antrenorii de la Centrul de copii şi juniori şi ceilalţi câţiva salariaţi de la clubul brăilean nu au mai văzut însă un ban de la club din iulie 2013.
La rândul său, primarul Aurel Simionescu a explicat că aşteaptă din partea noului acţionar un proiect cu obiective clare pentru echipă, astfel încât să acceadă la finanţarea publică. "După cum se cunoaşte, este o discuţie mai veche privind schimbarea acţionarului majoritar la CF Brăila. Înţeleg că s-au perfectat şi actele cu asocierea de tip ONG formată din noii investitori, care-şi manifestaseră dorinţa de a ajuta echipa. Şi noi, la rându-ne, am prins în bugetul pe anul în curs o sumă de bani cu care să ajutăm sportul brăilean pe formula prevăzută de lege pentru ONG-uri. De aceea, aşteptăm un proiect pentru ce doresc dumnealor susţinere financiară din partea noastră", ne-a spus Simionescu.

Criza finanţării CF Brăila

Problemele la CF Brăila s-au agravat în vara anului trecut, după ce preşedintele Consiliului Judeţean, Gheorghe Bunea Stancu, s-a supărat şi a anunţat că nu mai sprijină fotbalul. Motivul declarat a fost acela că echipa nu şi-ar fi îndeplinit obiectivul, adică promovarea în prima ligă. De cealaltă parte, reprezentanţii clubului au susţinut că, de fapt, nu acesta era target-ul asumat, ci o clasare între primele 5 echipe, iar formaţia brăileană a încheiat competiţia pe locul 5.
Criza s-a acutizat în ianuarie, odată cu reunirea lotului pentru demararea pregătirilor în vederea sezonului de primăvară. La vremea respectivă, jucătorii au ameninţat că părăsesc echipa dacă li se diminuează salariile. În final, momentul critic a fost depăşit, ajungându-se la o înţelegere în care urmează să-şi primească toate drepturile, cu condiţia ca echipa să acceadă la turneul play off.
În altă ordine de idei, nu trebuie omis însă faptul că anunţul oficialului de la CJ Brăila că nu mai sprijină fotbalul a venit după ce Agenţia Naţională de Integritate a înaintat în instanţă un dosar privind conflictul de interese în care s-ar afla Bunea Stancu în raport cu CF Brăila şi Asociaţia Sportivă Handbal Club "Dunărea". Mai precis, inspectorii ANI au constatat că oficialul, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean, a întocmit şi a adoptat atât expunerile de motive, cât şi Hotărârile Consiliului Judeţen, şi a semnat contractele de asociere între CJ Brăila şi SC Clubul de Fotbal Brăila SA, respectiv Asociaţia Sportivă Handbal Club "Dunărea" Brăila, unde erau direct implicate firmele "Concivia" şi "Hercules", la rândul lor deţinute de firma "Bursagrirom". Acţionarul majoritar al acesteia din urmă este chiar Gheorghe Bunea Stancu. Reamintim că SC "Concivia" a devenit acţionarul majoritar al echipei fanion a oraşului în 2007, odată cu transformarea Daciei Unirea în CF Brăila.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro