După cum v-am informat, concursul de frumuseţe intitulat "Chira Chiralina" se desfăşoară în perioada 15-17 iulie, la Sala Mare a Teatrului "Maria Filotti" Brăila, şi reuneşte reprezentante de la 15 filiale ale Asociaţiei Nevăzătorilor din România. Sâmbătă, începând cu ora 16.30 se face accesul în sală, iar de la ora 17.00 începe concursul de frumuseţe care se va încheia la ora 20.30.
Preşedintele Filialei Nevăzătorilor Brăila a ţinut să le mulţumească sponsorilor acestui eveniment, printre care "Unita Turism", care asigură cazarea concurentelor, Consig Asigurări, Risk Com Srl, Durabet Construct, Eurotrans, Apogeus, Salon de coafură "New Vision", iar ca şi colaborator Federaţia Română de Şah. Adrian Frâncu a mai adăugat că toţi participanţii la eveniment se vor bucura de o plimbare cu vasul de agrement "Lacu Sărat", prin sprijinul Primăriei Brăila, şi vor avea posibilitatea să cunoască istoria Brăilei prin vizitarea unor monumente reprezentative.