Fii corona-sceptic, dar nu pe banii mei | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Fii corona-sceptic, dar nu pe banii mei

Săptămâna trecută, a făcut vâlvă o ştire potrivit căreia un jandarm corona-sceptic, din Sibiu, a murit fix din cauza coronavirusului. Bolnav de Covid-19, jandarmul, în vârstă de doar 43 de ani, fără alte afecţiuni serioase, s-a stins după numai 6 zile de la internare, ajungând la spital deja cu simptome. În ultima sa postare de pe o reţea de socializare, jandarmul îşi îndemna prietenii şi cunoscuţii să se protejeze cât de mult pot şi anunţa că este pe cale să piardă lupta cu boala. Până la internarea lui, însă, nu credea în Covid, îndemna la nepurtatul măştii şi îi considera fie proşti pe cei care cred în coronavirus, fie cumpăraţi de stat, ca să declare că au Covid. „Pentru cei cu creieru’ la ei viaţa merge înainte. Pentru restu masca”, „Cât de săraci sunteţi mă să luaţi bani să ziceţi că aveţi corona?”, „A dreacu treabă nu are Covid nici unu de la fabricile astea din Sibiu. Săraci aţi fost săraci rămâneţi!” – erau unele dintre cugetările destul de agramate ale jandarmului corona-sceptic.

În cazul lui, ironia sorţii a fost una cumplită. Evident, mulţi au spus că jandarmul şi-a meritat-o, considerând că astfel omul şi-a învăţat lecţia, ceea ce este mult prea cinic. Nimeni nu merită să moară, doar pentru a învăţa o lecţie sau pentru a i se demonstra că s-a înşelat într-o privinţă. Dar poate că acest caz va reprezenta o lecţie pentru alţii care au aceeaşi atitudine precum jandarmul în privinţa Covid şi a măsurilor de prevenire a infectării cu noul coronavirus. Măcar aşa, nu a murit în van.

Şi totuşi, altceva ar trebui să ne revolte: de ce un asemenea individ era jandarm? Ba chiar ditamai căpitanul în Jandarmeria Română?! În primul rând, ca reprezentant al respectării legii, nu ar fi trebuit să-şi permită să îndemne pe nimeni la încălcarea regulilor şi la nepurtatul măştii. În al doilea rând, ca angajat al statului român, plătit din bani publici, adică din taxele contribuabililor, n-ar fi trebuit să-şi permită să aibă o asemenea atitudine. Practic, jandarmul  era într-o vădită opoziţie faţă de punctul de vedere oficial al autorităţilor sanitare şi al statului român, pentru care lucra, de care era plătit şi pentru care trebuia să aplice şi să verifice respectarea normelor de protecţie. Cum poate face asta cineva care nu crede în aceste reguli şi în Covid în general? Iar jandarmul îşi manifesta atitudinea asta anti în public! şi culmea e că nu este un caz singular. Sunt destui alţi bugetari în această situaţie, inclusiv o mulţime de profesori, care cică educă elevi, ba chiar şi unii medici, care profesează în spitale de stat!

Da, oricine poate avea orice opinie despre orice şi o poate face publică oricând şi oriunde doreşte. Dar dacă eşti în contradicţie cu poziţia oficială a angajatorului tău, îţi dai pur şi simplu demisia şi spui ce vrei şi unde vrei despre cât de prost e acesta sau despre cât de proşti sunt cei care respectă legea. Iar dacă nu ai demnitatea să faci asta, ar trebui ca angajatorul să te fi dat de mult afară, nu să te lase să baţi câmpii cu graţie, pe banii lui (oricum foarte mulţi), împotriva lui. Şi, mai ales, împotriva tuturor celor care îţi plătesc de fapt salariul.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro