Festivalul tinerilor, un real succes | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Festivalul tinerilor, un real succes

Joi, începând cu ora 18.00, pe platoul din faţa Primăriei municipiului, voluntarii clubului brăilean "Voltin", împreună cu voluntari străini, au sărbătorit Ziua Internaţională a Tineretului, printr-un mini-festival iniţiat chiar de ei. Tineri din Polonia, Letonia, Franţa, Italia, Armenia şi Georgia s-au ocupat de organizarea a trei pavilioane: unul de muzică, unul de promovare a Serviciului European De Voluntariat (SEV) şi unul de divertisment.

Tinerii s-au înghesuit la standul celor care s-au ocupat de divertisment, pentru a învăţa să confecţioneze origami ori pentru a fi pictaţi pe faţă. "Sunt uimită. Nu credeam că se mai organizează aşa ceva şi că se mai ocupă cineva de astfel de evenimente, mai ales gratuite", a spus încântată mama unui copil care a vrut să fie pictat pe faţă. De asemenea, de animarea publicului s-au ocupat tinerii din acelaşi pavilion, care i-au implicat pe cei prezenţi în diferite jocuri distractive.
Cel doilea pavilion s-a ocupat cu promovarea SEV, iar membrii clubului le-au explicat curioşilor modalitatea prin care pot fi voluntari atât în Brăila, cât şi peste hotare. Pliantele făcute chiar de ei, sau vederile oferite, au fost foarte căutate de tinerii prezenţi acolo şi au fost punctele forte ale echipei de promovare. În acelaşi timp, brăilenii au fost încântaţi să discute cu voluntarii străini.

Pavilionul muzical a avut un real succes datorită faptului că tinerii au avut ocazia să cânte live. După ce saxofonistul francez a spart gheaţa, alţi amatori s-au alăturat pentru a întreţine atmosfera, aceştia cântând atât vocal, cât şi la chitară sau acordeon. "Am muncit foarte mult şi eram foarte obosită, dar când au început copiii să cânte, m-am înveselit imediat. Mi-a plăcut cum a ieşit", a precizat Darta Rozentale din Letonia.

Printre invitaţii speciali s-au numărat şi copiii din trupa de dans din Corbu Nou, care au uimit spectatorii prin programul pregătit. Publicul s-a alăturat acestora, la cel de-al doilea dans. "Ce am observat, a fost faptul că nimeni, dar absolut nimeni, nu a fost trist. O exaltare de la un capăt la celălalt al platoului", ne-a mărturisit Mirela Sârbu, unul dintre organizatori.

Analizând festivalul, voluntarii speră ca următoarea ediţie să fie una şi mai bună, care să atragă şi mai mulţi tineri. "Cea mai valoroasă lecţie pentru tineri e să înveţe să pună cap la cap mai multe idei, să aibă încredere în ei, să reuşească o bună comunicare şi să îşi asume anumite responsabilităţi. Astfel, ei pot reuşi lucruri măreţe", consideră Adriana Vădeanu, coordonatorul întregului proiect.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro