Festivalul imposturii

Ambiţios şi corect politic după nume, dar non-cultural şi kitschos ca organizare şi ca substanţă, "Festivalul Poeţilor din Balcani", cu unele mici excepţii (de nume, renume şi valoare literară a outsider-ilor), nu se rezumă la nimic altceva decât la o cumetrie de cămin cultural, organizată în cinstea menestrelilor noştri locali, prin graţia unui nesăţios şi fanatic devorator de cultură, Gheorghe Bunea Stancu, acest Voltaire fabricat la Tichileşti. Stăpâni peste regate de conserve goale, anonimi cu vanităţi de premianţi Nobel şi diletanţi aprigi la mânie, practicând o poezie în faţa căreia până şi George Coşbuc pare un avangardist feroce, menestrelii noştri locali, cei care ţin de obicei capul de afiş al evenimentelor aşa-zise culturale ale urbei, se întâlnesc o dată pe an, în holul Casei Tineretului, pentru a-şi aduce osanale unii altora şi, romantici fiind din fire, pentru a mai găsi noi motive de-a se prăbuşi drojdiţi pe sub mese.

Primul detaliu care te frapează atunci când ajungi la "Festivalul Poeţilor din Balcani" este vestimentaţia menestrelilor noştri locali. Păşind grav, ca şi cum sub tălpile lor s-ar afla scamele covorului roşu de la Cannes, menestrelii noştri locali, cum ar spune Flaubert, se înghesuie în nişte costume cenuşii, ce amintesc de stilul vestimenar pret-a-porter al foştilor activişti de partid. De asemenea, din "estetica" menestrelilor noştri locali nu lipseşte şi obşteasca privire duşmănoasă pe sub sprâncene. Apoi, discursurile. Afişând nişte mimici buimace, din care ar trebui să deducem chinurile literare la care poezia îi supune, menestrelilor noştri locali le place să debiteze, incoerent, în plin ambuteiaj logic şi în litera unei dialectici telenovelistice, atât despre patriotismul local - fiecare dintre ei considerându-se a fi "fiu ai Brăilei" şi, desigur, nişte somităţi "modeste" - cât şi despre cât de proşti şi netalentaţi sunt scriitorii "dă la Bucureşti". Ascultând "prelegerile" şi "alocuţiunile" menestrelilor noştri locali (create special pentru a smulge lacrimi şi suspine, la fel ca şi Guţă), tentaţia de a-ţi pune două întrebări este irepresibilă: 1. Menestrelii noştri locali au auzit, oare, că vremea brigăzilor artistice a apus demult?; 2. Menestrelii noştri locali cunosc, oare, diferenţa dintre poezie şi caravana lui Mircea Radu? De asemenea, ca fapt antropologic, pensia U.S.R. ocupă un loc foarte important în viaţa şi în eul liric al menestrelilor noştri locali. De fapt, din punctul meu de vedere, este singura "poezie" care îi preocupă şi pe care o pot produce menestrelii noştri locali, fără a fi supuşi probei de foc a talentului. Din păcate, nu pot da nume. Din două motive: a) le-aş face o publicitate nemeritată; b) ştiindu-i "pasionali", există riscul de-a fi lapidat în faţa Primăriei. Deci, sunt laş. Aşadar, menestrelii noştri locali pot sta liniştiţi la adăpostul anonimatului, având impresia că nu despre ei este vorba.

Bun. Din punct de vedere literar, cu unele mici excepţii, Brăila se scaldă, ţâfnoasă şi trepanată, într-un diletantism de cea mai joasă speţă. Din punct de vedere cultural, Brăila este expresia funestă şi exactă a căpeteniilor ei locale: incultă şi absurdă precum Stancu, comunistoidă şi searbădă precum Simionescu. Din punct de vedere al marketingului cultural, adică al instituţiilor de profil, Brăila a rămas captivă în virulenţa aceloraşi dobitocii instituţionale care animau grila culturală a fostului regim. Excepţie face festivalul "Zile şi nopţi de teatru la Brăila" şi, la limită, "Haricleea Darclee".

Datele problemei? În primul rând, la nivel instituţional, gloata de incompetenţi care parazitează instituţiile de cultură brăilene. Vă sună cunoscut, domnule Dragoş Neagu (directorul Bibliotecii Judeţene)? În al doilea rând, "entelectualii" de mucava, traşi la indigo, care, la rândul lor, parazitează instituţiile de cultură brăilene. Problema adevărată a acestei categorii nu o reprezintă lipsa talentului sau a valorii producţiilor literare, ci faptul că, prin poziţionarea lor la butoanele decizionale, aceştia stabilesc "trendul", de obicei unul care să-i pună în reflectorul genialităţii, respingând, cu forţa perversă a resentimentului, tot ceea ce, în general, reprezintă valoarea, unicitatea şi atitudinea spiritului creator. Pe scurt: tot ceea ce le-ar divulga adevărata "funcţie". Care? Aceea de impostori de carieră.