Zilele acestea, un video de pe rețelele de socializare mi-a atras atenția. O doamnă înarmată cu mături, lavete, detergenți, var, vopsea, unelte de grădină, trudea de zor să-și pregătească gospodăria pentru sărbătoare. La un moment dat, imaginea îngheață și apare un mesaj de genul: las-o mai ușor, vine Paștele nu Sanepidul!
În alte postări, ca de fiecare dată, se fac tot felul de glume ori reproșuri pe seama aglomerației din piețe și magazine, a blocajelor din trafic, a agitației și îmbulzelii de pe străzi sau din mijloacele de transport în comun. Așa e! Parcă niciodată orașele nu par atât de sufocante ca în săptămânile de dinaintea sărbătorilor. Un haos care, așezat față în față cu mesajele ce îndeamnă la liniște, la cugetare interioară, capătă o și mai mare dimensiune, dând perspectiva de superficial, de goană după material, de rupere dureroasă de sensul profund al momentului.
Și totuși... Tot în astfel de zile, aceleași rețele de socializare abundă și în postări legate de acțiuni și activități de responsabilitate socială, ce se traduc prin: generozitate, bunătate, caritate, empatie, componente pe care le asociem cu starea de bine (a noastră și a celorlalți) dar și cu o viață spirituală sănătoasă. La urma urmei, ce este credința?! Este responsabilitate și solidaritate, iubire și speranță, grijă, emoții, regăsire, conectare. Înseamnă tradiții și simboluri, dar și încredere, smerenie, iertare, bucuria reunirii... da, de cele mai multe ori, în jurul unei mese pe care fiecare, după putință, își dorește să așeze tot ce e mai bun.
Sărbătorile au un rol extrem de important pentru fiecare dintre noi, familiile noastre au nevoie de sărbători și sărbătoriri, au nevoie de acest far călăuzitor care an de an ne luminează drumul spre acasă, spre cei dragi, spre ceea ce ne ține împreună și dă sens. Pentru că sărbătorile sunt repere, sunt punte de legătură dintre vechi și nou, dintre generații, dintre noi și noi, dintre noi și spiritualitate. Pentru că sărbătorile sunt dătătoare de speranță, de iubire, de iertare și liniște sufletească.
Da, și eu mă agit și trudesc înainte, dar nimic nu mi se pare mai frumos decât emoțiile pe care le simt în Noaptea de Înviere odată cu răspândirea luminii de la credincios la credincios, nimic nu mi se pare mai unificator decât glasurile ce cântă împreună ”Hristos a Înviat!”. Nimic nu mi se pare mai liniștitor decât noaptea aceasta specială în care fiecare îngenunchem în felul lui!
