Academicianul Fanus Neagu, reprezentant de seama al literaturii
romanesti, implineste astazi 75 de ani. S-a nascut pe 5 aprilie, in
satul Gradistea de Sus si a urmat cursurile scolii primare tot acolo.
A absolvit apoi Liceul Militar de la Iasi, Scoala Pedagogica din
Bucuresti, Scoala Normala din Galati, Scoala de Literatura "Mihai
Eminescu" si Facultatea de filologie Bucuresti. A fost profesor
suplinitor in comuna Largu, jud. Galati, redactor la "Scinteia
tineretului" si la revistele literare: "Amfiteatru" si "Luceafarul". De
asemenea, a condus saptaminalul "Tara" (1990 - 1993), Teatrul
National din Bucuresti (1994 - 1997) si revista "Literatorul" (1997 -
2002). Din 2001 este membru titular al Academiei Romane, insa
cea mai importanta si mai prolifica activitate a sa este cea de
scriitor, stilul sau inconfundabil marcind literatura romana. La
moment aniversar, ii uram "La multi ani!" maestrului Fanus Neagu.
Fanus Neagu par lui-même
1. M-am nascut in Baragan, acolo unde ecoul lunii ia forma unei
palarii de floarea-soarelui ce se inchina, aplecata peste toata cimpia
Brailei, celui mai cintat fluviu al Europei, Dunarea. Satul meu,
inconjurat de ape si de maracini, pus in rascrucea drumurilor
clocotind in negura de pelin, isi sprijina oasele pe salcimii din care
luna mai isi construieste altare de miresme si impunge cerul cu
degetele uscate ale fintinilor cu cumpana.
Baraganul e, poate, cea mai lunga calatorie a unui gind cuprins de
dorul de-a cinta.
Baraganul, apele, povestile bunicii si ale parintilor, adunate intr-un
vis fabulos, au facut sa se nasca in mine scriitorul de mai tirziu.
2. Nascut in Baragan, ma simt dator sa ma amestec in intimplarile
zapezilor si ale griului. Cind ninge in cimpie, inima mea atinge
culmile de sarbatoare ce se petrec numai la inchipuitele curti
imparatesti. O sanie, doi cai cu zurgalai, un drum saltind spre
departari - iata leaganul fericirii sau poate cea mai amagitoare
aventura a singelui. A-ti pierde chipul, pasii si sufletul in ninsoare
echivaleaza cu o scufundare intr-o girla de dogoare mirosind a griu
rosu. Iulie, in Baragan, cind nu ploua, e ca un descintec, pe o
corabie de pamint, al unui vraci inmuiat in fosfor.
3. Scriu pentru ca la optsprezece ani n-am gasit opium. Pe la noi,
prin judetul Braila, nu se cultiva cinepa indiana. Atunci am inceput
sa ma joc cu vorbele, sa le imperechez si sa le adun, totdeauna
altfel, si-am vazut ca pot sa le fac sa scapere.
4. Povestirile se scriu asa: se ia un fapt de viata, real sau inchipuit,
se tavaleste printr-un morman de amintiri si-un munte de observatii
asupra oamenilor si a naturii, se scoate apoi pe o vale verde, se
pune la uscat pe un maces inflorit, e lasat sa-l bata soarele si sa-l
fluiere vintul, se trage apoi la sticla si se varsa, pe innoptate, cu
multa inchipuire proaspata in urechea copiilor. Nimic mai simplu.
5. Fara puterea de a visa nu poti fi scriitor. Ceea ce il distinge pe
un scriitor de ceilalti oameni este nesabuita lui putere de a visa si
de a nascoci. Prin urmare un rol primordial, subliniez un rol
primordial, si cu totul de neinlaturat din mintea oricarui scriitor il are
fara tagada inchipuirea bazata insa pe adinci legaturi cu viata. Eu
apelez intotdeauna la notitele mele pe care mi le iau in dese
imprejurari, din pacate nu o fac zilnic, si pe marginea lor brodez, tes
povestile mele. Deci, niciodata faptul real nu trece in pagina scrisa
asa cum s-a petrecut el. Intii se tese in mine ca o matase, ca un fel
de a fi altcumva. De aceea, in cartile mele ma surprind intilnind sau
retraind fapte care s-au petrecut cindva, dar sub alta zodie.
Realitatea din carte este vraja pe care o raspindesc in valurile
vintului, ale Dunarii, ale cimpiei, ale muntilor, faptele noastre cele
de toate zilele.
6. Elaborez greu, enorm de greu, din cauza ca nu aleg cuvintul
care sa-mi sune mie frumos, nu umblu dupa cuvintul miracol, ci
dupa acelea care sa-mi serveasca ideea. Stilul este vital, pentru ca
orice autor vine cu o lume, cu lumea lui, lumea lui care traieste asa
cum a trait el cindva, in copilarie, sau asa cum traieste el astazi.
7. Dar poate o carte sa schimbe ceva in lume? O singura carte
niciodata. Si nici o suta. Tocmai de aceea se si nasc mereu scriitori,
de citeva mii de ani. Si de aceea si pier. In cartusierele lor, cind intra in lupta, duc polen: sa fecundeze iubirea peste gradinile lumii.
8. Sub tiranie, gindirea infloreste diabolic si extrapolar. Din
nefericire, ea imprumuta de cele mai multe ori forme alegorice. Iata
ca eu vin sa va intreb pe dumneavoastra, cititorii: ce este literatura,
daca nu in primul rind alegorie? Literatura este eventualitatea
susceptibila de utopie care surclaseaza adevarul vietii si-l
incorporeaza.
9. - Am pierdut o pagina bine scrisa. Poti innebuni. Nu am idee
cum poate fi refacuta. O caut ca un nebun. Trebuie s-o gasesc. Nu
pot reface gindurile unei alte zile. Daca n-o gasesc si va trebui s-o
refac, o sa traiesc mereu cu gindul unei contrafaceri, indiferent ca a
doua versiune (dupa ureche, desigur) ar putea fi cu mult superioara.
Totdeauna ma coplesesc primele ginduri, primele imagini,
nedibuitele judecati. O fraza rescrisa e un alt inceput al tau. Dar un
inceput cirpit. Vii din alta parte a gindirii potrivnica aceleia de ieri, si
prin urmare, mai neadevarata.
10. Sint scriitorul pentru care vocalele reprezinta exclusiv semne
ale bocetului si vaetului, iar consoanele semne ale miniei si
strigatului. Ponderile isi au importanta lor.
11. Publicistica ma angajeaza in frontul imediat. Simt o mare
placere sa scriu articole. Gasesc ca e datoria mea sa intervin, in
marele spectacol al vietii, aproape zilnic si gazetaria inseamna
pentru mine pasul direct de a iesi din casa in vuietul strazii.
Inseamna, de asemenea, gindul zilnic pe care simt nevoia sa-l spun
oamenilor si in primul rind mie, cu voce tare. Daca adopt un stil
nervos, polemic, asta-i pentru ca asa ma manifest organic. Imi
place sa musc cu cuvintul, (nu sa darim ceva, numai sa musc cu
cuvintul); imi place sa imperechez cuvintele intr-o asa maniera incit
ele sa dea acuitate ideii. Sper ca nimeni nu se simte lezat cind
cuvintul meu ia intorsaturi mai colturoase. Gazetaria este apoi o
compensatie pentru un scriitor cum sint eu, care elaboreaza foarte
greu. Spre exemplu, romanul sau romanele, doua la care lucrez
acum, imi vor rapi inca doi, trei ani de munca. Am crezut si cred ca
e mai bine sa lucrezi indelung si pe indelete, decit sa scoti un
roman in fiecare luna a anului. Toata stima pentru scriitorii care au
putere de munca mult mai mare decit mine. Toata stima pentru
scriitorii care vor sa fie in librarii in fiecare ceas al zilei. Nu pot si
cred ca n-am sa pot niciodata sa tin pasul in acest ritm. De aceea,
in ziaristica ma pot desfasura mai repede. Ma gasesc mai febril. Imi
place. Nu ma impiedica, asa cum ar putea banui unii, sa creez mai
multa literatura.
12. Mi-e dor de Gradistea. Voi merge s-o vad, s-o colind, sa ma
umplu de amintirea celor dusi. Ce teribil de neputinciosi sintem fata
de cei de DINCOLO. Sa ma bucur de fiecare om pe care-l voi
intilni, de fiecare copil, de fiecare fir de iarba. Ce sat frumos era
Gradistea! In mine se pastreaza ca o culme a firii. Nimic nu
egaleaza lumina ulitei mele. N-am plecat de aici niciodata. Nicaieri
nu sint mai al meu ca aici, nicaieri nu sint mai acasa. Si nicaieri nu
sint mai nicaieri.
13. Eu ramin mereu intr-o caruta de Braila sau intr-o barca, pornind
spre toata lumea si ajungind numai spre funduri de lut. Braila
ramine tinutul meu imaginar, o tara pe care mi-o construiesc cu
palmele in fiecare dimineata, fiindca eu dimineata lucrez. Uneori
iese frumoasa, alteori iese urita de tot. (Grupaj realizat de prof. Viorel Mortu)
romanesti, implineste astazi 75 de ani. S-a nascut pe 5 aprilie, in
satul Gradistea de Sus si a urmat cursurile scolii primare tot acolo.
A absolvit apoi Liceul Militar de la Iasi, Scoala Pedagogica din
Bucuresti, Scoala Normala din Galati, Scoala de Literatura "Mihai
Eminescu" si Facultatea de filologie Bucuresti. A fost profesor
suplinitor in comuna Largu, jud. Galati, redactor la "Scinteia
tineretului" si la revistele literare: "Amfiteatru" si "Luceafarul". De
asemenea, a condus saptaminalul "Tara" (1990 - 1993), Teatrul
National din Bucuresti (1994 - 1997) si revista "Literatorul" (1997 -
2002). Din 2001 este membru titular al Academiei Romane, insa
cea mai importanta si mai prolifica activitate a sa este cea de
scriitor, stilul sau inconfundabil marcind literatura romana. La
moment aniversar, ii uram "La multi ani!" maestrului Fanus Neagu.
Fanus Neagu par lui-même
1. M-am nascut in Baragan, acolo unde ecoul lunii ia forma unei
palarii de floarea-soarelui ce se inchina, aplecata peste toata cimpia
Brailei, celui mai cintat fluviu al Europei, Dunarea. Satul meu,
inconjurat de ape si de maracini, pus in rascrucea drumurilor
clocotind in negura de pelin, isi sprijina oasele pe salcimii din care
luna mai isi construieste altare de miresme si impunge cerul cu
degetele uscate ale fintinilor cu cumpana.
Baraganul e, poate, cea mai lunga calatorie a unui gind cuprins de
dorul de-a cinta.
Baraganul, apele, povestile bunicii si ale parintilor, adunate intr-un
vis fabulos, au facut sa se nasca in mine scriitorul de mai tirziu.
2. Nascut in Baragan, ma simt dator sa ma amestec in intimplarile
zapezilor si ale griului. Cind ninge in cimpie, inima mea atinge
culmile de sarbatoare ce se petrec numai la inchipuitele curti
imparatesti. O sanie, doi cai cu zurgalai, un drum saltind spre
departari - iata leaganul fericirii sau poate cea mai amagitoare
aventura a singelui. A-ti pierde chipul, pasii si sufletul in ninsoare
echivaleaza cu o scufundare intr-o girla de dogoare mirosind a griu
rosu. Iulie, in Baragan, cind nu ploua, e ca un descintec, pe o
corabie de pamint, al unui vraci inmuiat in fosfor.
3. Scriu pentru ca la optsprezece ani n-am gasit opium. Pe la noi,
prin judetul Braila, nu se cultiva cinepa indiana. Atunci am inceput
sa ma joc cu vorbele, sa le imperechez si sa le adun, totdeauna
altfel, si-am vazut ca pot sa le fac sa scapere.
4. Povestirile se scriu asa: se ia un fapt de viata, real sau inchipuit,
se tavaleste printr-un morman de amintiri si-un munte de observatii
asupra oamenilor si a naturii, se scoate apoi pe o vale verde, se
pune la uscat pe un maces inflorit, e lasat sa-l bata soarele si sa-l
fluiere vintul, se trage apoi la sticla si se varsa, pe innoptate, cu
multa inchipuire proaspata in urechea copiilor. Nimic mai simplu.
5. Fara puterea de a visa nu poti fi scriitor. Ceea ce il distinge pe
un scriitor de ceilalti oameni este nesabuita lui putere de a visa si
de a nascoci. Prin urmare un rol primordial, subliniez un rol
primordial, si cu totul de neinlaturat din mintea oricarui scriitor il are
fara tagada inchipuirea bazata insa pe adinci legaturi cu viata. Eu
apelez intotdeauna la notitele mele pe care mi le iau in dese
imprejurari, din pacate nu o fac zilnic, si pe marginea lor brodez, tes
povestile mele. Deci, niciodata faptul real nu trece in pagina scrisa
asa cum s-a petrecut el. Intii se tese in mine ca o matase, ca un fel
de a fi altcumva. De aceea, in cartile mele ma surprind intilnind sau
retraind fapte care s-au petrecut cindva, dar sub alta zodie.
Realitatea din carte este vraja pe care o raspindesc in valurile
vintului, ale Dunarii, ale cimpiei, ale muntilor, faptele noastre cele
de toate zilele.
6. Elaborez greu, enorm de greu, din cauza ca nu aleg cuvintul
care sa-mi sune mie frumos, nu umblu dupa cuvintul miracol, ci
dupa acelea care sa-mi serveasca ideea. Stilul este vital, pentru ca
orice autor vine cu o lume, cu lumea lui, lumea lui care traieste asa
cum a trait el cindva, in copilarie, sau asa cum traieste el astazi.
7. Dar poate o carte sa schimbe ceva in lume? O singura carte
niciodata. Si nici o suta. Tocmai de aceea se si nasc mereu scriitori,
de citeva mii de ani. Si de aceea si pier. In cartusierele lor, cind intra in lupta, duc polen: sa fecundeze iubirea peste gradinile lumii.
8. Sub tiranie, gindirea infloreste diabolic si extrapolar. Din
nefericire, ea imprumuta de cele mai multe ori forme alegorice. Iata
ca eu vin sa va intreb pe dumneavoastra, cititorii: ce este literatura,
daca nu in primul rind alegorie? Literatura este eventualitatea
susceptibila de utopie care surclaseaza adevarul vietii si-l
incorporeaza.
9. - Am pierdut o pagina bine scrisa. Poti innebuni. Nu am idee
cum poate fi refacuta. O caut ca un nebun. Trebuie s-o gasesc. Nu
pot reface gindurile unei alte zile. Daca n-o gasesc si va trebui s-o
refac, o sa traiesc mereu cu gindul unei contrafaceri, indiferent ca a
doua versiune (dupa ureche, desigur) ar putea fi cu mult superioara.
Totdeauna ma coplesesc primele ginduri, primele imagini,
nedibuitele judecati. O fraza rescrisa e un alt inceput al tau. Dar un
inceput cirpit. Vii din alta parte a gindirii potrivnica aceleia de ieri, si
prin urmare, mai neadevarata.
10. Sint scriitorul pentru care vocalele reprezinta exclusiv semne
ale bocetului si vaetului, iar consoanele semne ale miniei si
strigatului. Ponderile isi au importanta lor.
11. Publicistica ma angajeaza in frontul imediat. Simt o mare
placere sa scriu articole. Gasesc ca e datoria mea sa intervin, in
marele spectacol al vietii, aproape zilnic si gazetaria inseamna
pentru mine pasul direct de a iesi din casa in vuietul strazii.
Inseamna, de asemenea, gindul zilnic pe care simt nevoia sa-l spun
oamenilor si in primul rind mie, cu voce tare. Daca adopt un stil
nervos, polemic, asta-i pentru ca asa ma manifest organic. Imi
place sa musc cu cuvintul, (nu sa darim ceva, numai sa musc cu
cuvintul); imi place sa imperechez cuvintele intr-o asa maniera incit
ele sa dea acuitate ideii. Sper ca nimeni nu se simte lezat cind
cuvintul meu ia intorsaturi mai colturoase. Gazetaria este apoi o
compensatie pentru un scriitor cum sint eu, care elaboreaza foarte
greu. Spre exemplu, romanul sau romanele, doua la care lucrez
acum, imi vor rapi inca doi, trei ani de munca. Am crezut si cred ca
e mai bine sa lucrezi indelung si pe indelete, decit sa scoti un
roman in fiecare luna a anului. Toata stima pentru scriitorii care au
putere de munca mult mai mare decit mine. Toata stima pentru
scriitorii care vor sa fie in librarii in fiecare ceas al zilei. Nu pot si
cred ca n-am sa pot niciodata sa tin pasul in acest ritm. De aceea,
in ziaristica ma pot desfasura mai repede. Ma gasesc mai febril. Imi
place. Nu ma impiedica, asa cum ar putea banui unii, sa creez mai
multa literatura.
12. Mi-e dor de Gradistea. Voi merge s-o vad, s-o colind, sa ma
umplu de amintirea celor dusi. Ce teribil de neputinciosi sintem fata
de cei de DINCOLO. Sa ma bucur de fiecare om pe care-l voi
intilni, de fiecare copil, de fiecare fir de iarba. Ce sat frumos era
Gradistea! In mine se pastreaza ca o culme a firii. Nimic nu
egaleaza lumina ulitei mele. N-am plecat de aici niciodata. Nicaieri
nu sint mai al meu ca aici, nicaieri nu sint mai acasa. Si nicaieri nu
sint mai nicaieri.
13. Eu ramin mereu intr-o caruta de Braila sau intr-o barca, pornind
spre toata lumea si ajungind numai spre funduri de lut. Braila
ramine tinutul meu imaginar, o tara pe care mi-o construiesc cu
palmele in fiecare dimineata, fiindca eu dimineata lucrez. Uneori
iese frumoasa, alteori iese urita de tot. (Grupaj realizat de prof. Viorel Mortu)
