• la ora actuală, Poliţia Animalelor funcţionează la Brăila mai mult cu numele, iar asta nu din reaua voinţă a conducerii DSVSA ci din cauza lipsei acute de personal • în 2014, când a fost înfiinţat noul compartiment, nu s-au alocat şi resurse umane pentru buna lui funcţionare • cei doi medici care au fost repartizaţi acolo au în continuare o mulţime de alte atribuţii şi reuşesc cu greu să facă faţă programului foarte încărcat • în aceste condiţii, protecţia animalelor oferită de autorităţile române rămâne doar o formă fără fond, iar faptul că sesizările formulate de iubitorii de animale sunt rezolvare cu mare întârziere reprezintă doar una dintre consecinţele situaţiei de fapt
Lipsa de personal afectează în mare măsură activitatea Compartimentului Poliţia Sanitară Veterinară a Animalelor din cadrul Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Brăila. Acuzaţi de iubitorii de animale că răspund cu foarte mare greutate la sesizările privind situaţia din adăposturile de câini administrate de Primărie, de exemplu, reprezentanţii acestei structuri spun că reuşesc cu foarte mare greutate să facă faţă sarcinilor de serviciu, în contextul în care trebuie să se ocupe de foarte multe alte probleme, pe lângă protecţia animalelor.
Reamintim că, recent, Federaţia pentru Protecţia Animalelor şi Mediului (FPAM) a reclamat faptul că DSVSA Brăila a întârziat mai mult de o lună de zile cu rezolvarea unei sesizări pe tema situaţiei existente la adăpostul de câini de la Unirea. Cei de la FPAM l-au acuzat implicit pe Gicu Drăgan, cel care a revenit recent în funcţia de director al DSVSA Brăila, că ar fi vinovat de această situaţie. “Am făcut sesizarea pe 3 ianuarie şi nu am primit răspuns nici după o lună de zile”, ne spunea, la începutul lunii februarie, Roxana Ştefănescu, unul dintre reprezentanţii FPAM. Tot atunci, aceasta a punctat că, de când a revenit Drăgan în postul de director, instituţia nu mai răspunde la fel de prompt la sesizările formulate de iubitorii de animale.
Zilele trecute, după ce cotidianul nostru a consemnat aceste acuzaţii, am fost contactaţi de medicul veterinar Dragoş Frigioiu, cel care coordonează activitatea Compartimentului Poliţiei Sanitare Veterinare a Animalelor din cadrul DSVSA. Acesta a ţinut să precizeze că directorul Gicu Drăgan nu a împiedicat în niciun fel derularea unei inspecţii la adăpostul de câini de la Unirea. “Menţionez faptul că directorul Drăgan ne-a repartizat încă din data de 3 ianuarie sesizarea primită pe tema situaţiei de la Unirea. Deci nu se poate spune că dânsul nu ar da curs unor astfel de reclamaţii primite de la iubitorii de animale. Faptul că nu am rezolvat sesizarea mai repede ţine de alte considerente. După cum se ştie, pe 3 ianuarie, dar şi în zilele care au urmat, condiţiile atmosferice erau destul de vitrege. A fost o perioadă cu ninsori abundente, viscol, ger, drumuri închise. Noi am considerat că trebuie să ne ocupăm cu prioritate de fermele de animale cu efective mari, a căror activitate trebuia menţinută la anumiţi parametri. Sesizarea referitoare la situaţia adăpostului de la Unirea nu era formulată în sensul că se aşteaptă un răspuns urgent, în baza Legii 544. Am privit-o ca pe o reclamaţie căreia putem să îi dăm curs după rezolvarea problemelor stringente din acele zile. De altfel, ţin să menţionez că la Poliţia Animalelor este titular pe post un singur medic veterinar, care a fost repartizat aici în 2014, când s-a înfiinţat această structură, dar şi-a păstrat în continuare şi postura de medic zonal, cu cinci circumscripţii arondate, o activitate foarte complexă. Eu coordonez acest compartiment al Poliţiei Animalelor prin delegare, pentru că activitatea mea principală este şef Serviciu Înregistrare şi Autorizare Unităţi”, ne-a declarat Dragoş Frigioiu, în încercarea sa de a atrage atenţia că Poliţia Animalelor din cadrul DSVSA Brăila nu are un personal care să se ocupe doar de protecţia animalelor din adăposturile de câini, din grădinile zoologice şi din magazinele care comercializează animale de companie, conform atribuţiilor legale ale acestei instituţii înfiinţate în 2014.
În fapt, se pare că guvernanţii au înfiinţat mai mult “de ochii lumii” această instituţie, din moment ce nu au alocat şi resurse umane pentru buna ei funcţionare. Situaţia este valabilă cam în toată ţara. Practic, au fost repartizaţi la nou-înfiinţata Poliţie a Animalelor medici veterinari din cadrul Direcţiilor Sanitar Veterinare care au în continuare o mulţime de alte atribuţii, iar de protecţia animalelor se ocupă “printre picături”, când le permite timpul.
Reamintim că Poliţia Animalelor din cadrul DSV Brăila a reuşit abia în data de 6 februarie să dea curs sesizării formulate încă din 3 ianuarie de Federaţia pentru Protecţia Animalelor şi Mediului. Multe dintre aspectele reclamate s-au confirmat, astfel că serviciul de specialitate din cadrul Primăriei Brăila care administrează Adăpostul de câini de la Unirea a fost amendat cu 2.000 lei, iar activitatea de capturare a câinilor fără stăpân din municipiu a fost sistată temporar, deoarece adăpostul s-a dovedit a fi supraaglomerat, iar mortalitatea în rândul animalelor este foarte mare, din cauza condiţiilor precare de cazare.