Falimentul politic al familiei Vasioiu | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Falimentul politic al familiei Vasioiu

Familia Vasioiu a ramas fara partid. Acest lucru a fost confirmat, ieri, prin numirea fostului prefect, Nicolae Mitroi, in functia de presedinte al PD-L Braila. Daniela Vasioiu a sperat pina in ultima clipa ca democratii ei vor fi preferati in dauna celorlalti democrati, dar nitel mai liberali, dar a pierdut.
De fapt, Daniela Vasioiu a inceput sa piarda imediat dupa alegerile locale din 2004. La nici doua saptamini de la alegerea ei ca viceprimar, a inceput sa se certe cu primarul Cibu. De multe ori avea dreptate in afirmatiile pe care le facea la adresa functionarilor si practicilor din primarie sau din societatile aflate in subordinea CLM. Insa principala problema a celor care sint constienti ca au dreptate este ca nu stiu sa-i faca pe ceilalti sa inteleaga ca au dreptate. Mai rau este ca Daniela Vasioiu nu s-a sinchisit nici o clipa ca brailenii sa inteleaga ca ea are dreptate (cind avea, evident). Iar Daniela Vasioiu a procedat asa, pentru ca, din punctul meu de vedere, a considerat ca ea a cistigat alegerile din 2004. Ca datorita ei PSD a fost inlaturat de la cirma Primariei Braila. Pe scurt, s-a crezut un Basescu mai mic si cu fusta. Si cind colo, ce sa vada? Ca desi "a cistigat", trebuie sa accepte locul al doilea. Si a inceput sa faca greseala dupa greseala, totul culminind cu penibilele minciuni privind colaborarea ei cu una dintre firmele fostului prefect pesedist, Mihai Manea. A facut ce a facut, iar in cele din urma a facut opinia publica sa creada ca, de fapt, ea are "o problema" si ca primarul Cibu, cit de capos si imposibil ar fi ca om, are dreptate in aceasta disputa, lucru care este cu atit mai imputabil Danielei Vasioiu.
In mod intentionat nu am sa folosesc numele lui Horia Vasioiu in aceasta ecuatie, pentru ca mi-a dat impresia unui tip plat, fara idei, incapabil sa gindeasca un plan, daramite o constructie politica. Prin urmare, cred ca Daniela Vasioiu este responsabila pentru incapabila colaborare intre PD si PLD pe plan local. Mai mult ca sigur, a ei a fost ideea de a refuza mutarea democratilor-liberali in sediul PD. Acest lucru se pare ca a fost picatura care a umplut paharul, cei de la Bucuresti luind o decizie care a ofticat-o pina peste poate.
Desi afirma ca este din 1995 in politica, Daniela Vasioiu a dovedit ca nu a invatat ce inseamna disciplina de partid, care spune clar: sintem impreuna la bine si fiecare cu aia ma-sii cind treaba se impute. E, prin acest mariaj fortat facut de Basescu, la Braila, in familia democrata Vasioiu, treaba s-a imputit. Si a trebuit aruncata la cos.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro