Făureiul vrea străzi noi, pentru aproape 22,5 milioane lei | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Făureiul vrea străzi noi, pentru aproape 22,5 milioane lei

Locuitorii oraşului Făurei vor avea, până în 2017, străzi noi reabilitate şi modernizate prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL), gestionat de Ministerul Dezvoltării, condus de Liviu Dragnea. Primăria Făruei a publicat un anunţ de intenţie privind organizarea, în cursul lunii viitoare, a unei proceduri de achiziţie publică în cadrul căreia să fie atribuit un contract de proiectare şi execuţie lucrări cu o valoare estimată la 22,41 milioane lei, fără TVA. Din descrierea succintă a contractului, reiese că este vorba despre 49 de străzi din oraşul respectiv, cu o lungime totală de 25,2 km. Lucrările vizează asfaltare, realizarea de şanţuri, podeţe şi montarea de borduri.
Data prevăzută pentru începerea lucrărilor este 1 iunie 2015, iar termenul maxim de finalizare 29 septembrie 2017.
Finanţarea va fi asigurată, aşa cum am spus, prin PNDL cu plăţi eşalonate pe o perioadă de 3 ani în baza contractului semnat, la jumătatea lunii noiembrie 2014, între Primăria Făurei şi Ministerul Dezvoltării.
De precizat că PNDL se finanţează din transferuri de la bugetul de stat, în limita fondurilor aprobate anual în bugetul Ministerului Dezvoltării. De fapt, contractorii ar trebui să suporte din buzunarul propriu lucrările pe care le vor executa, urmând a-şi recupera banii pentru munca prestată, în limita fondurilor aprobate prin legea bugetului de stat, precum şi de la bugetele locale. Ca o paranteză, legat de PNDL, trebuie amintit că pocurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au în lucru un dosar privind distribuirea preferenţială a contractelor finanţate prin acest program, mai precis este vorba despre cazul preşedintelui Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, pe care DNA îl acuză că ar fi cerut şi primit mită de la un om de afaceri dornic să prindă un contract de lucrări pe bani publici, prin OG 28/2013.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro