Fără penali în funcţii publice! | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Fără penali în funcţii publice!

Judecătorii Curţii Constituţionale a României au decis marţi, pe 9 aprilie 2019,  în unanimitate de voturi, că iniţiativa legislativă “Fără penali în funcţii publice”   este constituţională şi că va deveni proiect de lege care urmează să treacă prin dezbaterea parlamentului. Peste un milion de persoane au semnat, la îndemnul USR, dar şi al multor asociaţii non-guvernamentale, ziarişti, personalităţi că doresc să trăiască într-o ţară normală, în fruntea căreia să nu mai existe infractori, penali sau incompetenţi. După aproape trei decenii de umilinţă, de hoţie şi de bătaie de joc din partea celor care au condus ţara, fie de stânga, fie de dreapta, peste un milion de români au reuşit să ne redea încrederea şi speranţa că acest popor încă nu a fost îngenuncheat de mafia politicienilor corupţi. Încă mai credem în normalitate, în simţ civic, în morală şi într-o scară a valorilor pe care să urce oameni cinstiţi şi competenţi, nu infractori şi semianalfabeţi. După ani de deznădejde, de debusolare şi de lehamite generală,  aceasta este prima dovadă că, împreună, am putea răsturna dictatura mafiei gulerelor albe, a incompetenţei, a prostiei susţinute, din păcate, în ultimii 30 de ani de votul alegătorilor. 

Iniţiativa “Fără penali în funcţii publice” propune ca articolul 37 din Constituţie, care reglementează dreptul de a fi ales, să fie completat cu un nou alineat, având următorul conţinut: “Nu pot fi aleşi în organele administraţiei publice locale, în Camera Deputaţilor, în Senat şi în funcţia de preşedinte al României cetăţenii condamnaţi definitiv la pedepse privative de libertate pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie, până la intervenirea unei situaţii care înlătură consecinţele condamnării”.

Vă mai amintiţi Punctul 8 din Proclamaţia de la Timişoara? “Fără penali în demnităţile publice”.

“Propunem ca legea electorală să interzică pentru primele trei legislaturi consecutive dreptul la candidatură, pe orice listă, al foştilor activişti comunişti şi al foştilor ofiţeri de Securitate. Prezenţa lor în viaţa politică a ţării este principala sursă a tensiunilor şi suspiciunilor care frământă astăzi societatea românească. Până la stabilizarea situaţiei şi reconcilierea naţională, absenţa lor din viaţa publică este absolut necesară. Cerem, de asemenea, ca în legea electorală să se treacă un paragraf special care să interzică foştilor activişti comunişti, candidatura la funcţia de preşedinte al ţării. Preşedintele României trebuie să fie unul dintre simbolurile despărţirii noastre de comunism”.

Cei care au trăit evenimentele din decembrie 1989 ştiu despre ce vorbesc. Pe cine am ales noi în fruntea ţării după ce l-am împuşcat pe Ceauşescu? De ce să nu recunoaştem, de preşedintele Ion Iliescu sunt legaţi mulţi ani de stagnare pentru România.

Ce s-ar fi întâmplat dacă Proclamaţia de la Timişoara ar fi fost adoptată în 1990?

Probabil că, dacă s-ar fi adoptat acea declaraţie, Iliescu n-ar mai fi fost  preşedintele României. Cu siguranţă, clasa politică şi România ar fi arătat acum altfel. În primul rând fără securişti, care între timp au făcut şi pui.

Se spune însă, că, niciodată nu este prea târziu. Noi, românii, ne deşteptăm mai greu, nu înţelegem mai nimic din Imnul naţional, dar, dacă tăvălugul fărădelegilor trece din ce în ce mai des peste noi, reuşim să ne mobilizăm şi să ne facem dreptate. În urmă cu două zile, Judecătorii Curţii Constituţionale a României au decis, în unanimitate de voturi, că iniţiativa legislativă “Fără penali în funcţii publice”  este constituţională şi că va deveni proiect de lege. Este o dovadă că, împreună, putem reuşi. Peste un milion de persoane cu simţ civic au reuşit să readucă în prim-plan o iniţiativă legislativă care ar fi putut schimba faţa României imediat după evenimentele din decembrie '89. Dacă aproape trei decenii am dormit, este timpul să ne trezim. Încă nu este prea târziu să le lăsăm copiilor şi nepoţilor noştri o Românie mai curată, fără penali, dacă nu mai dezvoltată. Pe 26 mai avem alegeri europarlamentare. Foarte importante! Sunt curioasă care va fi prezenţa la vot.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro