* mega-investiția ”Pod suspendat peste Dunăre” merge mai departe, fără întârzieri, în ciuda pandemiei de coronavirus * asta au precizat reprezentanții constructorilor, cu mențiunea că miercuri începea turnarea betonului la nivelul pilonilor podului * o altă veste bună este faptul că CNAIR a anunțat recent că a semnat contractul pentru elaborarea Studiului de Fezabilitate și a Proiectului Tehnic pentru Drumul Expres Brăila - Tulcea
Lucrările de la podul suspendat peste Dunăre continuă într-un ritm normal, fără să fie afectate de pandemia provocată de virusul COVID-19. Cel puțin asta au declarat reprezentanții constructorului, marți, în timpul unei vizite în teren pe șantier, organizată de președintele CJ Brăila, Francisk Chiriac, alături de jurnaliști. Așa cum am anunțat într-un articol anterior pe această temă, constructorii au punctat că activitatea le-a fost afectată foarte puțin de noul coronavirus, în sensul că a trebuit să se adapteze în așa fel încât lucrările de pe șantier să nu înregistreze întârzieri.
De vorbă cu jurnaliștii a stat Tores Francisco, directorul de construcții al acestui proiect, care a explicat stadiul lucrărilor la cei doi piloni de pe malul din Brăila, punctând că miercuri era programată turnarea de beton la nivelul scheletului deja realizat.
”Acum suntem la nivel de umplutură cu beton. Dacă vă uitați, noi aici băgăm în jur de 900.000 mc de beton de umplutură. Adică asta va fi săptămâna aceasta și un pic din săptămâna viitoare. Lucrăm non stop! Adică ziua lucrăm la nivel de structură, noaptea lucrăm la nivel de scoatere a apei. Suntem în grafic. Am folosit sistem de fundație special. Noi am creat la început o incintă din pereți mulați de 40 m lungime, ca să putem săpa în interior. După aceea - pentru că aici suntem lângă Dunăre -, a trebuit să creăm 26 de puțuri de 46 m lungime, iar fiecare dintre acestea scoate apă în jur de 46 litri pe secundă și asta non stop, 24 de ore din 24. După aceea am început săpătura și în același timp am început să facem și pereții, ca să protejăm, să realizăm conturul. Acum noi suntem la cota 5,5. Am ajuns la cota minus 24,5. Adică am săpat 29 m adâncime. Asta este cel mai complicat. Pentru că a trebuit să creăm o incintă și să nu mai intre apa”, a declarat acesta.
Sursa citată a dat asigurări că nu vor mai exista infiltrații la nivelul pilonilor de susținere ai podului. Acesta a apreciat că etapa legată de realizarea pilonilor ar trebuie să se încheie undeva la finele anului.
”Am lucrat cu mai mult efort. Asta e clar! Pentru că și din echipa noastră sunt niște persoane care nu au mai putut să vină din cauza coronavirusului. Dar ca să respectăm graficul, o parte a echipei a lucrat de acasă, ne-am completat. Am făcut eforturi și am reușit să mergem mai departe. Deci, noi a trebuit să depunem mai mare efort. Dar pe șantier chiar s-a lucrat. Acum așteptăm să vină niște persoane din Austria, să pregătim deja cofrajul pentru pilon. Și trebuie să ne organizăm un pic mai bine. Deci dacă ne trebuie ceva, trebuie să ne organizăm din timp. Și acum, deja așteptăm două macarale de 200 m pentru pilon. Chiar cu mult mai mult de două săptămâni trebuie să facem solicitări”, a mai adăugat acesta.
În ceea ce privește stadiul exproprierilor pentru terenurile din jurul podului, acesta nu a putut da detalii, subliniind doar că momentan nu pot să țină cont de partea legată de drumuri.
Și Viorel Eșanu, responsabilul de monitorizarea lucrărilor de la podul peste Dunăre, a afirmat că lucrările sunt în grafic, ba mai mult, că deja a fost recuperat aproape în totalitate decalajul de pe malul Jijila.
”După cum observați, acum se armează cilindrul care face parte din fundația pilonului Brăila, aflat pe partea Nord. Turnare care se preconizează a fi făcută foarte repede. Practic, mâine (n.r. - miercuri) turnăm 900.000 mc. Urmând ca în scurt timp să se betoneze și partea Sud. Deja pereții radieri sunt betonați în proporție de 80%. Lucrurile merg conform așteptărilor. Așa cum v-am spus și data trecută, ne-a ajutat și faptul că vremea a ținut cu noi. Lucrându-se continuu, se vede și producția pe măsură. Suntem foarte puțin decalați față de malul Jijila. Am recuperat. Oricum a fost un decalaj tehnologic din cauza faptului că a trebuit mutate utilajele de pe un mal pe altul, dar nu este o întârziere efectivă a lucrării. Chiar și ancorajul a avut de recuperat foarte mult. Dar conform estimărilor noastre suntem în grafic. Din punctul nostru de vedere starea de urgență nu ne-a afectat aproape deloc. Noi ne-am conformat acestei stări. Am reușit să menținem activitatea la cote normale, să îi spunem așa. S-au făcut anumite perioade de rotație a personalului, dar activitatea nu s-a oprit absolut deloc”, a explicat Eșanu.
Chiriac, îngrijorat de posibile întârzieri la lucrările de infrastructură conexe podului
Așa cum am precizat, după vizita organizată pe șantier, președintele CJ Brăila, Francisk Chiriac s-a arătat încântat de ritmul în care se derulează lucrările, dar a dorit să tragă un semnal de alarmă în privința exproprierilor și a relocării utilităților.
”În momentul de față lucrările se desfășoară într-un ritm intens, ceea ce ne bucură foarte mult. Este un proiect pe care ni-l dorim de 40 de ani și iată că se înfăptuiește. Pentru faptul că va exista un drum mai scurt către portul Constanța, această zonă poate deveni foarte atractivă pentru viitori investitori. Iar noi, la Consiliul Județean, deja avem discuții avansate. În momentul în care va ieși pilonul podului din pământ. Discutăm pentru anumite investiții, dar vi le vom spune la momentul respectiv. În ceea ce privește exproprierile, acestea ar trebui urgentate. Pentru că este doar o primă etapă. Ar trebui CNAIR, Guvernul actual, să dea mult mai multă importanță poate celui mai mare proiect de investiții din România. Și poate cel mai mare din Europa. Ne dorim foarte mult să își aplece privirea. Pentru că eu mă uit la televizor și nu am văzut pe nimeni să vorbească despre pod. Doar noi, aici, la Brăila ne dăm toată silința ca acest proiect să se facă într-un ritm alert. Sperăm să se reia și discuțiile pe partea de relocare utilități, pentru că orice zi de întârziere - și aici o spun în nume personal -, va fi o plată pentru statul român, deci pentru noi toți. Ceea ce nu este normal și corect. Noi ne dorim ca acest obiectiv, podul peste Dunăre: Tulcea - Brăila sau Brăila - Tulcea sau Brăila - Galați, cum vreți dumneavoastră să îl intitulați, e important să se facă în termenii contractuali. Pentru că orice zi de întârziere înseamnă plata de către toată populația României a penalităților sau a eventualelor sume de bani care vor trebui plătite după depășirea termenului de execuție al lucrărilor”, a declarat Chiriac.
Trebuie adăugat că acesta a ridicat problema întârzierilor în ceea ce privește drumurile de legătură ale podului, chiar și într-o conferință de presă recentă, atunci plângându-se de o lipsă de comunicare din partea Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) din momentul instalării Guvernului PNL. Președintele CJ Brăila a adăugat la vremea respectivă că, din punctul său de vedere, lucrările conexe podului au deja întârzieri de cel puțin un an de zile, față de planul inițial.
Trebuie adăugat că și europarlamentarul PSD Brăila Mihai Tudose a efectuat la rândul său o vizită pe șantierul podului, luni, pentru a vedea stadiul lucrărilor. Imagini din momentul vizitei au fost postate tot de Chiriac, pe pagina sa de Facebook. Vizita fostului premier al României, cel care a semnat pentru începerea lucrărilor la acest proiect, a fost făcută fără reprezentanții mass-media.
S-a semnat contractul pentru SF-ul și proiectul tehnic al drumului expres Brăila-Tulcea
O veste bună a venit totuși, recent, din partea Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). În data de 21 mai, aceștia au anunțat că s-a semnat contractul pentru elaborarea Studiului de Fezabilitate și a Proiectului Tehnic necesare construcției Drumului Expres Brăila - Tulcea.
”Joi, 21.05.2020, CNAIR a semnat contractul de servicii «Elaborare Studiu de Fezabilitate și Proiect Tehnic de Execuție pentru obiectivul Drum Expres Brăila (Jijila) - Tulcea (Cataloi)». Contractul în valoare de 14.159.206,13 Lei, fără TVA. a fost semnat cu operatorul economic INGENIERIA ESPECIALIZADA OBRA CIVIL E INDUSTRIAL S.A. (denumită anterior ACCIONA Ingenieria S.A.). Durata de realizare a contractului este de 24 de luni. Sursa de finanțare: Fonduri Europene Nerambursabile”, se specifică în comunicatul CNAIR.
Reamintim că în luna iunie 2019, Compania anunța, tot printr-un comunicat de presă că pentru Dumul Expres Brăila (Jijila) - Tulcea (Cataloi) își manifestaseră interesul 4 ofertanţi: Asocierea Eurcerad International SRL - 3TI Progetti Italia - Ingegneria Integrata SPA; Ingenieria Especializada Obra Civil e Industrial; Asocierea Search Corporation SRL - Egis Romania SA; și TFP Inginerie SRL.