Exclusă definitiv din magistratură, în urma unor grave acuzaţii de favorizarea infractorului, fostul procuror brăilean Mihaela Agheniţei, cadru didactic universitar, cercetător asociat la un institut de pe lângă Academia Română, fost prim-procuror adjunct la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila şi, de curând, membru al Baroului Bucureşti, îşi va căuta dreptatea la Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strassbourg (CEDO). "Încă din vara anului trecut, am sesizat CEDO în legătură cu excluderea mea abuzivă din magistratură, de către CSM. În loc să-mi apere reputaţia, CSM a remis presei un comunicat de şapte pagini, copie fidelă a referatului întocmit de DIICOT, asta chiar a doua zi după ce au efectuat percheziţia la domiciliul meu, pe 27 martie 2013. De data aceasta, voi depune plângere împotriva statului român şi voi cere daune pentru excluderea mea din magistratură. Cu cine să mă lupt aici, cu morile de vânt?! Vă asigur că va fi o sumă enormă, care să acopere toată nedreptatea care mi s-a făcut începând cu primăvara anului trecut", ne-a declarat Mihaela Agheniţei, adăugând: "În România, dacă vrei să lupţi împotriva corupţiei, te exclude CSM din magistratură".
Fostul magistrat brăilean consideră că nu şi-a făcut decât datoria şi că a fost exclusă în mod abuziv, fără să fi făcut vreo ilegalitate, în condiţiile în care au fost judecători prinşi luând mită şi care au fost doar suspendaţi din funcţie până la judecarea cauzelor.
"Denunţurile făcute de Mihail Boldea ajungeau la mine pentru că eu nu eram din Galaţi. Dosarele îmi erau repartizate de către şeful meu, procurorul şef Gheorghe Ivan. Eram doar trei procurori la DNA Galaţi: eu, Ivan şi Diana Alexandru. Ivan era şeful, Diana era din Galaţi şi atunci mi s-au repartizat mie", a mai spus Agheniţei, care a respins toate acuzaţiile legate de o presupusă favorizare a lui Mihail Boldea. Mai mult, fostul magistrat a afirmat că, de fapt, excluderea sa s-a făcut pe motive politice: "Sunt coordonări politice. Când am ajuns la sursele din Galaţi ale politicienilor - susţin asta şi o pot dovedi - am fost exclusă din magistratură".
Mihaela Agheniţei ne-a confirmat că în afară de munca la catedră (este lector universitar dr. la Universitatea "Dunărea de Jos" Galaţi) şi de cea desfăşurată în domeniul cercetării, va îmbrăca şi roba de avocat, după ce a trecut cu bine examenul de intrare în avocatură. Este membru al Baroului Bucureşti.
Exclusă definitiv din magistratură
Acuzată că l-ar fi favorizat pe fostul deputat Mihail Boldea, pe când era procuror în cadrul DNA - Serviciul Teritorial Galaţi, procurorul brăilean Mihaela Agheniţei a fost exclusă definitiv din magistratură, în baza unei decizii a Completului de cinci judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Decizia judecătorilor ÎCCJ vine după ce, în luna septembrie 2013, Agheniţei a contestat excluderea sa din magistratură de către Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), precizează Mediafax.
Pe 3 septembrie 2013, Secţia pentru procurori din cadrul CSM a admis acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva procurorului Mihaela Agheniţei, detaşată în acel moment la DNA Galaţi, şi a dispus excluderea sa din magistratură. Măsura - fără precedent în analele justiţiei române, dat fiind faptul că Agheniţei nu fusese pusă sub acuzaţie - a fost contestată de procurorul brăilean la Curtea Supremă, care a dat însă câştig de cauză Inspecţiei Judiciare. Contactată la scurt timp de la aplicarea sancţiunii disciplinare de către CSM, Mihaela Agheniţei ne-a declarat: "Excluderea mea reprezintă cea mai aspră măsură ce se poate lua cu un magistrat, în condiţiile în care magistraţi prinşi în flagrant luând mită, arestaţi şi trimişi în judecată, sunt doar suspendaţi din funcţii şi nu excluşi. Excluderea reprezintă apanajul celor condamnaţi definitiv şi nici aceia toţi".
Potrivit Mediafax, care citează surse judiciare, sancţiunea ar fi fost aplicată pe fondul abaterilor disciplinare săvârşite, printre care s-ar număra şi "manifestările care aduc atingere onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei" şi "nerespectarea îndatoririi de a se abţine atunci când judecătorul sau procurorul ştie că există una din cauzele prevăzute de lege pentru abţinerea sa".
CSM i-a reproşat magistratului brăilean "folosirea funcţiei deţinute pentru a obţine un tratament favorabil din partea autorităţilor sau intervenţiile pentru soluţionarea unor cereri, pretinderea ori acceptarea rezolvării intereselor personale sau ale membrilor familiei ori ale altor persoane, altfel decât în limita cadrului legal reglementat pentru toţi cetăţenii" şi "exercitarea funcţiei cu rea-credinţă".
Mihaela Agheniţei fusese detaşată la DNA Galaţi de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila, unde ocupase, la un moment dat, funcţia de prim-procuror adjunct, apoi pe aceea de şef al Secţiei Judiciare. Acuzaţiile puse pe seama sa erau legate de faptul că, la un moment dat, a trimis în judecată doi gălăţeni anchetaţi pentru trafic de influenţă, într-un dosar în care fostul deputat Mihail Boldea a fost martor denunţător. Pe 22 martie 2013, DIICOT Galaţi a dispus începerea urmăririi penale împotriva procurorului brăilean, pentru favorizarea infractorului dar, la scurt timp, Agheniţei a formulat, la rându-i, plângere penală împotriva conducerii DIICOT Galaţi. Mai mult, surse judiciare precizau, la un moment dat, pentru Mediafax, că ar fi vorba de "aspecte de natură sentimentală" între procuror şi denunţător, însă acuzaţiile nu au fost confirmate oficial niciodată. Presupusa relaţie "sentimentală" ar fi fost menită să-l ajute pe Boldea în dosarul în care era cercetat de DIICOT Galaţi, însă acuzaţiile au fost respinse de către Mihaela Agheniţei. "Mi se reproşează că l-am audiat prea des pe Mihail Boldea. Aveam, numai eu, 21 de denunţuri semnate de Boldea, 21 de cauze penale. Asta era meseria mea de procuror DNA: să consemnez denunţurile şi să-l audiez pe denunţător. Se putea răzgândi oricând. Practic, Boldea şi-a pus în pericol viaţa, pentru a beneficia de reducerea cu jumătate a pedepsei, conform legii privind protecţia martorilor. Este avocat, nu trebuia să-i spun eu despre acest beneficiu. Totodată, Mihail Boldea era citat pe baza lucrărilor repartizate de procurorul şef al DNA Galaţi. Există citaţiile semnate de şeful meu ierarhic. Mai mult, adresa prin care Boldea era informat că va beneficia de reducerea pedepsei este semnată de procurorul şef DNA, nu de mine", a precizat Mihaela Agheniţei, după apariţia în presă a acuzaţiilor privind favorizarea fostului deputat Boldea.
Potrivit Mediafax, care citează "surse judiciare", procurorul Agheniţei primea în mod partinic şi neverificat informaţiile de la Mihail Boldea, care încerca, astfel, să-şi asigure un regim juridic favorabil în dosarul în care era anchetat de procurorii de la Crimă Organizată. Tot Boldea i-ar fi indicat magistratului numele unor persoane pe care să le cerceteze ca urmare a denunţurilor formulate de acesta, ca să beneficieze de dispoziţiile legale referitoare la reducerea limitelor de pedeapsă, în dosarul de înşelăciune în care era cercetat de către DIICOT.
Toate aceste acuzaţii au fost respinse de Mihaela Agheniţei.