"Este o încălcare gravă a Constituţiei!" | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

"Este o încălcare gravă a Constituţiei!"

* preşedintele PDL Brăila, Constantin Dumitriu, consideră că astfel de practici trebuie să înceteze * candidatul PRM la Primăria municipiului, Adrian Vacu, crede că situaţia reflectă dispreţul faţă de cetăţean afişat de preşedintele CJ

Politicienii brăileni au luat poziţie în faţa încălcării flagrante a articolulului 31, alineatul 1, din Constituţia României, care priveşte "dreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public", drept ce nu poate fi îngrădit în maniera în care a procedat Spitalul Judeţean. După cum v-am informat în ediţia de ieri, jurnaliştilor de la cotidianul "Obiectiv Vocea Brăilei", care voiau să se documenteze despre cum este utilizată aparatura scumpă, achiziţionată din bani publici, le-a fost interzis să fotografieze în spital, de către manager, fără nicio explicaţie.
Preşedintele PP Brăila, Sorin Ovidiu Bălan, a catalogat ca "inadmisibilă" atitudinea conducerii spitalului, remarcând totodată că au fost încălcate, atât Constituţia României cât şi Legea 544/2011 privind liberul acces la informaţiile de interes public. "Este inadmisibil ! Este o încălcare gravă a Constituţiei, care prevede expres dreptul la informaţie al cetăţenilor. Este caz de puşcărie, obstrucţionarea presei! Vă vorbesc în calitate de jurnalist. Nu numai că trebuia să permită accesul presei, în general, nu mă refer numai la ziariştii de la «Obiectiv», dar trebuia să vă faciliteze documentarea. Există legea accesului la informaţia de interes public, care prevede că la solicitarea presei trebuie răspuns de îndată sau în cel mult 24 de ore, o lege care de asemenea a fost încălcată. Şi contractele de vânzare-cumpărare pentru aceste aparate scumpe, despre care ştiu că zac nefolosite, trebuie făcute publice, pentru că sunt pe bani publici. S-au luat după Guvern, care face la fel, însă trebuie să înţeleagă că nu există, pe bani publici, contracte secrete. Este inandmisibil şi trebuie sancţionată această atitudine, printr-o plângere la Parchet", a spus Sorin Ovidiu Bălan.
Preşedintele Fundaţiei "Fiii Brăilei", Sergiu Diacomatu, candidat la preşedinţia CJ, a reiterat ideea că la Spitalul Judeţean este un "dezmăţ pe bani publici", fără ca investiţiile făcute acolo să fie în folosul real al cetăţenilor. "Pe principiul că judeţul este al d-lui Bunea Stancu, de 8 ani, conducerea spitalului nu putea să se comporte altfel faţă de jurnalişti, decât printr-un abuz. Am spus de foarte multe ori că în Spitalul Judeţean sunt mari probleme cu achiziţia de echipamente, la preţuri exorbitante, fără ca aceste echipamente să fie folosite de cineva. În ceea ce priveşte managementul Spitalului Judeţean, primul punct al platformei program pe care o am în calitate de candidat la CJ, la capitolul «măsuri pe termen scurt», îl reprezintă asigurarea unui management profesionist şi performant al tuturor spitalelor brăilene. Acesta va fi făcut cu oameni din Brăila, care înţeleg cel mai bine dorinţele pacienţilor şi cu vechime în spital, în niciun caz cu dudui importate şi aduse la reciclare de la alţi preşedinţi de Consiliu Judeţean, de aceeaşi culoare politică cu Bunea Stancu. Reamintesc cititorilor dumneavoastră că salariul acestei doamne este de 130 milioane lei vechi şi, în afară de obedienţa faţă de Stancu, nu ştiu ce calităţi o recomandă pe această doamnă. Brăilenii trebuie să înţeleagă că acolo, la Spitalul Judeţean, este un dezmăţ pe bani publici şi acele achiziţii nu au utilitate, pentru că nu pot fi folosite. Din punctul meu de vedere, intră în galeria investiţiilor celebre ale CJ, alături de cele 5 milioane de euro îngropate în jurul Lacului Blasova, unde nu locuieşte azi nimeni", a spus Sergiu Diacomatu.
Indignat s-a arătat şi preşedintele PDL Brăila, Constantin Dumitriu, care consideră că este vremea ca astfel de practici să înceteze. "N-am cuvinte să calific această atitudine a conducerii Spitalului şi a CJ faţă de jurnalişti, dar asta se întâmplă de mulţi ani de zile în toate instituţiile publice locale, care sunt folosite ca propria feudă. Uită că sunt instituţii publice întreţinute şi plătite din bani publici, iar cetăţenii au dreptul la informare prin intermediul mass-media. Ce s-a întâmplat la Spitalul Judeţean încalcă cele mai elementare norme de bun simţ şi norme de administraţie, unde trebuie să existe transparenţă decizională. De aceea, pe 10 iunie trebuie să vină timpul schimbării, deoarece cei care au fost până acum au distrus şi nu au construit la Brăila", a declarat Constantin Dumitriu.
Pentru candidatul PRM la Primăria municipiului, Adrian Vacu, cele întâmplate la Spitalul Judeţean reflectă dispreţul pentru cetăţean, afişat de preşedintele CJ. "Pe tot parcursul mandatului, conducerea CJ a afişat acelaşi dispreţ faţă de opinia publică şi de jurnalişti. Nu mă miră ce s-a întâmplat la Spitalul Judeţean, cu atât mai mult cu cât au multe lucruri de ascuns. Nu este normal să împiedice o anchetă jurnalistică, nu este normal să vrea să ascundă opiniei publice cheltuirea banilor publici", a punctat Adrian Vacu.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro