„Dacă stăm să ne uităm bine, cred că 70% din oamenii politici au dosare şi probleme de imagine. Dosarele se fac pe bandă rulantă. Li s-au făcut dosare lui Sevill Shhaideh, Rovanei Plumb, Paul Stănescu, s-au redeschis dosare. Este o mişcare de epurare a clasei politice în România şi a elitelor în general” – a fost explicaţia şefului Senatului şi al ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, el însuşi cu dosare penale, la prezenţa lui Darius Vâlcov în aparatul guvernamental, judecat pentru nişte mite de milioane de euro.
Prin urmare, în viziunea actualilor guvernanţi, faptul că ai un dosar penal nu mai constituie o problemă în ocuparea unei funcţii în guvern. Dimpotrivă, pare a fi mai degrabă o condiţie în CV-ul membrilor PSD-ALDE să ai dosar penal pentru a putea ocupa o funcţie importantă într-o structură a statului.
Da, poate că Tăriceanu are dreptate în privinţa procentului: probabil că 70% dintre politicienii români au dosare penale, dar asta nu pentru că cineva le face dosare doar aşa, ca să se afle în treabă sau doar pentru că sunt politicieni. Au dosare penale pentru că le merită. Pentru că majoritatea sunt hoţi, şpăgari, necinstiţi. Nu, nu există o „epurare” a clasei politice. Poate, cel mult, o curăţare a clasei politice – de care ţara are atât de mare nevoie! Altfel, cum se face că restul de 30% dintre politicieni nu au dosare penale? De ce nu sunt puşi în funcţii publice politicieni din rândul celor 30%?
Tăriceanu foloseşte cuvinte mari, fără măcar a avea habar despre ce este vorba, aruncându-le în derizoriu. O „epurare a clasei politice şi a elitelor în general” s-a practicat, într-adevăr, dar în perioada comunistă. Atunci da, clasa politică românească, inclusiv o parte din cea care a realizat Marea Unire cu care ne batem acum în piept, a fost epurată în închisorile şi lagărele comuniste, elitele perioadei interbelice au sfârşit trist şi nemeritat în beciurile Securităţii şi prin lagărele de muncă silnică.
Însă cel mai revoltător aspect al declaraţiei lui Tăriceanu este referirea la „elite”. Şeful cu dosare penale al ALDE, alături de ceilalţi „oropsiţi” politic, se consideră elitele acestor vremuri. Ei, nişte incompetenţi, agramaţi, impostori, repetenţi - la propriu - îşi arogă dreptul de a se autoproclama elitele ţării! Deşi, într-un fel, poate că are dreptate: într-o ţară în care zeci de rectori susţin public un agramat notoriu pentru funcţia de ministru al Educaţiei, de ce n-ar fi nişte penali elitele?
