Eliberarea lui Dan Voiculescu, după executarea a nici 3 ani de închisoare din cei 10 cât era condamnarea, reprezintă strict expresia faptului că, în România, lucrurile nu vor fi niciodată aşa cum trebuie. Dacă mai era nevoie de o dovadă în acest sens, eliberarea lui Voiculescu a venit să ne arate că, pe aceste meleaguri, normalitatea, decenţa, justiţia, dreptatea, toate acele elemente ale unei civilizaţii normale nu se regăsesc şi nici nu se vor regăsi vreodată. România nu e ţara acestor lucruri. România a fost, este şi va fi ţara voiculeştilor, năstaşilor, băseştilor, dragnilor, udrelor, penalilor, nesimţiţilor, mincinoşilor, parveniţilor, corupţilor, securiştilor.
Eliberarea lui Voiculescu reprezintă o palmă morală trasă acestui popor. O palmă nouă, peste faţă - a câta oare în ultimii 28 de ani, 60 de ani, 600 de ani sau 2000 de ani? Da, legal, un condamnat de vârsta lui Voiculescu poate fi liberat condiţionat după executarea unei treimi din pedeapsă. Da, legal, cărţile scrise în puşcărie mai pot reduce din pedeapsă (nici nu mai contează că Voiculescu a scris dubios de repede 11 cărţi). De asemenea, activităţile prestate în penitenciar mai taie şi ele din zilele de executare. Da, legal, nu e vina condamnatului că statul nu a fost în stare sau nu a vrut să-şi recupereze prejudiciile acordate de instanţă - 60 de milioane de euro. Dar toate acestea n-au nicio valoare atât timp cât condamnatul nu şi-a asumat efectele propriilor fapte pentru care a fost condamnat. Eliberarea condiţionată este – sau ar trebui să fie – strict legată de regretarea faptei, de căinţa condamnatului, de atitudinea sa – chiar şi de faţadă - că a înţeles pedeapsa şi respectă actul de justiţie în urma căruia i s-a aplicat pedeapsa.
Voiculescu însă nu a afişat niciun asemenea sentiment. Putea măcar să tacă. Nu. El şi-a clamat public dispreţul faţă de Justiţie, faţă de condamnarea sa, faţă de pedeapsa primită, faţă de normele unei societăţi normale. Dimpotrivă, el se consideră în continuare o victimă. Într-un ultim gest de aroganţă şi dispreţ faţă de toţi ceilalţi care nu gândesc precum el, Voiculescu consideră că i s-au furat 3 ani din viaţă! Pentru 60 de milioane de euro, 3 ani par un fleac. Pentru o găină se face mai multă puşcărie.
Eliberarea lui Voiculescu reprezintă o fractură morală a evoluţiei societăţii româneşti. Una din multele fracturi ale unei naţii lăsate de multă vreme fără repere morale. Un semn că, de fapt, chiar nu mai există speranţă. Un semn al trezirii la realitate. O realitate a voiculeştilor, năstaşilor, băseştilor, dragnilor, udrelor, penalilor, nesimţiţilor, mincinoşilor, parveniţilor, corupţilor, securiştilor. Şi a celor care, din 4 în 4 ani, îi tot votează.
