• aceştia au câştigat premii atât la secţiunea “Interpretare individuală”, cât şi la secţiunea “Trupe de teatru” • şi elevi de la Colegiul “Murgoci” s-au numărat printre laureaţii ediţiei
În perioada 14-17 noiembrie, Brăila a găzduit cea de-a a X-a ediţie a Concursului Naţional de Comedie “Ştefan Mihăilescu Brăila”. La competiţie, la secţiunea “participare directă” au concurat 60 de elevi de clasele X-XII de la 11 licee vocaţionale de artă din ţară - profil Arta actorului, iar la secţiunea “participare indirectă” s-au înscris 30 de elevi de la Palate şi cluburi de copii, precum şi din liceele teoretice şi tehnologice din ţară, liceeni care au ca hobby teatrul.
Câştigătorii au fost stabiliţi de un juriu de specialitate, compus din următoarele personalităţi teatrale: conf. univ. dr. Radu Olăreanu - Universitatea de Arte din Târgu Mureş, lector univ. dr. Anca Oprişan Bodolan - UNATC “I. L. Caragiale” Bucureşti şi lector univ. dr. Anca Ciofu - Universitatea de Arte “George Enescu” Iaşi. Preşedintele de onoare al juriului a fost Florentin Gabriel Mihăilescu-Brăila,
fiul maestrului Ştefan Mihăilescu-Brăila, care de 10 ani este alături de organizatori şi de elevii participanţi pentru a decerna trofeul competiţiei.
Şi la această ediţie elevii Liceului de Arte “Hariclea Darclee” au fost premiaţi pe scena Teatrului “Maria Filotti”, atât la secţiunea participare directă, cât şi la secţiunea participare indirectă. Astfel, la prima secţiunea, la “Interpretare individuală”, premiul II a fost obţinut de Tiberiu Iulian Grigoraş, elev în clasa a X-a, îndrumat de prof. Zane Jarcu. Tot la această categorie, Liceul de Arte a obţinut şi Premiul pentru interpretare feminină “Bogdan Ulmu” print eleva Denisa Crăciun, pentru rolul Miţa Baston din “D'ale carnavalului” de I. L. Caragiale. Denisa este elevă în clasa a XII-a, coordonată de prof. Gheorghe Antonescu.
La secţiunea “Trupa de teatru”, echipa Liceului de Artă, coordonată de prof. Daniela Antonescu, a obţinut locul I. Echipa s-a prezentat în concurs cu scene din “D'ale carnavalului” de I. L. Caragiale şi a fost formată din elevii claselelor X-XII: Denisa Crăciun, Mihai Mocanu, Mirela Orheanu, Claudia Andreea Cristea, Graur Giuliana, Bianca Trifan,Tiberiu Grigoraş şi Delia Sarău.
La secţiunea participare indirectă - “Interpretare individuală”, au obţinut premii elevi ai Colegiului Naţional “Gh. M. Murgoci”: Sabina Niţu - locul I, Andreea Izabela Şişu - locul III, Nicolae Gavăz şi Ştefan Jîtea - menţiuni.
Trofeul “Ştefan Mihăilescu Brăila”, decernat de Florentin Gabriel Mihăilescu-Brăila, a fost acordat elevului Sebastian Alexandru Pricop, clasa a XI-a la Colegiul Naţional de Arte “Octav Băncilă” Iaşi.
“Echipa de organizare aduce mulţumiri partenerilor de proiect: Primăria Municipiului Brăila, Inspectoratul Şcolar Judeţean Brăila, Teatrul «Maria Filotti» şi Liceul Tehnologic «Ed. Nicolau»“, a declarat prof. Nicoleta Brânzia, directorul Liceului de Artă “Hariclea Darclea”.