La fel ca anul trecut, în săptămâna "Şcoala Altfel" va avea loc Concursul Interjudeţean "Experimente Altfel". Evenimentul va avea loc la Galaţi, la Colegiul Naţional "Vasile Alecsandri", pe 20 aprilie, unde vor participa unităţi de învăţământ din Brăila, Galaţi, Constanţa şi Drobeta Turnu Severin, şcoli partenere ale Institutului Goethe Bucureşti.
Concursul se adresează elevilor de gimnaziu (clasele V-VII) şi liceu (IX-X) şi se desfăşoară în cadrul proiectului "Laborator de fizică şi limbă". Oraşul nostru va fi reprezentat în competiţie de peste 100 de elevi ai Colegiului Naţional "Gh. Munteanu Murgoci".
În cadrul concursului "Experimente Altfel", elevii se vor întrece în construirea de diverse obiecte, cum ar fi poduri, generatoare sau instrumente optice. Ei îşi vor prezenta experimentele în limba germană, explicând legile fizice care stau la baza proiectelor. Pentru fiecare nivel de clasă probele sunt diferite. Astfel, cei de clasa a V-a va trebui să construiască un nufăr, cei de la clasa a VI-a un pod de spaghete, iar cei de clasa a VII-a o pereche de mori de vânt. Elevii de liceu au ca probă practică realizarea unei bărcuţe cu abur.