• la matematică, au existat şcoli cu rată de promovare sub 10% • la română, cel mai mic procent a fost înregistrat la “Kazantzakis”, 21,05 • totuşi, au fost şi elevi care au obţinut note maxime la cele două probe, dovadă că subiectele nu au fost inaccesibile
Dacă mâine ar avea loc Evaluarea Naţională, în rândul elevilor de clasa a VIII-a procentele de promovabilitate la Brăila nu ar depăşi 75%, potrivit rezultatelor ultimelor simulări ale examenului. Inspectoratul Şcolar Judeţean Brăila a decis să le testeze, pentru a treia oară în acest an şcolar, cunoştinţele teoretice celor care termină ciclul gimnazial în iunie. Subiectele au fost propuse de inspectorii de specialitate, probele desfăşurându-se în urmă cu aproape 2 săptămâni. La disciplina limba şi literatura română s-a înregistrat un procent de promovabilitate de 74,05%, iar la matematică de 60,61%.
La română, au fost înscrişi 2.634 elevi, dintre care au fost prezenţi la testare 2.274.
Au obţinut rată de promovare de 100% Colegiul Naţional “Gh. Munteanu Murgoci”, Colegiul Naţional “Nicolae Bălcescu” şi Liceul Teoretic “Nicolae Iorga”. Acestea sunt urmate de Şcoala Gimnazială “I.L. Caragiale” (97,06%), Şcoala Gimnazială “Ion Creangă” (96,83%), Şcoala Gimnazială “Mihai Eminescu” (96,77%), Şcoala Gimnazială “George Coşbuc” (96,30%), Liceul Pedagogic “D.P. Perpessicius” (94,64%), Şcoala Gimnazială “Mihail Sadoveanu” (93,88%) şi Liceul Teoretic “Panait Cerna” (93,33%). Nota maximă 10 a fost obţinută de cinci elevi din şcoli diferite (“Murgoci”, “Perpessicius”, “Oncescu” Ianca, “Coşbuc” şi Şcoala Gimnazială Tufeşti).
La polul opus, şcolile cu cea mai scăzută rată de promovare la limba şi literatura română sunt: Şcoala Gimnazială “N. Kazantzakis” (21,05%), Şcoala Gimnazială “A.S. Puskin” (30%), Şcoala Gimnazială Racoviţa (30%), Şcoala Gimnazială Viziru (33,33%).
La disciplina matematică, au fost înscrişi 2.647 elevi, dintre care s-au prezentat la simulare 2.219. Au avut promovabilitate 100% Colegiul Naţional “Nicolae Bălcescu”, Colegiul Naţional “Gh. M. Murgoci”, Şcoala Gimnazială Frecăţei şi Şcoala Gimnazială Tudor Vladimirescu. Acestea sunt urmate de Liceul Teoretic “Nicolae Iorga” (96,87%), Şcoala Gimnazială “Mihail Sadoveanu” (94%), Şcoala Gimnazială “Ion Creangă” (92,06%), Liceul Pedagogic “D.P. Perpessicius (86,79%), Liceul Teoretic “Panait Cerna” (86,60%) şi Şcoala Gimnazială Cireşu (85%). Patru elevi au reuşit să obţină nota maximă 10, toţi provenind de la “Murgoci”.
În extrema cealaltă în ceea ce priveşte rata de promovare, se situează “Şcoala Gimnazială “N. Kazantzakis” (0%), Şcoala Gimnazială Galbenu (6%), Şcoala Gimnazială Roşiori (13,33%) şi Şcoala Gimnazială Plopu (17,65%).
Evaluarea Naţională “bate” la uşă. Pe 19 iunie, are loc proba la limba şi literatura română, iar pe 21 iunie la matematică. Pe 22 iunie, se desfăşoară proba la limba şi literatura maternă. Pe 26 iunie, se vor afişa rezultatele şi se vor putea depune contestaţii, urmând ca rezultatele finale să fie afişate pe 30 iunie 2017.