Elevii buni din mediul rural vor avea o sansa in toamna | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Elevii buni din mediul rural vor avea o sansa in toamna

Inspectoratul Scolar Judetean s-a declarat deschis initiativei
Consiliului Judetean. Inspectorul scolar general adjunct Lucica
Visalon a precizat ca acum planul de scolarizare pentru anul viitor
este deja aprobat de Ministerul Educatiei si nu se vor putea infiinta
clase suplimentare, speciale, dar ca practic nu va fi nevoie sa se
infiinteze aceste clase speciale pentru ca cei 150 de elevi din
mediul rural sint deja in sistem. "Problema va fi studiata si vom
cauta solutii. Cred ca nici nu ar fi foarte eficient ca pentru toti acesti
copii sa fie infiintate clase speciale. Ei vor putea fi repartizati la mai
multe scoli din oras, in functie de optiunile lor si in functie de
posibilitatile din fiecare scoala", a explicat prof. Lucica Visalon.
Proiectul Consiliului Judetean, al presedintelui CJ Gheorghe Bunea
Stancu, prevede ca pentru aproximativ 150 de copii cu rezultate
foarte bune la invatatura din mediul rural sa se creeze conditii in
Braila pentru ca ei sa aiba acces la un invatamint de calitate.
Consiliul Judetean este gata sa puna la dispozitie un internat si sa
asigure cazarea si hrana gratuita pentru 150 de copii din mediul
rural care au posibilitati materiale reduse. Finantarea proiectului ar
urma sa se faca de la bugetul judetean si partial de la bugetele
locale ale comunitatilor care vor avea copii in acest centru.
Internatul si cantina vor fi realizate intr-o fosta cladire a Directiei
pentru Protectia Copilului, care are centrala termica proprie si care
necesita doar o reamenajare. Vor fi avuti in vedere elevi
intre clasa a V-a si clasa a VIII-a, insa selectia acestora va fi
realizata de comunitatea locala. Numarul de elevi care vor beneficia
de aceasta facilitate va fi proportional cu populatia comunelor. "Toti
primarii au fost de acord, eu am discutat cu ei si vreau ca din
septembrie sa facem aceasta finantare pentru elevii care nu au
posibilitati in familiile lor. Si sint destul de multi. Nu mai spun ca este
o problema si cu invatamintul in mediul rural, pentru ca profesorii nu
prea vor sa se duca la tara si se apeleaza la suplinitori si calitatea
invatamintului scade. Noi le vom asigura cazare si masa, si pot fi si
ceva rechizite, este o idee la care ma gindesc, pentru ca se poate
face ceva si pe linia asta. Se poate face un inventar, cu ceea ce ii
trebuie unui elev intr-un an si nu ar fi mare problema sa se asigure
si aceste lucruri", a explicat presedintele CJ Gheorghe Bunea
Stancu.
Proiectul ar putea fi demarat din luna septembrie, la inceputul
noului an scolar.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro