Agentii economici braileni care comercializeaza aparataj electric de joasa tensiune, mai exact produse electronice si electrocasnice, nu prea tin cont de obligativitatea insotirii acestei categorii de marfuri cu certificate de garantie sau declaratii de conformitate. In perioada 2-9 decembrie, inspectorii Oficiului pentru Protectia Consumatorilor Braila au controlat 12 unitati ce comercializeaza aparate sau echipamente alimentate la o tensiune de 220 V, urmarind modul cum se respecta reglementarile Uniunii Europene in ceea ce priveste siguranta utilizatorilor si asigurarea garantiei. In total, inspectorii au verificat produse in valoare de 281 milioane de lei. Aproape jumatate dintre acestea au fost gasite cu nereguli constind in lipsa certificatelor de garantie. In alte cazuri, certificatele de garantie existau, dar erau incomplete. De asemenea, s-au depistat produse comercializate fara declaratia de conformitate care sa ateste ca au fost testate de organisme de specialitate si nu pun in pericol sanatatea consumatorilor. S-au gasit si produse electrotehnice si electronice fara carte tehnica tradusa in romaneste, fara instructiuni de folosire in romana si fara adresa si numarul de telefon ale unitatii service. In general, marfurile cu probleme proveneau de la diversi angrosisti din Bucuresti. Pentru abaterile constatate, cinci agenti economici au fost sanctionati, cu amenzi ce totalizeaza 14,5 milioane de lei vechi. Alte trei firme au primit avertisment. Produsele in neregula, in valoare totala de 112 milioane de lei vechi, au fost oprite temporar de la comercializare, pina la rezolvarea problemelor legate de informarea consumatorilor.