Este de-a dreptul prostesc să crezi că voturile se pot fura cu sacii – aşa cum ordinar manipula PSD zilele trecute, cu ajutorul televiziunii condamnatului Felix, în cazul Primăriei Capitalei şi al Primăriei Sectorului 1. Că unii dintre candidaţii PSD nu ştiu să piardă, iar partidul se face complice cu aceştia la minciunile revoltătoare pe care le promovează, este altceva. Dar sacii cu buletinele de vot sunt irelevanţi în tot procesul de centralizare a voturilor sau într-o eventuală operaţiune de renumărare a acestora. Ceea ce s-a numărat în secţia de vot rămâne bun numărat. Acolo sunt de faţă reprezentanţi de la toate partidele, iar dacă ar fi să se facă fraude, ar trebui ca toţi membrii din secţia de votare să fie cumpăraţi ori complici – ceea ce este aproape exclus. Sau poate că e posibil la o secţie, dar nu la zeci sau sute, cât să schimbe un rezultat. Dacă unul dintre ei reclamă o fraudă, da, se renumără voturile din secţia respectivă. Dar, odată ajunse la birourile electorale, voturile din saci nu mai au nicio importanţă. Important este ca toate cifrele menţionate în procesele verbale întocmite la nivelul secţiilor să corespundă cu datele care se centralizează. Aici pot apărea inadvertenţe cauzate de greşeli – să zicem – inerente ori în urma unor modificări operate cu premeditare. Da, au existat destule exemple în care voturile de la un anumit partid, din procesele verbale de pe secţii, să fie transferate în favoarea unui alt partid, odată cu centralizarea voturilor, dar n-am văzut ca PSD să fi fost defavorizat la acest capitol, ci mai ales USR-Plus, dar şi PNL.
Să strigi că sunt vreo 65.000 de voturi nule pentru Primăria Capitalei, aşa cum face Gabriela Firea, când de fapt au fost doar 11.000, diferenţa dintre ea şi Nicuşor Dan fiind de fapt de 30.000 de voturi, înseamnă ticăloşie. O ticăloşie garantată de întreg partidul, care sprijină şi încurajează toată această mascaradă de la Bucureşti.
De fapt, diferenţa adevărată nu o dă nici numărul de voturi nule, nici numărul de voturi dintre candidaţi, nici diferenţa dintre cifrele de pe unele procese verbale şi cele centralizate la birourile electorale. Diferenţa o face cu adevărat prezenţa la vot. Cu cât prezenţa la urne este mai mare, cu atât numărul de voturi fraudate prin orice metodă devine tot mai mic spre irelevant. La o prezenţă de 30%, încă mai poţi spera că mai ciupeşti de pe undeva nişte voturi sau că mai rătăceşti nişte cifre în drumul lor spre biroul electoral. La o prezenţă de peste 50%, orice efort devine inutil din start. La o prezenţă de 60-70%, deja se răstoarnă clasamente şi orice calcule politice.
Dar, la fiecare doi alegători români, unul consideră că niciunul dintre candidaţi nu se ridică la înălţimea perfecţiunii sale, niciunul nu merită efortul său de a-şi mişca fundul din casă până la secţia de vot, niciunul nu se ridică la nivelul lui de educaţie, moralitate, civilizaţie sau inteligenţă încât să merite să-l reprezinte în vreun fel. Aşa că preferă să decidă alţii şi pentru el, de regulă doar 40% sau 30% din numărul total de alegători. El, alegătorul perfect, se lasă totuşi pe mâna unor imperfecţi. Dar mai ales condus de ei. Şi, în loc să voteze, preferă doar să comenteze. Este, de fapt, electoratul perfect dorit de candidaţii imperfecţi.
