Să vezi 2000 de oameni mărşăluind în Brăila pentru nişte valori europene, scandând lozinci împotriva legalizării hoţiei şi pentru apărarea statului de drept, mărturisesc că este un lucru pe care oraşul ăsta nu credeam că mai este în stare să-l facă. Da, am văzut un miracol la Bucureşti, cum bine zicea, ieri, Monica Paraschiv în această pagină, dar am văzut un miracol şi la Brăila. Şi l-am văzut de la prima scânteie, de la prima pâlpâire, până la flama de sâmbătă seara. Am văzut bătrâni de 86 de ani umăr la umăr cu tineri de 18, pe un ger năpraznic, în Piaţa Independenţei. Am văzut actori şi profesori, medici şi farmacişti, antreprenori, angajaţi de la stat şi din privat, pensionari, oameni în scaune cu rotile, cu toţii hotărâţi să apere ceea ce a realizat România în ultimii 27 de ani.
Iar ce s-a câştigat la Brăila este, dintr-un punct de vedere, mai important decât ceea ce s-a câştigat la Bucureşti. Fiindcă mulţi dintre cei 2000 de brăileni din stradă nu mai aveau, sărmanii, nici speranţă, îngrămădiţi fiind într-un oraş fără ieşire. Serile acestea de proteste tocmai acest lucru au făcut: au reaprins speranţa. Speranţa că nu e totul pierdut. Că avem şanse să nu ajungem iarăşi un stat cleptocrat, izolat de lumea civilizată, o transnistrie a Uniunii Europene în care legile sunt suspendate pentru o clasă specială de infractori.
Mi-ar fi plăcut, fireşte, să avem mai mult de atât. Mi-ar fi plăcut să avem politicieni brăileni curajoşi în partidele aflate la putere, politicieni care să se delimiteze răspicat de atacul dat asupra justiţiei şi nu eterni complici ai infractorilor puternici. Mi-ar fi plăcut, dar nu am avut cu adevărat speranţe în acest sens. Când fostul lider PSD Brăila, Bunea Stancu, îi înjura şi-i ameninţa pe jurnaliştii de la Obiectiv, în zadar le solicitam subordonaţilor din partid să se delimiteze de acesta. Rânjeau ori se făceau că plouă sau, deseori, ne spuneau la ureche cât de mult îl urăsc şi ei. Când Stancu a căzut, s-au grăbit să se dezbare de el şi să-l scuipe. Aşa or să facă la un moment dat şi cu Dragnea. îl vor arunca după cum l-au aruncat pe Năstase, pe Geoană ori pe Ponta. Nu o să uit însă că au fost complici. Tăcerea lor, voturile lor în unanimitate, abţinerile lor, rânjetele lor sunt semnele complicităţii. Au fost complici cu Stancu, sunt complici cu Dragnea. Tudose, Dragomir, Ciocan, Rotaru, Simionescu, Mortu. Cu toţii aţi tăcut în timp ce ei legalizau furtul.
Apoi, e limpede că nu se vor opri aici. Zilele până la sentinţa în noul dosar al lui Dragnea au început să se scurgă, iar şeful PSD nu va sta cu mâinile în sân. Nu le-a ieşit acum, le va ieşi tura următoare. Vor trece legea prin Parlament, vor suspenda preşedintele, vor da foc şi vor otrăvi fântânile dacă va fi cazul. Îşi vor aduce cohortele de orci, cu autocarele la Bucureşti, vor răcni într-un glas cu Floricica Dansatoarea, vor lovi în multinaţionale, în Soroş, în extratereştri şi în forţele oculte. Libertatea domnului Dragnea a devenit prioritate zero.
Vestea bună este că nici românii nu se vor opri. Aşa cum Dragnea crede că are de ales doar între puşcărie şi putere absolută, oamenii liberi au priceput că au de ales între a emigra şi a se lupta pentru o viaţă demnă în ţara lor. #rezist
