Ieşirea ALDE de la guvernare este doar o încercare disperată a lui Călin Popescu Tăriceanu de a se curăţa politic de rahatul în care, împreună cu PSD şi, să nu uităm, UDMR şi Minorităţile, a băgat ţara. Am mai spus-o: Tăriceanu şi ALDE sunt la fel de vinovaţi precum PSD, Dragnea şi Dăncilă de situaţia economică tot mai critică spre care se îndreaptă România. Să fim serioşi! Să te plângi acum că măsurile economice ale Guvernului sunt proaste, că bugetul este nerealist şi că de fapt coaliţia nu funcţiona este de-a dreptul penibil. „Noi nu putem să cauţionăm în continuare măsuri care nu au o bază corectă, cum a fost OUG 114, nu putem merge mai departe cu construcţii bugetare care constatăm după jumătate de an că nu se pot derula aşa cum ne-am imaginat. Nu putem cauţiona în continuare măsuri cu care nu suntem de acord şi acest lucru l-am constatat atât la nivel local, cât şi la nivel central. Am constatat că coaliţia (sic! – n.a.) funcţiona defectuos şi la nivel local, şi la nivel central”, declara, important, Tăriceanu, după şedinţa ALDE în care s-a decis ieşirea de la guvernare.
Pentru că nu e vorba doar de „a cauţiona”. ALDE şi Tăriceanu au fost parte din această guvernare timp de 2 ani şi vreo 8 luni. Au guvernat direct, alături de PSD. Au emis legi în favoarea infractorilor, au emis ordonanţe împotriva investitorilor, au votat bugete nerealiste, împotriva României, au luptat împotriva UE şi a intereselor românilor, au încercat să scoată România din lumea civilizată, au creat toată isteria şi nebunia cu aşa-numitul „stat paralel”, au atacat Justiţia pentru a o îngenunchea, au lovit la temelia DNA, au sabotat lupta anticorupţie, au favorizat infractorii, şi-au creat imunităţi în Parlament în faţa legii.
Tăriceanu vrea doar să spele putina şi să se cureţe de păcatul guvernării. Să dă neprihănit, după ce aproape 3 ani a fost nu complice, ci parte directă a guvernării iresponsabile PSD-ALDE. A renunţat chiar şi la canidatura la Preşedinţie, în favoarea actorului Mircea Diaconu, în speranţa că va scăpa, că lumea va uita, că va ajunge, în vreun fel sau altul, din nou la Putere.
Ceea ce se întâmplă, însă, acum, nu este efectul vreunei conştiinţe activate a lui Tăriceanu. Este, de fapt, efectul votului de la alegerile europarlamentare, din 26 mai. Votul de atunci a fost mai puternic decât şi-au imaginat politicienii ori chiar alegătorii. Efectul 26 mai se manifestă, poate, cu oarece întârziere, dar este devastator. Tăriceanu va deveni istorie, ca şi Dăncilă, ca şi Dragnea, ca şi cei care, într-un fel sau altul, se asociază cu ei. Efectul votului din 26 mai este unul de tipul bulgărelui de zăpadă care se rostogoleşte şi este abia la început. Se va face tot mai mare, mai puternic şi va spulbera tot mai mult în calea sa. Nu se va opri nicidecum la alegerile prezidenţiale şi, pentru prima dată în istorie, ar putea duce la alegeri parlamentare anticipate. Sunt singurele care ar rezolva problema şi ar potoli furia.
