Efectele grevei profesorilor. Doar probă scrisă la Titularizare | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Efectele grevei profesorilor. Doar probă scrisă la Titularizare

• dascălii nu vor mai susține inspecția la clasă, conform unei ordonanțe de urgență adoptată luni de Ministerul Educației • proba scrisă este programată pe 12 iulie, circa 400 profesori brăileni fiind așteptați la această sesiune a examenului

 

După ce probele de competențe la Bacalaureat au fost anulate, greva profesorilor a determinat și anularea inspecțiilor la clasă pentru Titularizare. Vorbim despre examenul care le asigură cadrelor didactice un post în învățământ, fie pe perioadă nedeterminată (profesor titular), fie pe perioadă determinată (profesor suplinitor). În mod normal, examenul constă în două probe: inspecția la clasă sau proba practică, ce ar fi trebuit să se desfășoare în perioada 24 mai-30 iunie, plus o probă scrisă, programată pe 12 iulie. Din cauza protestului din învățământ, care a început pe 22 mai și a durat peste trei săptămâni, perioadă în care elevii nu au mers la școală, Ministerul Educației a decis ca inspecția la clasă sau proba practică să nu se mai desfășoare.

“Concursul pentru angajarea personalului didactic de predare (titularizare) în învățământul preuniversitar, în sesiunea 2023, constă într-o probă scrisă pe baza programelor specifice aprobate de Ministerul Educației, fără inspecția la clasă, se precizează într-un comunicat de presă.

La nivelul județului Brăila, potrivit informațiilor publicate pe site-ul Inspectoratului Școlar, aproape 400 profesori s-au înscris să susțină examenul de Titularizare în sesiunea 2023. Lista posturilor scoase la concurs a fost publicată pe platforma dedicată examenului - titularizare.edu.ro, iar în județul nostru sunt vacante 68 posturi de titulari (angajare pe perioadă nedeterminată), majoritatea în municipiu. Cele mai multe posturi titularizabile sunt pentru educatori - 10 posturi, învățători - 8 și la disciplinele muzică instrumentală (Liceul de Arte) - 9 posturi,  pregătire/instruire practică - 6 posturi. De asemenea, alte peste 270 posturi vizează profesorii suplinitori (angajare pe perioadă determinată), iar aproape jumătate dintre acestea sunt pentru educatori și învățători.

Chiar dacă inspecțiile la clasă și probele practice au fost anulate, calendarul examenului nu a suferit alte modificări. Astfel, proba scrisă va avea loc tot pe 12 iulie. Pentru a se titulariza, adică pentru a se angaja pe o perioadă nedeterminată, profesorii trebuie să obțină minimum nota 7 la examenul scris. Pentru a deveni suplinitor (angajarea pe perioadă determinată), candidații trebuie să obțină minimum nota 5 la proba scrisă.

Anul trecut, în Brăila, rezultatele la Titularizare au fost sub media națională. Concret, din cei 338 profesori care au susținut examenul pentru a ocupa un post de titular doar circa 48% au reușit să obțină note peste 7 (50,73% rata de promovare la nivel național).

 

Și Evaluarea Națională la clasa a VI-a a fost anulată

În contextul grevei generale din învățământ a fost anulată și Evaluarea Națională la clasa a VI-a. Aceasta ar fi trebuit să aibă loc pe 24 și 25 mai, iar elevii urmau să fie examinați prin două probe transdisciplinare: limbă și comunicare, respectiv matematică și științe.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro