• formația de volei fete s-a clasat pe locul al doilea
Cele trei echipe ale Liceului Teoretic “Panait Cerna”, de volei fete și băieți și cea de baschet băieți, au încheiat etapa județeană a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar (O.N.S.S.) cu rezultate foarte bune.
Echipele de volei și baschet băieți au câștigat etapele județene iar cea de volei fete s-a clasat pe locul al doilea.
“În componența echipelor noastre am avut elevi pregătiți de C.S. Cuza Sport (baschet) și C.S.M. Brăila (volei fete). Prezența mare a acestor elevi în majoritatea echipelor înscrise în competițiile O.N.S.S. de anul acesta a ridicat mult nivelul de joc, fapt care ne aduce mai aproape de echipele cu elevi legițimați pe care le vom întâlni la etapa de zonă, unde vom reprezenta județul Brăila. Se spune că în jocurile de echipă, rezultatele sunt mai greu de obținut, însă gustul victoriei este minunat atunci când îl împarți cu coechipierii. Felicit toți elevii pentru că au ales să-și petreacă timpul liber într-o sală de sport și mulțumesc întregului corp profesoral al Liceului Teoretic “Panait Cerna” pentru susținere și încurajare pe tot parcursul Olimpiadei. Perseverența, disciplina, încrederea în forțele proprii și în puterea echipei să vă însoțească și să va aducă rezultatul dorit. Mult succes, dragii mei !”, a declarat profesoara Nicoleta Bujor.