E timpul lui Adrian Năstase! | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

E timpul lui Adrian Năstase!

Guvernul condus de el a fost cel care i-a dat apă la moară vecinului nostru Dan Nica şi a smuls printr-o hotărâre controversată 1.000 de hectare din teritoriul judeţului, fără ca Brăila să primească nimic la schimb. Cred, însă, că intrarea lui Năstase în cursă îl va salva pe Cristian Diaconescu de la o soartă similară cu cea a lui Mircea Geoană. Iar Diaconescu este un exemplu de politician de care România are nevoie să rămână aşa, cu reputaţia neştirbită. Să ne aducem aminte cât de simpatizat era Geoană pe vremea când ocupa funcţia de ministru de Externe. Era la fel de bine cotat ca Diaconescu acum. Din punctul meu de vedere, Geoană a pierdut în planul imaginii personale atunci când a renunţat la reformarea partidului şi la înlăturarea figurilor care-au pângărit imaginea social-democraţiei româneşti. Probabil îngrijorat că PSD parcă se blocase în jurul a 20 de procente în sondaje, Geoană a întors spatele grupului de Cluj şi s-a lăsat încălecat de baroni şi alte figuri controversate, sperând că astfel va deveni şi el mai popular. Într-adevăr, PSD a săltat în sondaje, dar n-aş băga mâna-n foc că respectiva creştere i s-a datorat lui Iliescu, Hrebenciuc, Vanghelie, Mazăre, Dragnea, Oprişan etcetera, etcetera. În acest context, nemulţumirea populaţiei faţă de guvernarea PNL-PD, faţă de anumite atitudini ale lui Traian Băsescu, cred că a avut un rol important. Pe Diaconescu l-ar aştepta aceeaşi soartă câtă vreme în jurul lui mişună deja inşi dornici să se afle în tabăra câştigătorului. Odată cu intrarea lui Năstase în cursă, probabil că Diaconescu va rămâne doar cu grupul de la Cluj, dar cu faţa curată.

Pe de altă parte, extrem de nocivă pentru PSD este maniera în care este construit şi condus partidul în teritoriu. Discreţionar, ăsta-i cuvântul. De regulă, şefii organizaţiilor sunt şi preşedinţii consiliilor judeţene. Cu alte cuvinte, ei taie şi spânzură şi-n judeţe, şi-n organizaţii. Voinţa lor devine lege, iar normele de aplicare n-au nicio legătură cu competenţa şi activismul în slujba partidului, ci cu servilismul şi "cotizaţia". Altfel spus, Geoană a instaurat democraţia în relaţia Centru-şefi din teritoriu, dar prin această "relaxare" faţă de perioada Năstase, a lăsat liberi vătafii din judeţe. Rezultatul? Deprecierea dramatică a bazei partidului prin cultivarea inşilor fără personalitate, fără discurs, fără viziune, dar care stau smirnă în faţa şefului, concomitent cu marginalizarea membrilor de partid valoroşi. Brăila este un exemplu concludent. "Nimeni nu mişcă-n front", asta pare a fi deviza care guvernează nu numai PSD Brăila, ci şi judeţul. În acest sens, cred că Adrian Năstase are forţa de a schimba ceva. Proiectul lui este de a câştiga alegerile locale şi parlamentare din 2012, ori pentru asta trebuie să aibă ECHIPE de oameni valoroşi, nu numai la centru ci şi în teritoriu, cum de altfel a subliniat. Sigur că la nivel declarativ încearcă să-i liniştească pe îmbuibaţii din judeţe că va fi cooperant şi-i va lăsa în continuare să-şi joace cărţile după bunul plac în teritoriu. În realitate, nu cred că Năstase s-a schimbat. El rămâne un politician impunător, care-şi urmăreşte cu fermitate ţintele, astfel încât, dacă va ajunge preşedintele PSD, cel mai uşor îi va fi să-i "lucreze" pe şmecherii din judeţe, chiar din interior. Cum? Reinstaurând democraţia în organizaţiile judeţene, restabilind comunicarea directă între el şi membrii filialelor, strângând în jurul lui parlamentarii PSD sau independenţii plecaţi din partid. În aceste condiţii, dacă mesajul de unitate al lui Năstase va prinde, puterea sforarilor şi a baronilor în partid va fi serios compromisă.
Concluzionând, acum, în PSD, e timpul pentru Adrian Năstase. Poate data viitoare, social-democraţia românească va fi suficient pregătită şi pentru un lider ca Diaconescu.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro