În Atlasul complexității economice, o analiză realizată de economiștii de la Universitatea Harvard, dată publicității zilele trecute, economia României a fost cotată a 19-a cea mai complexă și sofisticată din lume. Aceeași analiză plasează România în rândul țărilor cu venituri medii superioare, a 44-a cea mai bogată economie, în funcție de PIB-ul pe cap de locuitor.
Huzur, de-a dreptul! Ca dovadă, pe principiul ”de 3 zile-ncoace, gura nu-i mai tace”, premierul Nicolae Ciucă nu a scăpat nicio ocazie de a se bate cu cărămida în piept despre cât de bine merge economia țării, despre câte fonduri a atras actualul guvern, despre cum a reușit echipa lui să stimuleze până la cer investițiile publice și private.
Nu știu cum vi se pare vouă, dar mie mi se pare sfidător, declarații peste declarații în care efectiv ignoră realitatea, dând dovadă de o vanitate și un tupeu greu de suportat.
Categoric, sunt niște indici importanți în baza cărora cercetătorii de la Harvard au făcut aceste calcule, dar cine și cum a pus la dispoziția lor aceste date, nu știu dacă a scos și mizeria de sub preș. Căci da, dacă așezi în ecuație veniturile funcționarilor publici, de exemplu, am fi noi pe locul 44, dar dacă socotești după salariul meu de jurnalist, al celor din întreprinderile mici și mijlocii, salariile din provincie, din servicii etc, mă îndoiesc serios că ne-am mai regăsi între primii 100.
Dar, știți cum e la noi, fix ca-n bancul cu iepurașul și teza de doctorat, nu tema contează, ci coordonatorul!
Chiar mi s-a făcut lehamite să îi tot văd cum se ridică în slăvi că, prin deschiderea lor către mediul de business, economia asta a noastră o ține într-o duduială continuă, în ciuda tuturor crizelor, dând clar de înțeles că toate aceste creșteri sunt îndeosebi rodul minților lor luminate!
Pe bune acum, oare unde s-o regăsi toată lăfăiala aceasta pe care o tot afișează Ciucă în toate discursurile, că în viața noastră de zi cu zi nu se simte nimic! Nici în infrastructură, nici în sănătate, nici în educație, nici în micile afaceri, nici în salarii ori pensii etc. Nicăieri! Certitudinea mea este că standardul de viață ni s-a deteriorat cumplit sub acest guvern. Categoric, și contextul global contează, dar dincolo de el, deciziile luate aici, la noi în țară, sunt cele care ne îngenunchează.
Ce naiba o fi de lăudat într-o economie în care munca este atât de devalorizată și supraimpozitată, în care inițiativa privată este sufocată de birocrație sau șpăgi, în care salariul minim e comparabil cu ajutoarele sociale, iar prețurile de nestăpânit!? Ce naiba o merge atât de bine într-o economie în care disponibilizările ori restrângerile de activitate sunt la ordinea zilei, deși, pe fondul crizei acute de forță de muncă, 4 din 5 salariați se simt copleșiți de volumul imens de lucru!?
Da, economia noastră este complexă, pe tot lanțul – producție, valorificare, legislație, contabilitate, salarizare etc – doar specialiștii din aceste domenii știu cât de greu e să așezi totul... Și da, poate fi considerată și sofisticată, dar în niciun caz în sensul favorabil cu care nu mai contenește Ciucă să ne aburească, ci, mai degrabă, în sensul explicației brute a cuvântului sofisticat din DEX, adică: artificial; complicat; nenatural.