Zilele acestea, plouă cam în toată ţara. O ploaie binefăcătoare, mai mult decât necesară pentru culturile agricole, încă suferinde după iarna trecută, una mult prea săracă în precipitaţii. O vorbă din bătrâni spune că, dacă plouă în mai, ai mălai! Deci, dacă plouă bine în primăvară, indiferent de cât de aspră va fi arşiţa verii, câmpul rodeşte! Numai că, atunci când s-a ”inventat” proverbul acesta, agricultura nu era o ramură de bază a economiei, iar ţăranul se mulţumea şi cu puţin, numai cât să treacă peste iarnă. În plus, pe atunci, nici vremea nu era atât de capricioasă. Schimbările climatice din ultimele decenii chiar dau mari bătăi de cap agricultorilor. Pentru că, nu mai e un secret pentru nimeni, indiferent cât de ploioasă ar fi primăvara în România, pe fondul secetei pedologice instalate deja în multe din regiunile ţării, refacerea rezervei de apă din sol este tot mai anevoioasă. Nu mai departe anul trecut, deşi luna mai a fost una cu ploi dese şi însemnate cantitativ, peste vară şi în toamnă, milioane de hectare au suferit de secetă, bilanţul anului agricol 2019 – 2020 indicând peste 2,2 milioane hectare complet compromise.
Fermierii brăileni şi-au învăţat lecţia, în plus sunt printre norocoşii breslei, Brăila fiind unul dintre judeţele cu cea mai mare suprafaţă agricolă cu instalaţii de irigat funcţionale. Aşa că au semnat deja contracte de livrare a apei pentru aproape 250.000 ha, iar procesul este în derulare. Judeţe întregi din ţară însă stau şi acum, după mai bine de 30 de ani de democraţie, la mila Domnului.
În 1989, România dispunea de peste 3 milioane de hectare amenajate pentru irigaţii, iar pe mai bine de 2 milioane de ha se executau lucrări pentru combaterea eroziunii solului. În primii ani de după revoluţie, sistemul de îmbunătăţiri funciare a fost aproape devastat, mii de hectare de amenajări fiind distruse prin furturi sau vandalizări. Inconştienţa acelor ani se plăteşte scump acum, la fel de scump cum se plăteşte şi inconştienţa cu care ani la rând am decimat pădurile. Iar lucrurile acestea se resimt acut în verile toride şi secetoase.
„Dumnezeu cu mila!”, e răspunsul cel mai des întâlnit, dacă ieşi în câmp vara şi întrebi un agricultor cum face faţă arşiţei. Pentru ţăranul veritabil, de acord, e un răspuns normal. Aşa cum am mai spus şi altădată, ţăranul român asta face de sute de ani. Trudeşte pământul şi scoate icoanele în câmp atunci când nu plouă. Dar să-ţi răspundă aşa un fermier cu sute de hectare în spate – aşa cum am văzut cu zecile la televizor vara trecută – şi cu miliarde împrumutate în bănci pentru utilaje… e mai mult decât absurd.
Tocmai de aceea, vestea că România nu va beneficia de fonduri europene prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) pentru sistemul de irigaţii e una dintre cele mai proaste. Actuala guvernare ar trebui să înveţe din greşelile trecutului şi, cu sau fără bani de la Bruxelles, să găsească soluţii. Nu de alta, dar dacă tot ştii că an de an va trebui să aloci sute de milioane de euro despăgubiri pentru secetă, oare nu e mai gospodăreşte ca banii aceia să îi investeşti din timp şi cu cap în refacerea sistemului de irigaţii?! E revoltător să laşi fermierul la mila Domnului, pentru ploaie, şi a bugetului de stat (şi aşa aproape secat), pentru calamităţi!
