Mosule, vreau sa-ti spun din capul locului ca nu imi doresc nimic. Bine, ar fi o chestie mica, dar atita timp cit n-am jucat inca la extragerea de miine la Loto 6/49, n-are rost sa-ti cer reportul ala imens de la categoria I. Deci eu nu imi doresc nimic, dar as vrea sa-i ajuti pe altii sa ma faca pe mine sa ma simt un pic mai bine. Nici nu stiu cu ce sa incep. Uite, as dori ca Dinamo sa iasa campioana la fotbal si sa ajunga in Liga Campionilor. A, nu cu tine trebuie sa vorbesc pentru treaba asta? Bun, atunci te rog altceva care, cred eu, iti este la indemina. Poftim, poti sa-i dai mai multa minte primarului Cibu? Stii, el a fost multa vreme comunist, iar acum nu se poate debarasa de obiceiurile alea tovarasesti. Mosule, primarul asta, pe care nu stiu cine dracu l-a ales, face multe, mai exact multe rele. Iar relele astea sa stii ca nu ma afecteaza numai pe mine. Dar eu iti scriu acum in nume personal. Deci da-i mai multa minte, poate ii vine si lui mintea la cap si, in 2007, se va apuca si el sa asfalteze niste strazi, ca nu sint singurul care dau ca prostul prin gropile care imi rup masina in doua. Apoi, Mosule, vreau sa iei legatura cu mai multa lume, iar cind zic lume ma refer la lumea interlopa. Deci poti sa-i faci pe Buricea si Bogateanu sa devina contribuabili ca si mine? E, daca asta nu se poate, atunci te rog sa te duci miine seara acasa la ei (atentie sa nu le spargi termopanele, ca iese scandal) si, in timp ce dorm bustean, sa bagi frica in ei. Nu, nu sa le fie teama de Politie (asta nu ma intereseaza), ci sa le fie teama sa mai deranjeze vreodata pe cineva. Stai linistit, Mosule, ca nu vor muri daca se va intimpla una ca asta. Din contra, vor intelege ca nu traiesc pe vremea lui Stefan cel Mare, deci nu mai are nici un rost sa tina sabiile sub pat.
Cam atit vreau sa faci, Mosule. Sa stii ca daca imi faci mie aceste cadouri, de fapt o sa faci un bine la vreo 250.000 de oameni. Fara misto, daca nu ne uiti, noi toti iti promitem, mai Mosule, ca la anul o sa-ti facem un cadou ce n-a vazut Braila!