În preajma hramului Sfintei Cuvioase Parascheva, anul acesta,în România s-a declanşat un adevărat război social-economic şi religios pe tema pelerinajului la ocrotitoarea Moldovei. Cunoscută în popor şi sub numele de Sfânta Vineri, Cuvioasei Parascheva îi sunt atribuite minuni şi vindecări miraculoase. De aproape patru secole, an de an, sute de mii de pelerini se adunau la Iaşi în cel de-al doilea weekend al lunii octombrie pentru a o comemora pe Sfânta Cuvioasă Parascheva, iar oraşul şi-a ales Zile de sărbătoare în această perioadă, spre cinstirea acesteia.
Astfel, pelerinajul la moaştele de la Catedrala Mitropolitană din Iaşi a devenit unul dintre principalele evenimente religioase din România, iar credincioşii, săraci, bogaţi, copii, tineri sau vârstnici,împovăraţi de suferinţă şi cu tot felul de probleme de sănătate,îngenumcheau în această perioadă la racla cu sfintele moaşte ale Sfintei Cuvioase Parascheva. Fiecare îşi descărca sufletul,îşi suspina în taină necazurile, cerea ajutorul divin cu fruntea plecată pe raclă şi îşi găsea liniştea sufletească la sfânta care mijloceşte înaintea lui Dumnezeu durerile şi cererile noastre.
Anul acesta însă, viaţa noastră a fost şi este încă dată peste cap de un inamic nevăzut, care seceră zi de zi mii de vieţi. În ultima perioadă, pandemia a luat-o razna, am trecut de 3000 de infestaţi de coronavirus pe zi, iar oameni cu funcţii înalte au decis ca participarea la această sărbătoare religioasă să fie permisă doar persoanelor care au domiciliul sau reşedinţa în locul unde se desfăşoară evenimentul. Cu siguranţă, riscul major nu e doar participarea la pelerinaj, ci şi transportului spre Iaşi sau înapoi acasă,în diverse zone ale ţării, iar autorităţile au hotărât sa prevină răspândirea virusului ucigaş. Din păcate, acest risc ne paşte pe fiecare dintre noi în fiecare zi, atunci când călătorim cu mijloacele de transport în comun, dar, singurii care ne asumăm aceste riscuri suntem doar noi, călătorii...
Cu alte cuvinte, din cauza creşterii numărului de cazuri de infectări cu COVID-19, la sărbătorile şi procesiunile religioase din acest an vor putea participa doar persoanele care au domiciliul sau reşedinşa în Iaşi, iar pelerinajul la moaştele Sfintei Parascheva vor avea loc doar pe data de 14 octombrie, ziua de prăznuire a ocrotitoarei Moldovei.
Pe de altă parte,în preajma hramului Sfintei Cuvioase Parascheva, ÎPS TEOFAN, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei îi încurajează pe preoţii şi credincioşii Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, precum şi pe toţi închinătorii care obişnuiau să vină în această perioadă la sfintele moaşte ale Sfintei Cuvioasei Parascheva să transforme această durere în vreme de pocăinţă, de rugăciune şi de fapte bune.
“Moldova trăieşte în aceste zile una dintre cele mai triste perioade din istoria sa. La durerea provocată de faptul că mulţi semeni de-ai noştri sunt atinşi de noua epidemie se mai adaugă şi decizia autorităţilor de a interzice celor care nu au domiciliul în Iaşi să pătrundă în spaţiul Mitropoliei, unde se află racla cu sfintele moaşte ale Sfintei Cuvioase Parascheva. Interdicţia este respectată până-ntr-atât încât s-a ajuns ca în jurul Mitropoliei să fie mai mulţi reprezentanţi ai forţelor de ordine decât închinători. Este efectul unei măsuri discriminatorii, care încalcă numeroase prevederi legale şi principii internaţionale ce protejează libertatea de manifestare religioasă."
Pentru mulţi dintre noi, este o situaţie foarte greu de înţeles şi de acceptat,întrucât credincioşii care ajung în Iaşi cu diferite motive – la spital, la cumpărături, la instanţele judecătoreşti sau la locul de muncă – dacă nu au domiciliul în Iaşi, nu se pot închina la Sfânta Parascheva.
"Este pentru prima dată, cred,în istoria Moldovei, când se întâmplă aşa ceva. Au fost invazii, războaie, molime de tot felul, regimuri totalitare. Sfintele moaşte ale Sfintei Cuvioase Parascheva au fost dintotdeauna izvor de alinare, de vindecare şi de întărire, iar oamenilor li s-a permis să se apropie de ele. Astăzi, au ajuns să fie considerate sursă de contaminare," a transmis Părintele TEOFAN.
În războiul social-economic şi religios pe tema pelerinajului la ocrotitoarea Moldovei, noi suntem doar simpli pioni pe tabla de şah a evenimentelor. Dar, faptul că anul acesta românii din toată ţara nu se pot bucura de sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva este, cu siguranţă, o Durere adăugată la durere.