Maestrul de jazz Marius Popp s-a nascut pe 21 septembrie 1935, la Sibiu si este cunoscut ca pianist, compozitor si profesor. A studiat
arhitectura la Institutul "Ion Mincu" din Bucuresti. Inca din anul 1964
a inceput sa se remarce prin concerte si inregistrari radio. Intre anii
1970 si 1973 participa la Festivalurile de Jazz de la San Sebastian,
Varsovia, Lubliana si Praga. In aceasta perioada de relativa
deschidere, urca pe scena, in Bucuresti, ca invitat al lui Lionel
Hampton, in 1971, si alaturi de Aura Urziceanu cinta cu Art Farmer,
Slide Hampton si Johnny Griffin la Sala Palatului, in 1973. In 1974
fondeaza Festivalul de Jazz de la Sibiu, iar doi ani mai tirziu
apare in primul restaurant - club de jazz din Bucuresti. Isi continua
seria de aparitii pe scena cu mari staruri ale jazz-ului, alaturi de
Barney Kessell, in 1977. Participa la festivalurile de jazz de la
Debreczen, Praga, Mannheim, Göttingen, Nagykanissa. Activitatea
sa pe scena jazz-ului este recompensata cu o suita de premii
precum Premiul Uniunii Compozitorilor, al UNITER, al Uniunii
Criticilor Muzicali sau al revistei Actualitatea Muzicala. In ultimii ani
continua aparitiile la festivalurile de jazz de peste hotare, la cele
din tara si in cluburile bucurestene de gen. Marius Popp este si
autorul primului manual de jazz elaborat si publicat in Romania, iar
din 1999 este lector la "Alpenzeller Jazz Days", in Elvetia.
Este si autor al unor compozitii precum "Crestaturi In lemn", pian solo, "Cimpeneasca", "Epilog", "Cetatile Ponorului", "Sombrero", "Post Scriptum", "Animatie", "Nodul gordian" sau "Principiul dominoului". Cu prilejul serii de jazz organizate de Scoala de Arte "Vespasian Lungu" a acordat un interviu ziarului nostru.
"Am mai fost in jurii, la Braila, la Cintarea Romaniei. Era un fel de munca obsteasca"
- Care este legatura intre arhitectura si jazz?
- Sint multe legaturi, dar sint greu de depistat, de conexat. Oamenilor care nu cunosc nici arhitectura nu li se pare o meserie foarte populara, foarte cunoscuta, iar pentru ei jazz-ul este deja o chestiune exotica, dar exista foarte multe legaturi. In arhitectura exista corectiile optice. Sint niste mici trisuri facute intentionat pentru ca ochiul are niste defectiuni. O perspectiva mai lunga a unei orizontale ochiul o vede cu o usoara curbura spre fund. Atunci grecii, cind au construit Partenonul, si-au dat seama de acest lucru si au facut un fel de curbura inversa. Acelasi lucru se intimpla si in muzica. Sint instrumente temperate si netemperate. Cind vine acordorul si acordeaza pianul, el tempereaza pe cit se poate sunetele. Exista tonuri si semitonuri. Un semiton ascendent are cinci diviziuni, insa in coborire apar patru. Acordorul trebuie sa faca in asa fel incit sa aduca la patru unitati de semiton si jumatate. Este tot o corectura, dar in muzica.
- Ati inceput sa studiati muzica de la jazz?
- Eu am cintat la pian. Avusesem o profesoara care m-a invatat alfabetul pianistic, apoi am studiat singur. Apoi am intrat la facultate, la arhitectura, si am avut primul contact cu o arta majora. Si acum ma uitam la partea veche a orasului Braila care este foarte frumoasa. Are un aer usor desuet, dar teribil de placut si de relaxant pentru sufletul omului. Si jazz-ul are aceste disponibilitati, dar jazz-ul este doar o felie din muzica.
- Ce trebuie sa facem pentru a descoperi jazz-ul, pentru ca in general el este vazut ca o muzica elitista?
In general se pot intimpla doua lucruri. Fie din muzica clasica sa devii o persoana deschisa si cu multa intelegere pentru muzica de jazz si devii un meloman de jazz, sau se poate invers, sa fi ascultat jazz-ul pina in fazele lui superioare, foarte intelectuale, si sa intri in muzica clasica cu mare nonsalanta. Adica de la un gen minor, ca jazz-ul poti sa ajungi la cele mai inalte culmi ale muzicii simfonice.
- Cintati pentru prima data la Braila, dar ati mai fost in orasul nostru cu alte ocazii?
- Am mai fost in jurii, la Braila, la Cintarea Romaniei. Era un fel de munca obsteasca. Veneam cu personalitati care faceau parte din jurii. Am fost aici de vreo doua sau trei ori si mi-a placut aerul orasului despre care stiam destule. Mai ales ca arhitect, nu poti sa nu stii ca Braila a fost construita dupa un plan urbanistic foarte precis sau sa nu stii de Teatrul "Maria Filotti", care este o bijuterie.
- Inainte de 1989 ati fost destul de mult in strainatate, la festivaluri. Cum reuseati?
- Numai inainte de anii '80 am fost. Dupa aceea mi-au fost interzise plecarile, iar muzica de jazz a fost prohibita complet. Am ratat nenumarate invitatii din cauza Cabinetului 2. Dar nu numai jazz-ul era tratat asa. In general toata muzica era horopsita. Si muzica simfonica avea aceeasi soarta pentru ca erau persoane care nu intelegeau. La un moment dat, un tip uitindu-se pe o partitura, a avut rabdare sa numere pauzele si a intrebat de ce sint platiti muzicienii pentru ele, ca trebuie scazute din timpul de cintat. Apoi s-a spus ca de ce trebuie ca dintr-o orchestra sa plece toti cei 120 de oameni. Sa se mai scoata din trompete, din viori, sa se duca numai 80 de oameni. Oricum si inainte de '80 se pleca foarte greu. Unii muzicieni, greu de numit asa, mai precis erau muzicanti, cintau prin restaurante. Ei reuseau sa plece foarte des, formau prestigiul tarii, nu solistii de muzica simfonica. Probleme erau pentru cei care faceau muzica simfonica, pentru jazz-man-i, chiar si pentru solistii de muzica usoara era destul de greu.
"Acum, cind traim in asa-zisa epoca a comunicarii, vorbim mult mai putin"
- Festivalul de jazz de la Sibiu cum a aparut?
- Eu, ca membru fondator, am participat la toate fazele devenirii lui. Acolo l-am cunoscut si pe Cornel Cristei. A fost o vreme cind intrase in nomenclatorul festivalurilor internationale de jazz, era un eveniment national foarte important. Odata cu moartea fondatorului, profesorul Nicolae Ionescu, a decazut. Eu nu am stat in Sibiu si a fost greu sa mai am grija de aceasta manifestare.
- De ce nu l-ati mutat la Bucuresti?
- Sibiul are niste calitati: este in centrul tarii, la egala distanta de punctele cardinale, si nu stiu cum s-a intimplat ca se aduna acolo toata suflarea jazz-ului: muzicieni, critici, ziaristi, cronicari, sefi de cluburi, impresari. Acolo se faceau jocurile pentru un an intreg. Se organizau turneele, se redactau criticile si cronicele pentru diverse ziare de prim rang. Era o bucurie ca oamenii se intilneau pentru ca altfel nu aveau cum sa se vada. In general comunicare nu prea exista, dar vorbeam atunci cind ne intilneam. Acum, cind traim in asa-zisa epoca a comunicarii, vorbim mult mai putin. Ne spunem mult mai putine lucruri de suflet, de profunzime, in ciuda faptului ca dispunem de internet, de telefoane si paratelefoane. Toate aceste lucruri vin din insingurarea individuala. Este un fenomen social care are efecte importante in viata noastra.
- Ati redactat un manual de improvizatii pentru jazz?
- Nu e un manual de improvizatii scrise. Se dezvaluie mecanismele cele mai intime ale improvizatiei. Iti arata cum sa incepi sa construiesti, care sint fazele de constructie. Improvizatia este o faza superioara. Inseamna activarea celor mai inalte capacitati si posibilitati ale creierului uman, dar pina acolo sint faze inferioare. Prima faza ar fi combinatiile unor elemente, ca si cind ne-am juca cu piese de domino, apoi urmeaza inovatia si ajungem sa construim ceva. Abia apoi vine imaginatia, in care constructia incepe sa capete proportii, sa aiba justificari si sa fie guvernata de principii estetice. Iar in manual asta am vrut sa arat, cele trei faze ale drumului spre improvizatie. Aceste lucruri sint aplicabile in orice fel de arta in care vrei sa improvizezi. Muzica se poate imparti in doua categorii: muzica elaborata, preconceputa si apoi expusa, si muzica improvizata, facuta pe loc. Sint idei care se nasc spontan si care nu sint de doua ori la fel, plecind de la acelasi pretext, aceeasi melodie, acelasi motiv.
In minim opt ani poti invata jazz
- In citi ani poti invata jazz-ul?
- In minim opt, pot sa spun, dupa o experienta pedagogica de 20 de ani in care predau jazz-ul. Oamenii care vin nu sint foarte diferiti, insa unii cer totul, iar altii cer mai putin. Altii vin sa invete sa descifreze un gen de notatie speciala, specifica muzicii usoare, care nu apare in muzica simfonica, iar altii vor sa invete totul. In jazz exista linia melodica si cifrajul, care inseamna acordurile de acompaniament. Acest tip de notatie trebuie explicat. Pedagogul trebuie sa stea linga cel care vrea sa invete, sa aiba rabdare sa-i explice in permanenta cum trebuie sa inlantuie acordurile si tehnicile pianistice.
- Trebuie sa stii inainte un instrument?
- Pentru orice pedagog care preda jazz-ul este mai usor de predat celor care au notiuni de muzica clasica, pentru ca deja cunosc notele. O melodie poate sa citeasca, trebuie sa mai invete aceasta notatie pe baza de majuscule a acordurilor.
- Jazz-ul poate fi considerat o muzica de relaxare?
- Jazz-ul este o muzica ce se dezvolta pe mai multe paliere care corespund fidel cu istoria lui. Jazz-ul a inceput prin a fi o muzica de divertisment care se consuma in discotecile de altadata, in saloanele de dans. Acolo erau formatii care cintau si altii care dansau, beau, fumau. Apoi jazz-ul a avansat la un divertisment mai inalt, celebrele reviste de pe Brodway, in care lucrurile erau mai elaborate. Muzica era scrisa, existau partituri, erau orchestre mari. Oamenii nu mai beau, nu mai fumau, nu mai dansau, se uitau la spectacol, mai comentau pe soptite. A urmat faza a treia, in care muzica de jazz s-a despartit complet de divertisment si a fost accesibila numai in sala de concert. Nu mai era combinatia vizual-auditiv era numai auditiv, ca si muzica simfonica, iar nivelul intelectual a crescut foarte mult.
- Si la noi jazz-ul pe ce palier se gaseste?
- Publicul romanesc este impartit pe diverse paliere. Unii asculta in baruri, mai fumeaza, beau, discuta cu cineva. Altii vor sa mai vada si un dans, ceva, vor si elementul video. Apoi sint cei care spun ca vor ca aceasta muzica sa-i transfere prin diverse stari, care inteleg foarte bine limbajul instrumentelor, nu tin neaparat sa asculte limbajul omenesc. Muzica de jazz este mai dificila pentru ca este instrumentala in mod special, este si vocal-instrumentala, dar vocea umana nu ocupa un loc privilegiat. El, solistul, se aliniaza si cinta ca si un instrument.
arhitectura la Institutul "Ion Mincu" din Bucuresti. Inca din anul 1964
a inceput sa se remarce prin concerte si inregistrari radio. Intre anii
1970 si 1973 participa la Festivalurile de Jazz de la San Sebastian,
Varsovia, Lubliana si Praga. In aceasta perioada de relativa
deschidere, urca pe scena, in Bucuresti, ca invitat al lui Lionel
Hampton, in 1971, si alaturi de Aura Urziceanu cinta cu Art Farmer,
Slide Hampton si Johnny Griffin la Sala Palatului, in 1973. In 1974
fondeaza Festivalul de Jazz de la Sibiu, iar doi ani mai tirziu
apare in primul restaurant - club de jazz din Bucuresti. Isi continua
seria de aparitii pe scena cu mari staruri ale jazz-ului, alaturi de
Barney Kessell, in 1977. Participa la festivalurile de jazz de la
Debreczen, Praga, Mannheim, Göttingen, Nagykanissa. Activitatea
sa pe scena jazz-ului este recompensata cu o suita de premii
precum Premiul Uniunii Compozitorilor, al UNITER, al Uniunii
Criticilor Muzicali sau al revistei Actualitatea Muzicala. In ultimii ani
continua aparitiile la festivalurile de jazz de peste hotare, la cele
din tara si in cluburile bucurestene de gen. Marius Popp este si
autorul primului manual de jazz elaborat si publicat in Romania, iar
din 1999 este lector la "Alpenzeller Jazz Days", in Elvetia.
Este si autor al unor compozitii precum "Crestaturi In lemn", pian solo, "Cimpeneasca", "Epilog", "Cetatile Ponorului", "Sombrero", "Post Scriptum", "Animatie", "Nodul gordian" sau "Principiul dominoului". Cu prilejul serii de jazz organizate de Scoala de Arte "Vespasian Lungu" a acordat un interviu ziarului nostru.
"Am mai fost in jurii, la Braila, la Cintarea Romaniei. Era un fel de munca obsteasca"
- Care este legatura intre arhitectura si jazz?
- Sint multe legaturi, dar sint greu de depistat, de conexat. Oamenilor care nu cunosc nici arhitectura nu li se pare o meserie foarte populara, foarte cunoscuta, iar pentru ei jazz-ul este deja o chestiune exotica, dar exista foarte multe legaturi. In arhitectura exista corectiile optice. Sint niste mici trisuri facute intentionat pentru ca ochiul are niste defectiuni. O perspectiva mai lunga a unei orizontale ochiul o vede cu o usoara curbura spre fund. Atunci grecii, cind au construit Partenonul, si-au dat seama de acest lucru si au facut un fel de curbura inversa. Acelasi lucru se intimpla si in muzica. Sint instrumente temperate si netemperate. Cind vine acordorul si acordeaza pianul, el tempereaza pe cit se poate sunetele. Exista tonuri si semitonuri. Un semiton ascendent are cinci diviziuni, insa in coborire apar patru. Acordorul trebuie sa faca in asa fel incit sa aduca la patru unitati de semiton si jumatate. Este tot o corectura, dar in muzica.
- Ati inceput sa studiati muzica de la jazz?
- Eu am cintat la pian. Avusesem o profesoara care m-a invatat alfabetul pianistic, apoi am studiat singur. Apoi am intrat la facultate, la arhitectura, si am avut primul contact cu o arta majora. Si acum ma uitam la partea veche a orasului Braila care este foarte frumoasa. Are un aer usor desuet, dar teribil de placut si de relaxant pentru sufletul omului. Si jazz-ul are aceste disponibilitati, dar jazz-ul este doar o felie din muzica.
- Ce trebuie sa facem pentru a descoperi jazz-ul, pentru ca in general el este vazut ca o muzica elitista?
In general se pot intimpla doua lucruri. Fie din muzica clasica sa devii o persoana deschisa si cu multa intelegere pentru muzica de jazz si devii un meloman de jazz, sau se poate invers, sa fi ascultat jazz-ul pina in fazele lui superioare, foarte intelectuale, si sa intri in muzica clasica cu mare nonsalanta. Adica de la un gen minor, ca jazz-ul poti sa ajungi la cele mai inalte culmi ale muzicii simfonice.
- Cintati pentru prima data la Braila, dar ati mai fost in orasul nostru cu alte ocazii?
- Am mai fost in jurii, la Braila, la Cintarea Romaniei. Era un fel de munca obsteasca. Veneam cu personalitati care faceau parte din jurii. Am fost aici de vreo doua sau trei ori si mi-a placut aerul orasului despre care stiam destule. Mai ales ca arhitect, nu poti sa nu stii ca Braila a fost construita dupa un plan urbanistic foarte precis sau sa nu stii de Teatrul "Maria Filotti", care este o bijuterie.
- Inainte de 1989 ati fost destul de mult in strainatate, la festivaluri. Cum reuseati?
- Numai inainte de anii '80 am fost. Dupa aceea mi-au fost interzise plecarile, iar muzica de jazz a fost prohibita complet. Am ratat nenumarate invitatii din cauza Cabinetului 2. Dar nu numai jazz-ul era tratat asa. In general toata muzica era horopsita. Si muzica simfonica avea aceeasi soarta pentru ca erau persoane care nu intelegeau. La un moment dat, un tip uitindu-se pe o partitura, a avut rabdare sa numere pauzele si a intrebat de ce sint platiti muzicienii pentru ele, ca trebuie scazute din timpul de cintat. Apoi s-a spus ca de ce trebuie ca dintr-o orchestra sa plece toti cei 120 de oameni. Sa se mai scoata din trompete, din viori, sa se duca numai 80 de oameni. Oricum si inainte de '80 se pleca foarte greu. Unii muzicieni, greu de numit asa, mai precis erau muzicanti, cintau prin restaurante. Ei reuseau sa plece foarte des, formau prestigiul tarii, nu solistii de muzica simfonica. Probleme erau pentru cei care faceau muzica simfonica, pentru jazz-man-i, chiar si pentru solistii de muzica usoara era destul de greu.
"Acum, cind traim in asa-zisa epoca a comunicarii, vorbim mult mai putin"
- Festivalul de jazz de la Sibiu cum a aparut?
- Eu, ca membru fondator, am participat la toate fazele devenirii lui. Acolo l-am cunoscut si pe Cornel Cristei. A fost o vreme cind intrase in nomenclatorul festivalurilor internationale de jazz, era un eveniment national foarte important. Odata cu moartea fondatorului, profesorul Nicolae Ionescu, a decazut. Eu nu am stat in Sibiu si a fost greu sa mai am grija de aceasta manifestare.
- De ce nu l-ati mutat la Bucuresti?
- Sibiul are niste calitati: este in centrul tarii, la egala distanta de punctele cardinale, si nu stiu cum s-a intimplat ca se aduna acolo toata suflarea jazz-ului: muzicieni, critici, ziaristi, cronicari, sefi de cluburi, impresari. Acolo se faceau jocurile pentru un an intreg. Se organizau turneele, se redactau criticile si cronicele pentru diverse ziare de prim rang. Era o bucurie ca oamenii se intilneau pentru ca altfel nu aveau cum sa se vada. In general comunicare nu prea exista, dar vorbeam atunci cind ne intilneam. Acum, cind traim in asa-zisa epoca a comunicarii, vorbim mult mai putin. Ne spunem mult mai putine lucruri de suflet, de profunzime, in ciuda faptului ca dispunem de internet, de telefoane si paratelefoane. Toate aceste lucruri vin din insingurarea individuala. Este un fenomen social care are efecte importante in viata noastra.
- Ati redactat un manual de improvizatii pentru jazz?
- Nu e un manual de improvizatii scrise. Se dezvaluie mecanismele cele mai intime ale improvizatiei. Iti arata cum sa incepi sa construiesti, care sint fazele de constructie. Improvizatia este o faza superioara. Inseamna activarea celor mai inalte capacitati si posibilitati ale creierului uman, dar pina acolo sint faze inferioare. Prima faza ar fi combinatiile unor elemente, ca si cind ne-am juca cu piese de domino, apoi urmeaza inovatia si ajungem sa construim ceva. Abia apoi vine imaginatia, in care constructia incepe sa capete proportii, sa aiba justificari si sa fie guvernata de principii estetice. Iar in manual asta am vrut sa arat, cele trei faze ale drumului spre improvizatie. Aceste lucruri sint aplicabile in orice fel de arta in care vrei sa improvizezi. Muzica se poate imparti in doua categorii: muzica elaborata, preconceputa si apoi expusa, si muzica improvizata, facuta pe loc. Sint idei care se nasc spontan si care nu sint de doua ori la fel, plecind de la acelasi pretext, aceeasi melodie, acelasi motiv.
In minim opt ani poti invata jazz
- In citi ani poti invata jazz-ul?
- In minim opt, pot sa spun, dupa o experienta pedagogica de 20 de ani in care predau jazz-ul. Oamenii care vin nu sint foarte diferiti, insa unii cer totul, iar altii cer mai putin. Altii vin sa invete sa descifreze un gen de notatie speciala, specifica muzicii usoare, care nu apare in muzica simfonica, iar altii vor sa invete totul. In jazz exista linia melodica si cifrajul, care inseamna acordurile de acompaniament. Acest tip de notatie trebuie explicat. Pedagogul trebuie sa stea linga cel care vrea sa invete, sa aiba rabdare sa-i explice in permanenta cum trebuie sa inlantuie acordurile si tehnicile pianistice.
- Trebuie sa stii inainte un instrument?
- Pentru orice pedagog care preda jazz-ul este mai usor de predat celor care au notiuni de muzica clasica, pentru ca deja cunosc notele. O melodie poate sa citeasca, trebuie sa mai invete aceasta notatie pe baza de majuscule a acordurilor.
- Jazz-ul poate fi considerat o muzica de relaxare?
- Jazz-ul este o muzica ce se dezvolta pe mai multe paliere care corespund fidel cu istoria lui. Jazz-ul a inceput prin a fi o muzica de divertisment care se consuma in discotecile de altadata, in saloanele de dans. Acolo erau formatii care cintau si altii care dansau, beau, fumau. Apoi jazz-ul a avansat la un divertisment mai inalt, celebrele reviste de pe Brodway, in care lucrurile erau mai elaborate. Muzica era scrisa, existau partituri, erau orchestre mari. Oamenii nu mai beau, nu mai fumau, nu mai dansau, se uitau la spectacol, mai comentau pe soptite. A urmat faza a treia, in care muzica de jazz s-a despartit complet de divertisment si a fost accesibila numai in sala de concert. Nu mai era combinatia vizual-auditiv era numai auditiv, ca si muzica simfonica, iar nivelul intelectual a crescut foarte mult.
- Si la noi jazz-ul pe ce palier se gaseste?
- Publicul romanesc este impartit pe diverse paliere. Unii asculta in baruri, mai fumeaza, beau, discuta cu cineva. Altii vor sa mai vada si un dans, ceva, vor si elementul video. Apoi sint cei care spun ca vor ca aceasta muzica sa-i transfere prin diverse stari, care inteleg foarte bine limbajul instrumentelor, nu tin neaparat sa asculte limbajul omenesc. Muzica de jazz este mai dificila pentru ca este instrumentala in mod special, este si vocal-instrumentala, dar vocea umana nu ocupa un loc privilegiat. El, solistul, se aliniaza si cinta ca si un instrument.
