De la începutul lunii octombrie 2020, ziarul "Obiectiv - Vocea Brăilei" a inițiat o nouă rubrică, "Vorbe din Duh", menită să ne facă pentru o clipă să ne oprim! Să ne oprim, să ne liniștim și să reflectăm la ce este Viața, ce este Adevărul, care este Calea. Am început astfel o Călătorie spre altceva, spre ceva frumos într-o lume pe care noi am urâțit-o! Vom fi însoțiți de prof. Daniel Voinea, un dascăl, un mentor, un om minunat pentru cei care îl cunosc. Daniel Voinea a absolvit Teologia la Sibiu, dar și Facultatea de Filozofie la Iași și predă științe socio-umane la Liceul de Artă Hariclea Darclee.
Ce nu este într-o completă răsucire? Adevărul a fost înlocuit de iluzie și vis. Dorința de a face o lume nereală nu se sfârșește deodată cu somnul, ci continuă și cu ochii deschiși. Visarea continuă, fiecare vis producând alt vis și altă vânare de vânt. Când văd ochii adevărul și cine vrea să nu se desprindă de irealitate?
Dorința de a nu vedea adevărul este de necrezut, însă așa se explică de ce Dumnezeu nu este perceput drept iubire, ci izvor de frică și cutremurare.
Dar Cerul nu este un vis, nici Dumnezeu și Iubirea Lui. Dar vise sunt frica și lumea cea văzută cu ochii deschiși ori închiși.
Obiectivul unei vieți este ieșirea din starea de vis. Iubirea te cheamă continuu, respectându-ți voia liberă de a continua să visezi sau să renunți la iluzii. Și cum ai putea rezista unei Iubiri care nu te obligă cu nimic? Fiecare zi este încă un pas spre ea.
Dacă ai ști adevărul, frica ar fi imposibilă.
„Încă puțin timp și lumea nu Mă va mai vedea; voi însă Mă veți vedea, pentru că Eu sunt viu și voi veți fi vii.
În ziua aceea veți cunoaște că Eu sunt întru Tatăl Meu și voi în Mine și Eu în voi.
Cel ce are poruncile Mele și le păzește, acela este care Mă iubește; iar cel ce Mă iubește pe Mine va fi iubit de Tatăl Meu și-l voi iubi și Eu și Mă voi arăta lui.
I-a zis Iuda, nu Iscarioteanul: Doamne, ce este că ai să Te arăți nouă, și nu lumii?
Iisus a răspuns și i-a zis: Dacă Mă iubește cineva, va păzi cuvântul Meu, și Tatăl Meu îl va iubi, și vom veni la el și vom face locaș la el.
Cel ce nu Mă iubește nu păzește cuvintele Mele. Dar cuvântul pe care îl auziți nu este al Meu, ci al Tatălui care M-a trimis.
Acestea vi le-am spus, fiind cu voi;
Dar Mângâietorul, Duhul Sfânt, pe Care-L va trimite Tatăl, în numele Meu, Acela vă va învăța toate și vă va aduce aminte despre toate cele ce v-am spus Eu.
Pace vă las vouă, pacea Mea o dau vouă, nu precum dă lumea vă dau Eu. Să nu se tulbure inima voastră, nici să se înfricoșeze.”
(Sfânta Evanghelie după Ioan, Capitolul 14, 19-27)