După ce au introdus cartele telefonice, arme albe şi telefoane mobile în penitenciar, puşcăriaşii poftesc să se desfete acum şi cu substanţe interzise, inclusiv droguri din categoria cannabinoizilor sintetici. Astfel, în octombrie 2014, angajaţii Penitenciarului Brăila, de veghe în sectorul "Vizită", au reuşit să surprindă o tranzacţie cu droguri în derulare: recidivistul Georgian Mădălin Ciocoi, de 28 de ani, îi plasa fostului coleg de celulă George Sterparu, zis "Vampiru", un pliculeţ cu etnobotanice - substanţe vegetale ce conţin droguri sintetice menite să producă, spun anchetatorii, "efecte halucinogene, sedative şi depresive".
"Vampiru" execută o pedeapsă de 20 de ani de închisoare pentru omor deosebit de grav, după ce a tâlhărit şi ucis un om al străzii, în urmă cu 12 ani. El a negat că i-ar fi cerut lui Ciocoi să-i aducă droguri în penitenciar. De cealaltă parte, recidivistul Ciocoi a declarat că a introdus drogurile în penitenciar la solicitarea fostului coleg de suferinţă, cirminalul "Vampiru". Dumnezeu ştie de ce-ar fi fost în stare puşcăriaşul care, oricum, mai luase o viaţă.
Droguri ascunse în mâneca hainei
Potrivit Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) - Biroul Teritorial Brăila, în ziua de 6 octombrie 2014, ofiţerii de poliţie judiciară au fost sesizaţi de către angajaţii Penitenciarului Brăila, care îl prinseseră în flagrant delict pe Georgian Mădălin Ciocoi.
Angajaţii penitenciarului precizau că, aflându-se în vizită la un deţinut, Ciocoi a introdus în penitenciar un plic autosigilat transparent care conţinea 2 grame de "fragmente vegetale de culoare verde", pe care l-a oferit respectivului deţinut. Din fericire, tranzacţia a fost înregistrată de camerele de supraveghere ale penitenciarului.
Ofiţerii de poliţie judiciară sosiţi la locul faptei l-au găsit pe suspectul Ciocoi şi pe amicul său Sterparu, pe care i-au luat la întrebări. Şeful de tură de la Penitenciarul Brăila le-a predat poliţiştilor plicul cu "fragmente vegetale", care păreau la prima vedere substanţe "etnobotanice". Ulterior, analizele de laborator au stabilit că fragmentele vegetale găsite asupra deţinutului conţineau o substanţă activă (AB - CHMINACA) din clasa cannabinoizilor sintetici, efectele asupra organismului fiind asemănătoare cu ale THC-ului, substanţă psihotropă conţinută de cunoscuta plantă cannabis: efecte halucinogene, sedative şi depresive.
Potrivit dosarului penal instrumentat de procurorii DIICOT Brăila, sectorul "Vizită" din cadrul Penitenciarului Brăila este dotat cu camere de supraveghere, astfel că, pentru probarea infracţiunii pusă pe seama lui Georgian Mădălin Ciocoi, au fost analizate imaginile surprinse în momentul tranzacţiei. "Imaginile surprind întâlnirea dintre inculpatul Ciocoi Georgian Mădălin şi Sterparu George. La ora 18:26, se observă cum Ciocoi a urmărit camerele de supraveghere, apoi s-a dispus într-o poziţie favorabilă pentru a nu fi observat de lucrătorii penitenciarului, după care a scos un obiect de mici dimensiuni din pantaloni, pe care l-a înmânat martorului Sterparu George. Acesta l-a preluat şi l-a introdus sub mâneca dreaptă a hainei pe care o purta", precizează procurorii DIICOT.
Imediat ce inculpatul s-a reaşezat în poziţia iniţială, au intervenit în forţă angajaţii penitenciarului, care observaseră schimbul şi care l-au surprins pe George Sterparu în timp ce încerca să arunce plicul cu droguri.
Audiat imediat după incident, George Sterparu zis "Vampiru" le-a spus anchetatorilor că se află, de circa 12 ani, în executarea unei pedepse de 20 de ani de închisoare. El a mai spus că l-a cunoscut pe Ciocoi pe când erau colegi de secţie în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Galaţi. Ulterior, după ce a executat 7 ani de puşcărie, brăileanul Ciocoi s-a liberat din penitenciar, pe 28 februarie 2014, iar "Vampiru" a fost transferat la Penitenciarul Brăila.
Ciocoi a păstrat legătura cu Sterparu, spun anchetatorii, astfel că, la câteva zile după ce a fost transferat, acesta din urmă i-a trimis fostului coleg de suferinţă bani şi l-a rugat să-i cumpere alimente, pe care să i le aducă la penitenciar. Potrivit condamnatului Sterparu, în octombrie 2014, Ciocoi l-a vizitat şi i-a adus pachetul de alimente promis, iar apoi s-a aşezat lângă el, pe un scaun, spunându-i că-i dă "un cadou". În continuare, Ciocoi a scos pacheţelul cu droguri din buzunar şi i l-a dat, însă la scurt timp au intervenit angajaţii penitenciarului. "Nu i-am cerut să-mi aducă astfel de substanţe, pentru că nu sunt consumator. Dacă i-aş fi cerut să-mi aducă obiecte interzise (Ciocoi a declarat că i-ar fi cerut să-i aducă nişte cartele telefonice - n.r.), i-aş fi indicat şi modalitatea de disimulare a acestora în alimente, pentru a nu fi prins", a mai spus Geroge Sterparu, martor-cheie în dosarul "Droguri la penitenciar".
"Vampiru" a luat viaţa unui bătrân
Georgian Mădălin Ciocoi a fost audiat în ziua de 3 martie 2015, refuzând să fie asistat de un avocat. El le-a spus anchetatorilor că a executat o pedeapsă de 7 ani în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Galaţi, unde l-a cunoscut pe George Sterparu, zis "Vampiru". Inculpatul a mai afirmat că a fost sunat în octombrie 2014 de "Vampiru", care l-a rugat să-i aducă alimente în penitenciar, acesta trimiţându-i, totodată, bani prin poştă. Ciocoi a declarat că, în ziua de 6 octombrie, când era aproape de penitenciar, Sterparu l-ar fi sunat din nou, "rugându-l să ia un pacheţel de la o persoană care urma să-l aştepte în capătul B-dului Cuza". Inculpatul a afirmat că n-ar fi luat pacheţelul respectiv dacă nu i s-ar fi spus că în interior se află "cartele telefonice".
Declaraţia inculpatului n-a fost luată în considerare, pe motiv că "pachetul primit şi predat de el era ambalat în plastic transparent", inculpatul putând vedea cu uşurinţă conţinutul. De asemenea, fragmentele vegetale din pacheţelul predat nu pot fi confundate cu "cartele telefonice", dată fiind consistenţa şi duritatea acestora din urmă. "Toate acestea conduc la concluzia că inculpatul cunoştea ce conţine pachetul, o confuzie fiind imposibil de făcut, în circumstanţele în care s-au comis faptele", precizează procurorii DIICOT - Biroul Teritorial Brăila.
Aşa stând lucrurile, Georgian Mădălin Ciocoi a fost pus sub acuzaţie, fiind acum trimis în judecată pentru "efectuarea fără drept de operaţiuni cu produse, ştiind că acestea sunt susceptibile a avea efecte psihoactive". Mai trebuie precizat faptul că, fiind recidivist, Georgian Mădălin Ciocoi va primi o pedeapsă majorată, potrivit art. 43 alin. 5 Cod penal (referitor la majorarea cu jumătate a limitelor speciale prevăzute de lege pentru noua infracţiune comisă).
Dar cine este "Vampiru", criminalul aflat de 12 ani în închisoare?
La vârsta de 21 de ani, în iulie 2003, George Sterparu zis "Vampiru", l-a ucis pe Gheorghe Albu, de 63 de ani, un cunoscut om al străzii, căruia i-a sustras apoi ceasul de la mână. Oamenii legii au audiat, amprentat şi verificat cu detectorul de minciuni, la acea vreme, zeci de boschetari, însă nici urmă de autorul omorului.
Existând indicii că "Vampiru" ar fi fost autorul omorului, poliţiştii deghizaţi în turişti din Moldova de peste Prut s-au deplasat la mare, mai precis în Staţiunea Saturn, unde suspectul vindea scoici şi nămol, împreună cu membrii familiei. Considerat deosebit de periculos pentru că obişnuia să poarte cuţit, "Vampiru" a fost imobilizat de poliţiştii sub acoperire când se afla într-un parc de distracţii, iar în busculada produsă - infractorul ţipa că nu a făcut nimic, cei prezenţi în parc ţipau şi ei - oamenii legii au fost la rândul lor imobilizaţi cu mâinile la spate, ca nişte infractori, de către jandarmi, fiind luaţi drept "rackeţi" din Moldova, judecând după numerele de înmatriculare de la maşini. Ulterior, poliţiştii deghizaţi s-au legitimat, iar George Sterparu, zis "Vampiru", a fost încătuşat pentru crimă. Criminalul purta la mână ceasul victimei.
"Vampiru" a fost trimis în judecată şi condamnat la 20 de ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav.