Si fiindca veni vorba de foame, o stire m-a ingrozit zilele acestea: se scumpesc alimentele. Ca or fi 5, or fi 10 ori 20 de procente, e sigur: in cel mult o luna, preturile alimentelor vor creste substantial. Asta inseamna lupta haotica. Producatorii si comerciantii si-au vazut veniturile diminuate, pe de o parte prin scaderea puterii de cumparare si pe de alta prin explozia leului si, primul pas, opereaza majorari de pret. Nu se gandesc ca acum, poate mai mult ca niciodata, romanul socoteste de trei ori si cumpara o data sau deloc. Si ca, in aceste conditii, exista posibilitatea ca atunci cand vor trage linie, pierderile sa fie mult mai mari decat in prezent. Dar fiecare isi gestioneaza cum crede afacerea si atat timp cat statul nu misca un deget, nu ai cum sa ii invinuiesti! La urma urmei si aceasta, ca si multe altele, este tot una din facturile ce trebuia achitate candva. Au distrus pur si simplu, in ultimii 20 de ani, tot ce a insemnat legumicultura, pomicultura, zootehnie, iar acum cheltuim bani grei sa cumparam de prin toata lumea carne, lapte, mere, pere, salata, rosii sau ardei. Noi, tara care la nivel european ocupam locul 5 ca suprafata arabila, suntem printre cei mai mari importatori de alimente: circa 70% din carnea pe care o consumam, 80% din cantitatea de legume si fructe, 30% din lapte, 80% din zahar, iar lista poate continua. Dar lucrurile nu se opresc aici, se stie ca, pentru a obtine profit, comerciantii importa adesea alimente slab calitative. In plina criza insa, e posibil ca rabatul de la calitate sa devina o modalitate curenta de a atenua pierderile.
Ce mai, am intrat intr-un cerc vicios, in care lucrurile rele atrag dupa sine lucruri si mai rele, un cerc pe care criza l-a incorsetat atat de mult, incat se apropie de limita suportabilului. E suficient ca o simpla veriga sa se prabuseasca si, ca intr-un domino, una dupa alta piesele sa se naruie si, odata cu ele, si rabdarea si asteptarile noastre. Iar daca ei, guvernantii, nu inteleg ca macar acum, in al 12-lea ceas, sa se puna serios pe treaba si sa lase deoparte mofturile politice, noi, ceilalti, vom ramane si fara cel mai elementar drept. Dreptul la supravietuire.
Dreptul la supravietuire
Ei, bine, n-am avut noroc, criza mondiala a grabit lucrurile si a amplificat efectele. Se vorbeste despre pierderea locurilor de munca, despre inghetarea sau micsorarea salariilor, blocarea finantarilor, intr-un cuvant a inceput lupta pentru supravietuire. Teoretic, toata lumea strange cureaua, practic insa, lupta asta e haotica si inechitabila. Haotica, pentru ca in lipsa unei strategii nationale, fiecare face ce-l taie capul ca sa-si salveze propria piele, fara sa priveasca in amonte sau aval de afacerea lui. Inechitabila, pentru ca asa a fost construita stramb societatea romaneasca postdecembrista. Adica, alta ar fi fost lupta cu recesiunea daca atunci cand te aruncai in ea aveai in spate niste economii la care sa apelezi, un salariu normal, a carui inghetare sau diminuare sa nu te zdruncine din temelii. Si altul e raportul de forte in conditiile actuale. De unde putere sa te iei la tranta cu criza, cand in banca ai datorii de zeci de milioane - si asta pentru niste lucruri banale: un televizor, o masina de spalat sau un frigider, un salariu de mizerie si o chirie exorbitanta in euro. Un euro care, cel putin de la inceputul anului, pare de neoprit. De acord, criza a afectat pe toata lumea, de la Gigi Becali sau Dinu Patriciu, pana la ultimul pensionar agricultor. Dar in timp ce in cercurile elitiste criza inseamna concedii in hoteluri de 4 stele in loc de 5, posete de cateva mii de euro in loc de zeci de mii, shopping in Bucuresti, nu la Dubai sau Viena, pentru amarati criza inseamna frig, zdrente, foame.
