Planeta suferă! Şi ne arată asta secundă cu secundă, la fiecare pas. Noi spunem că se răzbună. Ea, de fapt, doar ne imploră să n-o mai mutilăm. Puţini îi înţeleg disperarea, cei mai mulţi îi ignoră geamătul, nevoile lor primare par mult mai importante decât orice, chiar şi decât viitorul lor şi al copiilor lor.
În România, de exemplu, conform Greenpeace, se taie, în fiecare oră, 3 ha de pădure. 3 ha de “aur verde”, care se transformă, oră de oră, în 3 ha de pământ sterp. 3 ha distruse, fără viaţă, în jurul cărora comunităţi întregi rămân fără cel mai important capital – capitalul natural, şi fără cea mai generoasă resursă – resursa locală. Dar, şi mai important, comunităţi întregi rămân fără apărare! Căci, de pe creasta aceea golaşă, nu vine doar sărăcia, vin şi nenorocirile. Nu întâmplător, cei care şi-au făcut o misiune din a salva pădurea, spun că, respectând-o şi protejând-o, îţi asiguri ţie şi celor care trăiesc la umbra ei trei lucruri esenţiale: un mediu de viaţă sigur şi sănătos, securitate economică şi echitate socială. Pentru că, dincolo de frumuseţe, pădurea nu înseamnă doar aer curat şi apă pură, înseamnă şi floră şi faună, adică hrană, şi lemn pentru construcţii, şi oportunităţi de dezvoltare. O bogăţie inestimabilă, care trebuie protejată ca însăşi viaţa, pierderea ei este aproape ireversibilă.
Zilele trecute, România a primit două avertismente dure de la Comisia Europeană, iar de la Bruxelles s-a declanşat procedura de infringement împotriva ţării noastre din cauza poluării şi a tăierilor masive de păduri. Autorităţile române au la dispoziţie câteva luni ca să demonstreze că sunt capabile să ia măsuri menite a rezolva aceste două mari probleme. Dacă nu, România riscă să ajungă în faţa Curţii Europene de justiţie şi să plătească amenzi uriaşe, care pot ajunge până la 400.000 de euro pe zi.
Dacă la capitolul păduri, Brăila nu este vizată de avertismentele UE – pentru că nu avem, suprafeţele sunt prea mici încât să fie luate în calcul - la capitolul poluare figurează pe lista celor zece oraşe din România care nu stau deloc bine la capitolul calităţii aerului.
Lista a fost făcută publică, recent, de noul Ministru al Mediului, Costel Alexe şi, evident, a fost contestată de primarul Marian Dragomir. Nici specialiştii de la Agenţia de Protecţie a Mediului nu s-au arătat prea îngrijoraţi, explicaţia lor fiind aceea că datele colectate de la staţiile din judeţ nu indică, în general, depăşiri ale valorilor limită admise de poluanţi.
Acum, ce arată datele APM este una, ceea ce simţim şi inhalăm noi este alta. Iar ce inhalăm noi este un aer de multe ori irespirabil, cu mirosuri dezgustătoare şi cantităţi uriaşe de praf. Cât praf? Gândiţi-vă doar cât de mult şi cât de repede se aşază pe mobilă, la serviciu şi acasă... Aşa că, nici promisiunile primarului, nici declaraţiile APM, nu ar trebui să ne liniştească. Din contră, să ne dea de gândit şi să ne detemine să ne cerem drepturile. Iar unul dintre ele, extrem de important, este: DREPTUL LA AER!
