Dragnea. Liviu PSDragnea | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Dragnea. Liviu PSDragnea

Este greu de crezut că moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă va obţine azi în Parlament numărul necesar de voturi. PSD şi ALDE, cu sprijinul UDMR, au încă majoritatea parlamentară, Opoziţia neavând voturile necesare. Ca Guvernul Dăncilă să pice, este nevoie tot de PSD.

Da, acest guvern ar trebui să pice. Nu mai este vorba de concepte politice, de simpatii, de programe de guvernare. Nu este vorba nici măcar de infractorul Dragnea şi disperarea sa de a se scăpa de puşcărie – pe el şi pe gaşca de penali de care s-a înconjurat. Am mai spus-o: este vorba de fapt despre salvarea României, despre prezentul şi mai ales despre viitorul său. Nu este vorba doar despre a accepta un guvern incompetent, condus de o agramată controlată de un infractor, ci de a accepta conştient condamnarea unei naţii la o moarte morală.

Pentru că nu mai poţi avea pretenţia unei evoluţii naţionale, atunci când accepţi ca popor că hoţia, fărădelegea şi minciuna devin virtuţi. Nu mai poţi spera că lucrurile vor mai reveni vreodată pe făgaşul normal atât timp cât consideri că este firesc ca al treilea om în stat să fie un infractor care îşi cere iertare nu românilor cinstiţi, nu românilor morţi prin spitalele patriei, nu românilor umiliţi pe la ghişeele statului, ci altor infractori, că încă nu i-a scăpat şi pe ei odată cu sine. Nu mai poţi crede că lucrurile se vor mai îndrepta când înşişi premierul şi ministrul Justiţiei atacă furibund Justiţia, uitând că ei fac parte din Guvernul României, nu din Guvernul infractorilor, nici din Guvernul PSD, nici din Guvernul lui Dragnea.

Cabinetul Dăncilă este cel mai slab guvern al României din toate timpurile, dar nu aceasta este marea problemă, ci faptul că tocmai majoritatea parlamentară a ajuns să fie pârghia cu care un infractor, din disperare, este dispus să dea foc unei ţări.

Mai trist este că vreo câteva sute de parlamentari ai actualei puteri şi alte câteva sute de lideri din teritoriu sunt complici la acest tablou sumbru. Două-trei voci răzleţe au avut curajul de a se dezice de infractorul şef şi de războiul său personal cu Justiţia, dar restul participă la această mascaradă sinistră. Implicaţi direct sau doar printr-o tăcere laşă, cu toţii sunt complici la acest atac furibund împotriva propriei lor ţări. Sunt convins că mulţi realizează grozăvia, că înţeleg gravitatea situaţiei, ba chiar că unii, în sinea lor, nu aderă la atitudinea ruşinoasă a liderilor lor, dar, cu toate acestea, nu fac nimic, aducându-şi conştient aportul la acest dezastru.

Da, Guvernul Dăncilă ar trebui să pice, pentru că odată cu el ar pica şi Liviu Dragnea. Dar nu se va întâmpla asta, pentru că, de fapt, în PSD nu este un singur Dragnea. Sunt zeci, sunt sute, sunt mii de actuali şi viitori Dragnea. Prea mulţi din PSD-ALDE au nevoie ca războiul împotriva Justiţiei, a bunului simţ, a normalităţii să fie câştigat. Chiar dacă, din asta, pierde de fapt o ţară întreagă.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro