În cadrul unei campanii de voluntariat intitulate "Bucuria copilăriei" demarate la începutul lunii mai, militarii Flotilei Fluviale Brăila au donat sute de cărţi şi jucării pentru dotarea bibliotecii şi grădiniţei dintr-o localitate rurală aflată în aria de responsabilitate a acestei mari structuri militare. Donaţiile au fost atât de generoase, încât cărţile şi jucăriile au ajuns pentru două localităţi, ajungând în final în comunele Chilia şi Peceneaga, din judeţul Tulcea.
În perioada 23 - 24 mai, în spiritul aceleaşi campanii, echipajele a două nave din dotarea Divizionului 67 Nave Purtătoare de Artilerie s-au oprit pentru scurt timp în comuna Chilia, în timpul unui marş de recunoaştere în zona de responsabilitate. Acolo, pe lângă faptul că au dăruit cărţile şi jucăriile strânse în urma donaţiilor, i-au invitat pe localnici să urce la bordul navelor pentru a vedea de aproape tehnica de luptă şi condiţiile de desfăşurare a activităţii. Totodată, militarii - mai exact trei studente ale Academiei Navale "Mircea cel Bătrân" aflate în marş cu navele fluviale - au redecorat o sală de clasă, pictând pe pereţi personaje de desene animate îndrăgite de copii. În aceeaşi clasă, reprezentanţii Flotilei Fluviale au socializat cu cei mici, organizând ad-hoc un atelier de lectură, care a avut darul de a-i purta preţ de câteva zeci de minute în lumea basmelor.
"Localnicii din comuna Chilia Veche au răsplătit militarii cu un program artistic în care au prezentat dansuri şi cântece tradiţionale lipoveneşti specifice zonei. La despărţire, emoţiile din ochii copiilor dar şi ai militarilor nu s-au lăsat aşteptate, ele răbufnind prin cuvinte de mulţumire şi de o parte şi de cealaltă", ne-a spus căpitan Nicoleta Burlacu, şeful Compartimentului de Informare şi Relaţii Publice al Flotilei Fluviale.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.