O adunare de oameni aduşi – cu japca, din obligaţie, din datorie ori din prostie – să susţină o gaşcă de penali şi o adunare de oameni veniţi de bunăvoie să susţină un mare sportiv. O adunare de oameni puşi pe drumuri cu autocarele şi trenul pentru a apăra o mână de incompetenţi şi agramaţi şi o adunare de oameni mânaţi la un loc de plăcerea de a mulţumi unui profesionist. O adunare de oameni chemaţi să aclame o gaşcă de ipocriţi şi persoane fără scrupule în lupta cu justiţia şi un duşman imaginar numit „statul paralel” şi o adunare de oameni veniţi să aclame succesul unei fete care de 20 de ani munceşte enorm. O adunare de oameni care depind în general de mărinimia Guvernului şi de pomana Puterii şi o adunare de oameni veniţi să mulţumească unui român care a făcut enorm pentru România, dar pentru care statul român, de fapt, nu a făcut nimic. O adunare de oameni veniţi să susţină o mascaradă şi o adunare de oameni veniţi să sărbătorească o realizare autentică.
Acestea sunt diferenţele dintre mitingul PSD-ALDE de sâmbătă seara, din Piaţa Victoriei, şi sărbătorirea succesului Simonei Halep, de luni seara, de pe Arena Naţională. O sărbătoare în care primarul Capitalei şi vicepreşedintele PSD Gabriela Firea, obişnuită să fie aclamată ca la adunările PSD, a încercat să se înfigă moţ în frunte şi să fure un pic din gloria Simonei, dar a fost taxată ca atare de publicul prezent.
Probabil că liderii de frunte ai PSD chiar se cred iubiţi de popor ori sunt convinşi că toată lumea este foarte uşor de prostit – perplexitatea Gabrielei Firea, când s-a auzit huiduită de o jumătate de stadion, demonstrează exact asta. Nu-mi explic altfel băgatul în faţă al primăresei fără nicio realizare remarcabilă ca edil al Capitalei, la un eveniment pentru susţinerea unei adevărate campioane.
Probabil că şi Elena Ceauşescu s-a mirat la fel când a văzut mulţimea de oameni furioşi din faţa Comitetului Central al Partidului Comunist Român, în dimineaţa zilei de 22 decembrie 1989. „De ce nu ne iubeşte lumea, Nicule? De ce este poporul atât de nerecunoscător?” – se întreba în timp ce fugea cu elicopterul de pe acoperişul sediului PCR. „V-am crescut ca pe copiii mei!” – le spunea soldaţilor care o încătuşau, înainte de a fi dusă spre locul de execuţie.
Aceeaşi dilemă o are, probabil, şi Firea. Inventează conspiraţii, se crede ţintă a unei maşinaţiuni monstruoase, se consideră o victimă a unor operaţiuni secrete. Nu, de fapt lucrurile sunt cât se poate de simple. Pentru că aceasta este diferenţa dintre oamenii aduşi cu forţa şi cei veniţi de bunăvoie: cei din urmă nu doar că sesizează impostura, dar se simt liberi să o şi condamne şi să se exprime în acest sens. Oamenii de bun simţ nu susţin mârlănia, ci iau atitudine. Oamenii de bun simţ nu susţin ipocrizia, ci adevărata valoare. Oamenii fără constrângeri condamnă nonvaloarea şi promovează talentul. Aceasta este diferenţa dintre o adunare a oamenilor şi o adunătură de politicieni.
