Dosarul Vânătoarea. Expertiza | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Dosarul Vânătoarea. Expertiza

La mai bine de doi ani de la tragedia petrecută pe Fondul de vânătoare Corbu Vechi, comuna Măxineni, prim-procurorul adjunct al Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, Fănel Mihalcea, vrea să pună punct anchetei. Iar acest lucru va fi posibil numai dacă INEC (Institutul Naţional de Expertize Criminalistice) Bucureşti va finaliza expertiza balistică de care depinde soarta poliţistului Iulian Dobrotă, învinuit de moartea colegului şi prietenului său, Adrian Cireaşă. Expertiza balistică a fost solicitată de familia celui ucis la vânătoarea de mistreţi, organizată la finele lunii decembrie 2013, la Corbu Vechi, de către AJVPS Brăila, la care au participat 24 de vânători, afară de câteva zeci de gonaci din satele învecinate. Vânătorii aveau în plan uciderea a trei mistreţi. Doi au fost împuşcaţi fără probleme. Al treilea a fost aducător de moarte: poliţistul Dobrotă, de la Biroul Arme, a tras în el, însă glonţul de calibru 12 mm l-a nimerit pe colegul său, Cireaşă, care se afla la 40 de metri distanţă. Tată de doi copii, subofiţerul de la Biroul Arme a murit pe loc.
"Vânătoarea a fost organizată ca la carte, o asemenea tragedie n-ar fi trebuit să se întâmple", preciza, imediat după tragedia de la Corbu Vechi, procurorul de caz de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila.

Distracţie cu 24 de arme de foc, înainte de Anul Nou

Potrivit dosarului penal instrumentat de prim-procurorul adjunct al PT Brăila, Fănel Mihalcea, în dimineaţa zilei de 28 decembrie 2013 (cu trei zile înainte de Anul Nou), în baza autorizaţiei colective de tip B emisă de Asociaţia Judeţeană a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi (AJVPS) Brăila, a fost organizată o vânătoare la care au participat 24 de vânători, între care agentul şef Adrian Cireaşă, 43 de ani, subofiţer la Biroul Arme, Explozivi şi Substanţe Toxice (BAESP) din cadrul IPJ şi colegul acestuia, agentul şef Iulian Constantin Dobrotă, atunci în vârstă de 36 de ani.
Vânătoarea a fost organizată "ca la carte" pe Fondul de Vânătoare nr. 17 Corbu Vechi, participanţii îndeplinind cumulativ condiţiile impuse de Legea vânătorii şi protecţiei Fondului Cinegetic (Legea nr. 407/2006): să posede permis de vânătoare cu armă, autorizaţie eliberată de gestionarul fondului de vânătoare, permis de armă tip B şi asigurare obligatorie împotriva accidentelor.
La vânătoarea de mistreţi de la Corbu Vechi participau, de asemenea, câteva zeci de gonaci cu câini, din Măxineni şi din localităţile învecinate, iar instruirea vânătorilor şi aşezarea în stand (la posturi) a fost făcută de paznicul de vânătoare, întocmindu-se proces-verbal pentru instruire. Potrivit legii, "în situaţia amplasării standurilor pe o singură linie, se interzice declanşarea focului sub un unghi mai mic de 45 de grade faţă de linia trăgătorilor, tirul fiind permis în faţa şi în spatele liniei trăgătorilor". Totodată, "în situaţia amplasării standurilor în linie pe o distanţă mai mică de 200 de metri cu unul sau două flancuri, declanşarea focului de către vânătorii aflaţi pe flancuri este permisă numai în spatele liniei flancului, cu respectarea unghiului minim de tragere de 45 de grade".
Prim-procurorul adjunct Fănel Mihalcea precizează: "Amplasarea vânătorilor în stand, de către paznicul de vânătoare, s-a făcut în linie dreaptă de un drum forestier de circa 3,5 metri lăţime, flancat în stânga şi în dreapta de parcele de pădure, la o distanţă de 40-50 de metri unul faţă de altul, ultimul fiind paznicul de vânătoare. În cadrul instructajului de vânătoare, vânătorilor participanţi li s-au prezentat condiţiile de executare a vânătorii. Vânătoarea fusese organizată pentru o singură goană, la mistreţi, care erau stârniţi către standul de vânătoare de către gonaci".
Paznicul de vânătoare le-a explicat celor 24 de vânători, între care se aflau trei poliţişti brăileni - Cireaşă, Dobrotă şi încă un coleg de-al lor -, condiţiile şi direcţia pe care se va executa focul faţă de vânatul care urma să-şi facă apariţia, vânătoarea propriu-zisă începând în jurul orei 9:00. AJVPS avea în plan uciderea a trei mistreţi; vânătorii erau îmbrăcaţi în costume de camuflaj, iar gonacii purtau veste reflectorizante. Potrivit anchetatorilor, paznicul de vânătoare l-a instalat personal în stand pe fiecare vânător, cu spatele la drum şi cu faţa către pădurea de unde urma să vină vânatul, la intersecţia dintre pădurea din faţă şi drum.

Vânătorul vânat. Tragedie la Corbu Vechi

"Vânătorii aveau voie să tragă cu arma în vânat după ce îl identificau, privindu-l în pădurea din faţă şi el îi depăşea, traversând drumul, intrând în pădurea din spate, unde, prin întoarcere, aveau voie să tragă, cu respectarea acelui unghi de tragere ce nu trebuia să fie mai mic de 45 de grade faţă de linia de vânători. Dacă s-ar fi tras din faţă, adică de unde venea vânatul, exista riscul împuşcării vreunui câine sau vreunui gonaci", precizează prim-procurorul adjunct Mihalcea. Nu mai puţin de 15 martori audiaţi au dat declaraţii din care reies aspectele menţionate mai sus.
Poliţistul Adrian Cireaşă se afla în dreapta colegului Iulian Dobrotă, la o distanţă de circa 40 - 50 de metri de drum. În acel moment, şi-a făcut apariţia un mistreţ, în partea dreaptă, pe drum, venind din faţă, la aproximativ 5 metri distanţă de Cireaşă. Atunci, potrivit propriilor declaraţii, Dobrotă a executat foc cu glonţ şi, imediat după dispariţia mistreţului în parcela de pădure din spate, l-a văzut pe colegul său căzut în mijlocul drumului. Nu-şi explică ce s-a întâmplat în acel moment. Cartuşul de calibru 12 intrase prin obrazul poliţistului de 43 de ani şi-i ieşise prin ceafă, ucigându-l pe loc.
"Mistreţul era unul foarte mare. Victima a înaintat câţiva paşi, apoi s-a pregătit să tragă. Atunci s-a petrecut tragedia", preciza procurorul de caz, imediat după declanşarea cercetărilor.
Poliţiştii de la Măxineni au ajuns primii la locul tragediei, după doar 10 minute. A fost prezentă şi o ambulanţă din cadrul SAJ Brăila. La locul faptei au sosit apoi ofiţerii Serviciului de Investigaţii Criminale (SIC) de la IPJ Brăila, medicul legist şi procurorul criminalist de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila, care au declanşat cercetările. Răul se produsese, iar două fetiţe rămăseseră fără tată: poliţistul Adrian Cireaşă murise înainte de sosirea ambulanţei, sub privirile înmărmurite ale colegilor.

Familia celui ucis a cerut expertiză balistică

În ziua de 30 decembrie 2013, Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila a dispus începerea urmăririi penale în dosarul "Dobrotă" pentru infracţiunea de ucidere din culpă, "constând în aceea că, în dimineaţa zilei de 28 decembrie, în jurul orei 9:00, suspectul Dobrotă Iulian Constantin l-ar fi împuşcat mortal pe Cireaşă Adrian, cu prilejul participării la o vânătoare organizată pe raza Fondului de vânătoare nr. 17 Corbu Vechi".
Prin ordonanţa procurorului din 6 mai 2014, s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de poliţistul Iulian Dobrotă, pentru aceeaşi infracţiune, iar pe 15 septembrie 2015, la solicitarea familiei celui dispărut, s-a dispus efectuarea unei expertize balistice la Institutul Naţional de Expertize Criminalistice Bucureşti (INEC).
Potrivit ordonanţei prim procurorului adjunct al PT Brăila, experţii INEC trebuie să răspundă la următoarele întrebări:
1. Dacă tubul de cartuş calibru 12 având inscripţionat "12 Roweil", descoperit cu ocazia cercetării la faţa locului, provine în urma tragerii cu arma de vânătoare "Beretta" model ES 100, având seria de identificare E 00516-05;
2. Care a fost unghiul de tragere, ţinându-se cont de faptul că trăgătorul avea o înălţime de 1,94 m (executând focul în poziţie verticală), iar victima o înălţime de 1,85 m, aflându-se şi aceasta în poziţie verticală în momentul tragerii;
3. Dacă proiectilul care a străpuns capul victimei putea fi consecinţa unui ricoşeu, având în vedere trei variante de ricoşeu prezentate de suspect: din porc mistreţ care are înălţimea de circa 1 m, din pământ îngheţat şi din copac (în contextul în care, cu ocazia experimentului judiciar, dar şi la data efectuării cercetării la faţa locului nu s-au identificat copaci înalţi în direcţia de tragere indicată de suspect).
De fapt, în zona în care a fost împuşcat mortal Adrian Cireaşă erau doar tufişuri şi, se pare, câteva denivelări ale solului.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro